ARTmania Sibiu 2019 (2)

Scriu acest articol, cu întârziere ce-i drept, pentru a finaliza prezentarea acestui festival de excepție.

În cea de-a doua zi au urcat pe scena din Piaţa Mare formațiile Möbius, Alcest, Madrugada și Opeth.

Möbius, formaţie slovacă, a fost bine primită de public, deși mie mi s-au părut cam repetitivi. Cei doi tineri, un chitarist și un baterist, cântă împreună din anul 2010.

Francezii de la Alcest, trupă de post-metal și blackgaze, mi-au plăcut pentru atmosfera calmă a sunetelor, din când în când întreruptă de intervenții mai energice.

Cea de-a treia trupă care a urcat pe scenă a fost Madrugada, formaţie dragă mie. Înființată în anul 1995 în Stokmarknes (Norvegia), Madrugada combină rock-ul progresiv cu cel alternativ. Anul acesta s-au reunit și mă bucur că au făcut-o pentru că numai așa puteam să văd un concert extraordinar. La un moment dat, în timpul unei melodii, pe scenă s-au stins luminile. Doar Sivert Høyem, solistul formaţiei, avea în mână o lanternă cu care, asemeni unui far, ne ghida. Apoi a îmbrăcat o haină compusă din mici oglinzi care reflectau luminile îndreptate din public spre el.

Am filmat două melodii: Vocal și Sirens. Nu mi-a fost ușor să mă decid pe care să v-o propun spre vizionare. M-am hotărât, totuși, să aleg Sirens pentru sunetele chitarei care amintesc de Pink Floyd și de Dire Straits. Puteţi viziona și Vocal pe canalul meu de YouTube.

Concertele din ultima seară aveau să se încheie cu Opeth, concert pe parcursul căruia „publicul a luat-o razna”. A fost mult așteptat de rockeri și răsplătit cu aplauze pe măsură. Formaţie de rock progressive death metal, Opeth este alcătuită din muzicieni de excepție. Vocea solistului vocal Mikael Akerfeldt este extrem de versatilă, cu treceri rapide de la timbrul vocal normal la influențele de death metal.

Mikael a fost și foarte comunicativ cu publicul. Am avut bucuria să ascult melodiile pe care le apreciez foarte mult.

Vă propun spre vizionare Sorceress, melodia cu care Opeth și-a început concertul din Sibiu.

În Piaţa Mare rockerii au rămas până târziu în noapte. Era greu să te desprinzi de acel loc unde, pe parcursul a două zile, ai trăit momente de încântare alături de formaţiile tale preferate, înconjurat de clădirile istorice care te urmăreau cu „ochii” lor atenți și neobosiți. Doar clopotul ceasului din turnul Bisericii Romano-Catolice ne-a amintit, într-un târziu, că este timpul să ne îndreptăm către casă.

Nu mă pot abține să nu vi-l prezint pe cel mai tânăr rocker.

La revedere ARTmania, ne auzim la anul!

Toate fotografiile și filmările fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.

Gândul de 10 august

Am obosit să caut răspunsuri sutelor de întrebări care mă frământă.

Am obosit să încerc zadarnic să înod firele rupte. Câteodată nu nimeresc culoarea, alteori sunt prea scurte, mult mai scurte decât gândurile mele sfredelitoare. De cele mai multe ori se revoltă și strigă, nu vor să se reîntregească, nu vor să stea legate.

Le-am tot explicat că vreau să înţeleg logica, iar ele s-au înfuriat, m-au privit colorat și mi-au aruncat în faţă că nu există niciuna. Firul roșu, de mânie aproape a urlat la mine: Ești oarbă și surdă! Unde vezi tu vreo logică? Nu știi tot, nu ţi se spune tot. Cât crezi că e real din ceea ce știi?

Atunci gândurile mele s-au rușinat, au plecat ochii febrili și au înțeles că sunt neputincioase, că sunt toate șansele să nu aflu răspunsurile, oricât aș încerca. Unul singur a protestat: Te-ai resemnat? Asta vrei să faci acum? Știi că nu-ţi voi da pace? Știu, știu, îmi venea să strig: Dar ce vrei să fac? Eu zic să așteptăm.

Am văzut atunci cum gândul s-a retras, nu înainte de a-mi arunca o privire rece de metal călit. Avea să revină. Așa face de fiecare dată. A înțeles că am obosit și trebuie să-mi lase o fărâmă de timp. Mă privea în continuare, iar eu știam ce vrea. Va reveni în 2 zile, va reveni pe 10 august, iar eu știu că trebuie să îl ascult.

Protest pentru Alexandra la Sibiu

În ultimele 9 zile cazul Alexandrei din Caracal a fost în prim plan în presă, la posturile de televiziune, pe rețelele de socializare. Instituțiile statului au rămas la fel de insensibile faţă de sfârșitul tragic al unei copile de 15 ani, la drama unei familii care și-a pierdut fiica, la strigătul de disperare al românilor.

Am văzut demisii și demiteri, mai nou anunțate pe Facebook, dar atât. Am comentat mult în ultimele zile legat de acest subiect. Eram derutată, nu înţelegem ce se întâmplă cu cei de la 112, cu poliţia, cu procurorii, cu modul de desfășurare al intervenției și al anchetei. Când cazul a fost preluat de DIICOT București și percheziţia s-a oprit, deruta a fost și mai mare. Un prieten m-a întrebat atunci „Cum ai fi procedat dacă erai anchetator?” Și îmi amintesc că i-am răspuns fără să stau pe gânduri „Aș fi cerut să se „scotocească” centimetru cu centimetru toată casa și gradina, apoi aș fi vrut să știu tot ce au făcut (și ce au mâncat la prânz) vecinii lui Dincă în ziua de 25 iulie.”

Ce mai poţi spune acum? Că până nu vor reconstitui modul în care corpul fetei a fost incinerat (că doar nu s-au terminat porcii tranșaţi prin abatoare) nu pot lua în serios rezultatul analizelor publicat de INML. Și am îndoieli în privința timpului necesar și a fumului și mirosului specific care ar fi umplut întreaga stradă.

Lanțul greșelilor a început la 112, a continuat cu polițistul care a preluat-o pe Alexandra, cu poliţia și procurorul care au stat în faţa porții până la ora 6:00, cu faptul că nu au fost însoţiţi de o ambulanță (în condițiile în care la 112 o copilă spunea că a fost bătută, violată și este legată), iar descinderea nu s-a făcut cu participarea unui medic legist. Greșelile nu se termină aici. Un procuror dezvăluie informatorului (cunoscut cu antecedente penale) date importante pentru caz, polițiștii aleargă la adrese greșite furnizate de informator și clarvăzători, percheziţia se întrerupe pentru plimbarea lui Dincă la Mina Minovici, ca și când nu există medici legiști în fiecare reședință de județ, filmările de la camerele de supraveghere din apropierea farmaciei ajung mai repede la mass-media decât la cei de la DIICOT. Și ar mai fi multe de spus despre modul greșit în care s-a derulat ancheta de la Caracal, căci ai putea scrie o lucrare despre cum nu trebuie acționat în astfel de situații. M-am întrebat dacă e vorba doar de incompetență. Apoi am gândit că mai este și altceva: interes. Sper ca finalizarea anchetei să ne dezvăluie până la ce nivel și la ce structuri s-a ajuns cu acel interes. Nu mai este suficient să ni se comunice la televizor demisiile celor care, poate mâine, le vom vedea fețele în alte posturi importante sau se pensionează asemeni lui Nicolae Mirea ( șeful Poliţiei din Caracal) urmând să primească o pensie de 12.000 de lei lunar.

Vrem reformarea reală a întregului sistem!

Piaţa Huet din Sibiu, declarată zonă liberă de corupție, unde astăzi s-au împlinit 600 de zile de protest.

Prezenţi la datorie jandarmii și televiziunea

Protestatarii declară:

Protestul pentru Alexandra din 3 august de la Sibiu, deși nu a avut o participare numeroasă (poate și din cauza ploii), a adunat protestatari nemulţumiţi de lipsa protecție din partea instituțiile statului român faţă de cetățeni și din compasiune pentru Alexandra, Luiza și familiile lor. S-a strigat „Plânge strada pentru Alexandra!„, „Justiție, nu corupţie!„, „Împreună luptăm sistemul să schimbăm!„,”Alexandra! Alexandra!” „Rezistăm, justiția apărăm!

Ne vom reîntâlni în 10 august.

Fotografiile și filmările fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.

ARTmania Sibiu 2019 (1)

Mă regăsesc cu greu după cazul din Caracal, dar mi-am propus să scriu despre acest festival drag mie, drag pentru că înseamnă acasă, drag pentru că festivalul a crescut de la an la an (a 14-a ediție), drag pentru că îmi place direcţia pe care a luat-o aducând formaţii din genurile muzicale de rock pe care le prefer.

E vineri, 26 iulie. E prima zi de festival. Încet, orașul se umple de „tricouri negre”. Vin rockerii de pretutindeni, din ţară și străinătate, tineri, foarte tineri și mai puţin tineri, cu toții mânați de aceeași pasiune: muzica. Acea pasiune care te determină să-ţi faci bagajele și să pleci acolo unde muzica te cheamă și te așteaptă.

Se apropie ora începerii concertelor din Piaţa Mare a Sibiului.

Prima care urcă pe scenă este formaţia de post-hardcore și post rock germană Fjørt, înființată în anul 2012 la Aachen. A reușit să câștige inimile celor adunaţi în Piaţa Mare.

Wardruna, formaţia norvegiană de muzică dark ambient și nordic ritual folk s-a înființată în anul 2003. În 2014 a participat la coloana sonoră a serialului de televiziune Vikings. Nu insist pe discografie, ci pe instrumentele vechi pe care le folosesc, pe sunetele aparte și pătrunzătoare, pe legendele lor străvechi și nordice din versurile fiecărei melodii. Apreciez sunetul excelent al concertului.

Am filmat melodia Wunjo într-o versiune nouă pentru concert live.

Britanicii de la Architects cu rock-ul lor extrem, agresiv, dar complex, ne-au scos din transa indusă de formaţia norvegiană. Moartea în anul 2016 a chitaristului Tom Searle a inspirat trupei multe din versurile ultimului album. O problemă tehnică de proiecţie remediată rapid a creat posibilitatea solistului de a se adresa publicului povestind despre melodia dedicată câinelui său, originar din România și ne-a îndemnat să adoptăm aceste animale deosebite.

Proiecţie pe clădirea Bisericii Romano-Catolice din timpul concertului.

Show-ul trupei a fost plin de dinamism și energie.

Așteptam concertul, care avea să urmeze, de luni bune. Dream Theater în Sibiu. I-am văzut în 2017 în București, dar venirea lor în Sibiu m-a umplut de nerăbdare. Au promovat noul lor album, al 14-lea ( ce coincidenţă!), Distance Over Time.

De când i-am descoperit, asta însemnând „ceva mulţi ani”, iubesc rock-ul lor progressive metal și profesionalismul (puţin spus) fiecărui membru al formaţiei. Concertul a durat fix o oră și jumătate și s-a caracterizat prin stilul propriu: trecerile dese de la un ritm la altul, alternând cu solo-uri la chitară năucitoare, iar totul a funcționat ca un ceas elvețian.

Mike Mangini este bateristul care l-a înlocuit pe Mike Portnoy, este toboșarul neobosit. Pe John Myung, cel care cântă cu zâmbetul pe buze, îl consider unul dintre cei mai buni basiști din lume. Clăparul Jordan Rudess, spre deliciul publicului, a cântat la keytar parcurgând distanța dintr-o parte în alta a scenei. James LaBrie este solistul vocal. L-am lăsat intenţionat la urmă pe John Petrucci pentru că a făcut show la chitară, s-a dezlănțuit, s-a jucat cu sunetele, poate cel mai mult în The Dance of Eternity. Nu pot să nu reamintesc că toţi membrii formaţiei au studii muzicale, eu socotindu-i cei mai titraţi. Au cântat și câteva piese mai vechi. Așa am filmat din nou As I Am (pe care am filmat-o și la București), ultima melodie din concert.

M-am tot gândit ce piesă să vă propun spre vizionare și am ales Fall Into The Light. M-am oprit la această melodie convinsă fiind că, după ritmul alert, veţi fi încântaţi de solo-ul lui Petrucci la chitară. Pe celelalte le puteţi viziona pe canalul meu de YouTube.

Scena a fost poziționată spre Turnul Sfatului, fapt care mi-a permis să filmez de lângă fântână, un loc ceva mai înălţat faţă de restul pieţei, deși eram relativ departe de scenă.

Cu Dream Theater s-a încheiat prima seară de ARTmania, dar ce seară! Ce final grandios! LaBrie a lăudat locația și a promis că la anul va reveni în România.

Toate fotografiile și filmările fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.

Sunt pentru reintroducerea pedepsei capitale în cazul criminalilor

Mă pregăteam să scriu despre prima zi a festivalului ARTmania, când am văzut articolele despre criminalul din Caracal și, deși mi-am propus încă de la început să nu scriu pe blogg despre „anumite” cazuri apărute în presă, ceea ce am citit m-a revoltat peste măsură.

Justificări. Ale poliţiei, ale procurorilor, ale STS, ale tuturor. Nu vă este rușine, nu mai aveţi conștiință, nu mai sunteți oameni? Dacă ar fi fost vorba despre copilul vreunuia dintre voi, tot așa aţi fi procedat? Despre ce vorbim? Se primesc la 112 trei apeluri de la o copilă în care li se anunță că e sechestrată, bătută și violată, li se indică aproximativ adresa și ce fac „bunele” noastre organe care ar trebui să ne apere de astfel de descreieraţi? Se justifică. Că legea nu e clară, că nu au competențe, că nu pot pătrunde cu forţa într-un domiciliu înainte de ora 6 dimineața, că le e teamă de consecințe. Aţi auzit? Le e teamă că pierd locul de muncă. Și toate acestea spuse într-un caz în care o fata era măcelarită de un posibil criminal în serie. Adică, respectaţi somnul unui criminal, în loc să salvezi viaţa unui om. Cinic!

Nu vreau să insist pe latura legală, reamintesc, totuși, că în Codul de procedură penală la art. 159 alin. 3 există legiferată percheziţia domiciliară înaintea orei 6:00 în cazul infracțiunii flagrante și nu vreau să transform acest articol într-unul juridic, dar vreau să atrag atenția asupra lipsei de competență profesională a unor angajaţi bine plătiți din banii noștri, ai tuturor și a lipsei de conștiinţă și de umanitate. Justiția este în slujba cetățeanului și în faţa cetățenilor trebuie să răspundă.

Mi-aș dori ca fiecare instituție în parte (STS, SRI, procurori) să dea socoteală pentru tot ce s-a întâmplat în cazul de la Caracal, dar mi-aș dori și aș semna oricând, dacă pe internet s-ar iniţia, o petiție prin care să se reintroducă pedeapsa cu moartea în astfel de cazuri. Știu, nu-mi spuneţi că uman și religios nu avem acest drept, nici criminalii nu au dreptul să ia viaţa cuiva și, până la pedeapsa supremă, trăiesc printre noi și curmă viaţa altor oameni.

Sursa foto:crimetime.ro

Da. Sunt pentru pedepsirea criminalilor cu moartea (în cazuri expres prevăzute) având convingerea că doar așa s-ar limita cazurile de crimă. Reamintesc că multe state din Statele Unite ale Americii au menținut pedeapsa capitală.

Update: am găsit o astfel de petiție pe care am semnat-o. https://secure.avaaz.org/ro/community_petitions/Parlamentul_Rom_Reinstaurarea_pedepsei_cu_moartea_pentru_criminali_violatori_si_pedofili/?fCRTMob

Mulţumesc,Issa!

Bacalaureat târziu

Citeam astăzi pe net că un viceprimar din Prahova a luat bacalaureatul la 47 de ani. Mulţi înainte!

Nu râdeți, până la pensie reușește să termine și facultatea. Ce e rău în asta? Omul o fi socotit, pe când avea 18 ani, că nu este momentul să se complice cu examenele. Ce-i dacă a trecut atâta timp? Faptul că nu avea bacalaureatul l-a împiedicat să fie ales viceprimar? Nu. Atunci ce au jurnaliștii cu el? Pe ei i-a ajutat prea mult școala? Se pare că nu, altfel nu se mai legau de toată lumea, cu motiv sau fără.

Avea omul un „nod în gât”. Așa a declarat presei. Poate se înecase cu vreun ciolan sau poate din cauza matematicii. Asta e greu de digerat, dacă reușești să înghiţi formulele și, doamne ferește (!) ai ghinionul să ţi se așeze vreun radical de-a latul, poţi să mori înecat. A mai luat meditații, l-au mai ajutat și copiii. Până la urmă a scăpat de nod cu un 6,51. Eeeee, dar cine a absolvit un liceu din Băicoi? Cine e ca el?

Acum, gata, a prins dragul examenelor și s-a hotărât. Face și facultatea.

Mie îmi place determinarea lui. Am cunoscut odată pe cineva, mare șef de restaurant, care tot pe la o vârstă înaintată și-a luat bacalaureatul. Când l-am întrebat ce pregătește pentru viitor, mi-a răspuns că ar înființa o facultate mică în orășelul lui mic să poată avea și o diplomă de absolvent de studii superioare.

Așa și cu viceprimarul. Face o facultate în Băicoi. Nu a zis că vrea să urmeze cursurile vreuneia. Concluzia? Cel mai bine este să ai facultatea ta.

Open Air Blues Festival Brezoi (3)

O nouă zi de festival. A treia. Se anunță o zi perfectă: grupuri de iubitori ai blues-ului încep să apară, alţii poate nici nu au plecat din parc din seara precedentă, soarele ne răsfață, iar în fundal, în playlist, se aude Joe Bonamassa, Joe Bonamassa pe care l-am văzut acum câţiva ani în concert și care m-a vrăjit cu chitara lui pentru totdeauna.

Cu toții sunt fericiţi că se află aici, nimeni nu pare obosit. Sunt gata să o ia de la capăt împreună cu trupele din cea de-a treia zi. Deschiderea aparține formaţiei timișorene Jazzybit. Acordurile de jazz, rock și blues pun stăpânire pe parcul ce freamătă. Cei care urmează sunt „vârcolacii” din Serbia: Loup-Garou. Despre ei nu știam prea multe, dar am aflat la festival și vă las să ascultaţi povestea chitarelor și a muzicuţei.

The Gamblers, o altă formaţie din Serbia. Ţara vecină „ne cucerește” scena de la Brezoi cu formaţiile sale de blues. Alt stil, același gen muzical: blues.

Louis King, muzician de origine americană, stabilit în Australia, a intrat în topurile australiene din 1996, de la lansarea primului album de blues.

Cunoscut prin stilul său, care combină rockabilly cu rock’n’roll și blues, remarcat de publicațiile Rolling Stone Magazine și Blues Review, a cântat de-a lungul carierei alături de titani ai blues-ului, precum BB King, Buddy Guy sau Jimmy Vaughan ( fratele chitaristului Stevie Ray Vaughan). A concertat în Australia, Europa și Statele Unite ale Americii. Ce mai rămâne de spus? Îl revăd la Brezoi, mi-a plăcut și vă las să-l apreciaţi. Louis King & Band.

În Parcul Central din Brezoi atmosfera se încinge.

Despre Mike Godoroja & Blue Spirit, cea de-a cincea trupă din această seară, ce pot spune? Vine la acest festival cu un proiect care m-a încântat: blues-ul de la origini. Instrumentele vechi folosite în piesele muzicale sunt armonizate cu cele actuale și cu vocea lui Mike Godoroja.

Apreciez părinții care își educă frumos copiii aducându-i la concerte. Imagini din public

Penultima formaţie din această seară se numește Leon Beal feat Sax Gordon and Luca Giordano Band. Din nefericire, în filmarea făcută nu îl veţi vedea pe Leon Beal, care a intrat mai târziu pe scenă. Dar vă pot spune câteva cuvinte despre el. De la o vârstă fragedă a cântat în corurile bisericești. Apoi și-a înființat prima trupă de gospel în care îmbină plăcut această muzică cu R&B-ul și soul. Este cunoscut pe scena muzicală din Boston, dar și din întreaga ţară natală, din America de Sud și Europa unde concertează alături de Sax Gordon și trupa lui Luca Giordano. Mai trebuie adăugat că a participat la evenimente private pentru președinții Bill Clinton și Barack Obama și că mesajele pe care le transmite sunt de dragoste, fraternitate și pace.

Sursa foto:leonbealjr.com

Pe nesimțite seara a trecut și mă aflu în faţa ultimului concert. În timp ce mă îndrept spre locul de unde urmează să filmez, mă simt frustrată, nu știu nimic despre muzica lui Jonathon Long. De regulă nu se întâmplă asta, dar se mai întâmplă. Acum, când scriu, mă gândesc că poate a fost mai bine așa. Surpriza avea să fie extraordinar de mare.

Eram pregătită de filmare și ascultam primele note muzicale.

Pe scenă urcă Jonathon Boogie Long.

Mi-am strigat în gând wow(!) și am început filmarea.

Ce a urmat veţi vedea în videoclip. Erau sunetele înalte de chitară, care mă emoționează și la care simt prin toţi porii vibrația. Era ceva între sensibilitatea lui Joe Bonamassa și robusteţea lui Zakk Wylde. Un muzician complet, care ne-a demonstrat virtuozitatea sa făcând solo-uri din spatele scenei, cântând cu chitara la spate, după gât, și folosind microfonul pe corzi în locul mâinii. Îmbinând blues-ul, cel care se adresează ascultătorului direct, de la suflet la suflet, cel în care există o anumită spiritualitate, cu rock-ul, pe scena de la Brezoi Jonathon Long face spectacol. Simțeam că „s-a născut cu chitara în mână„, simțeam că s-a născut pentru asta. Mai târziu aveam să aflu că prima chitară și-a cumpărat-o la 6 ani, iar la 14 ani, cu sprijinul părinților, a ales să întrerupă studiile pentru a-și urma destinul: muzica.

Am călătorit alături de el prin versurile sale profunde despre dragoste, despre pace, despre Louisiana, despre oamenii din Baton Rouge, orașul natal. Ce poate fi mai emoționant decât declaraţia pe care a făcut-o că și-ar dori să-și urmeze visul cât mai mult timp și că ar vrea să cânte până în ultimele clipe? Și cântă cu sufletul! Cântă extraordinar!

Mulţumesc Open Air Blues Festival pentru numele mari pe care le-aţi adus pe scenă! Mulţumesc Brezoi pentru că ne-ai oferit o atmosferă de Woodstock în România!

Cu excepția fotografiei la care am indicat sursa, celelalte fotografii și filmările sunt din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.