Nu le aud răspunsul, dar știu că se bucură să mă vadă. Altfel nu m-ar întâmpina cu așa minuni de flori. Îmi plac în mod deosebit crinii de apartament și de grădină. E drept, la mine gradina este balconul.
De cum dă caldura, florile din casă sau de pe casa scărilor iau drumul balconului.
Primii înfloresc Amaryllis și Clivia. E o încântare să-i privești.
Apoi înfloresc cei din jardiniere: lilium. Frumoși și parfumați.
La baza lor, diferite soiuri de oxalis (trifoi) și petunii nu lasă pământul să se usuce datorită căldurii excesive.
Când vara este pe sfârșite, starurile sunt tuberozele parfumate. Alături de ele înfloresc și alte flori.
Bonus: un ardei iute răsărit ca prin minune;
Cala galbenă, care stă în casă;
Și un copăcel australian înflorit: Croton (Codiaeum).
Când plec de acasă pentru mai mult de două zile, vecina mea preia sarcina udatului lor. Știu că rămân pe mâini bune.
Eu și florile ascultăm împreună muzică și le place.
Fotografiile și filmarea din acest articol sunt din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.
Mă uit în troler să văd dacă lipsește ceva. A, da, brățările. E drept că nu voi putea purta decât una, dar cum să pleci la concerte rock fără? Acum pot să trag fermoarul și să pornesc la drum.
Las Sibiul în urmă și mă îndrept spre București. E ceva de mers, însă drumul nu va fi o problemă, acolo mă așteaptă un concert pe care mi l-am dorit din octombrie anul trecut. Pe drum ascult prog-rock metal. De ce nu heavy metal? De ce nu thrash? Pentru că asta va cânta Metallica. O să îi ascult live.
În București, căldură mare. Concertele vor fi mâine, așa că avem timp de colindat împrejurimile hotelului. Ba chiar să vedem și Arena Națională. E aproape de hotel, nu m-am înșelat când am făcut rezervarea. Pe drum privirea îmi este atrasă de o idee năstrușnică. Am mai văzut-o undeva, dar acum nu-mi amintesc.
La hotel recitesc lista cu obiectele interzise accesului pe stadion. Cu toate sunt de acord, dar și bricheta? De când merg la concerte (și, har Domnului, sunt multe) o singură dată mi-au oprit bricheta la intrare. La Aerosmith. Exces de zel. Dar și eu am fost prevăzătoare, aveam două. Așa voi face și acum. Copiii mei, dacă vor citi articolul, se vor întrista pentru că vor înţelege că n-am reușit să renunț la fumat.
A sosit ziua cea mare. Forfotă în hotel, sosesc rockerii pe care nu ai cum să nu-i recunoști. Ne zâmbim ca atunci când reîntâlnești vechi cunoștințe. Dăm nas în nas cu ei și la terasa de la mall unde ne-am oprit la o cafea în așteptarea orei de acces pe stadion.
Pornim cu pas voinicesc spre poartă, dar stupoare. Pe bilet scrie că trebuie să ne prezentăm la intrarea dinspre bulevardul Basarabia. Un polițist ne explică pe unde să o luăm. Așa că mai ocolim vreun kilometru și jumătate (cu GPS-ul pe telefon) ca și când nu puteam face asta după accesul pe poartă, când era mult mai simplu și foarte ușor.
Soare, căldură, aer irespirabil, dar ajungem fericiţi la intrarea „noastră”. Scaunele de plastic încinse și soarele ne vine din faţă. Hmmm…nu-i prea bine pentru filmat. E drept că până începe Metallica ar trebui să apună, dar eu mă încăpățânez să filmez și cele două formaţii din deschidere.
Pe norvegienii de la Bokassa i-am ascultat pe YouTube, iar acordurile de hardcore punk, mai agresive și mai rapide decât punk-ul rock-ului obișnuit, îmi plac cum sună.
Înființată în Suedia, formaţia Ghost urcă de fiecare dată pe scenă cu fețele acoperite. Cu excepția solistului Tobias Forge, care poartă o mască protetică, ceilalți membri au măști identice. Muzica lor combină multe subgenuri ale rock-ului, dar predomină pop rock și death metal.
În 1981, în Los Angeles lua naștere trupa Metallica. A durat până au fost apreciaţi, de multe ori banii adunaţi din concerte fiind insuficienţi. Stilul lor, combinație de heavy metal, thrash și hard rock, i-a făcut cunoscuți în întreaga lume, astăzi fiind o formaţie de referință.
Vă propun spre vizionare una dintre cele mai frumoase balade rock (dacă nu cea mai frumoasă), Nothing else matters.
One este piesa care mă fascinează cel mai mult. Pe parcursul acestei melodii veţi vedea multe efecte pirotehnice sincronizate cu ritmul caracteristic thrash-ului. Pentru mine Metallica rămâne One.
Restul videoclipurilor filmate poate fi vizionat pe canalul meu de YouTube.
Concertul extraordinar al formaţiei Metallica a luat sfârșit și, cu regret că totul a trecut prea repede, am părăsit stadionul (pe poarta cea mai apropiată de hotel). Cele 50.000 de „tricouri negre” au inundat porţile și străzile purtând cu ele acordurile și imaginile unui concert de zile mari, ale unei formaţii în plină formă.
Nu voi încheia articolul înainte de a reaminti despre donaţia de 250.000 de euro pe care „sataniștii” Metallica au făcut-o primului spital oncologic pentru copii. Fără alte comentarii.
Filmările fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.
Desfășurat în perioada 9-11 august sub numele GusturileVerii, festivalul de gastronomie organizat în Piaţa Mare din Sibiu a adunat în preajma standurilor mii de gurmanzi sibieni și turiști.
Și…dacă ce am prezentat până acum nu v-a tentat, sigur această fotografie o va face.
Și standurile de sucuri, bere artizanală și vinuri au fost luate cu asalt.
Fiecare seară s-a încheiat cu concerte ale formaţiilor românești binecunoscute: Compact B, Minculescu & Band şi Cargo.
Preferata mea: Cargo.
Adi Igrișan „Baciu”, solist vocal și chitarist
În Piaţa Mare publicul a cântat împreună cu cei de la Cargo.
Vă propun să vizionăm împreună Cargo-Aproape de voi.
Și o ultimă propunere: Ziua vrăjitoarelor.
Fotografiile și filmările fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.
– Nu ţi-am povestit până acum nimic, fiindcă nu eram sigură că vei înţelege.
În ochii ei verzi vedeam oboseala anilor care o măcinaseră. Îţi dădeai ușor seama că fusese o femeie frumoasă. Puţine fire de păr îi albiseră la tâmple, iar părul negru și-l ţinea adunat într-o coadă groasă răsucită și fixată cu multe agrafe la ceafă. Nasul, puţin acvilin, trăda dârzenia care a caracterizat-o tot timpul pe bunica mea.
Când eram o mână de om nu-mi plăcea să rămân prea mult în preajma ei. Mi se părea prea rece, chiar rea uneori. Nu-mi amintesc s-o fi văzut de multe ori râzând. Pe atunci șoaptele surprinse întâmplător, dintre ea și tata, mă făceau să ciulesc urechile, dar ei se opreau din discuţie și schimbau vorba. Am fost un copil neastâmpărat, plin de idei năstrușnice, singura persoană din familie de privirea căreia mă feream era bunica.
Avea dreptate. Și acum, când o ascultam, îmi era greu să înţeleg. Era prima vacanță din studenție, venisem acasă pentru două săptămâni. Am găsit-o schimbată, abătută, răsucea niște andrele să împletească șosete de lână, fiindcă auzise că acolo, în orașul ăla de dincolo de munți, nepoatei ei îi e frig.
– Buni, dar în cărțile de istorie altceva scrie, am bâiguit eu un protest slab.
– Aia e în carte, fata mea, zise ea cu glasul scăzut. Tocmai de aceea am așteptat să crești.
Sunt sigură că pentru ea eram tot copila neastâmpărată. E drept că mare diferență nu era în comportamentul meu.
– Când au intrat rușii în oraș, a fost teroare.
Bunica mea era o femeie cu educație, printre cărțile ei am descoperit Grandiflora, în ediție princeps, scrisă de Gib Mihăescu sau Decameronul de Giovanni Boccaccio.
– Toate casele le-au luat la scotocit. Au plecat din curțile oamenilor cu toate alimentele: faină, ulei, mălai, zahar. Se găseau greu după război și fiecare adunase să aibă pentru zile negre. Au luat găinile și porcii din bătături și ne-au lăsat muritori de foame. Când ne-au luat animalele, m-am așezat în calea lor și unul cât o namilă, cu o mustață stufoasă și mare, care-și purta în piept ceasul deșteptător, că nu aveau altfel de ceasuri, mi-a pus patul puștii în piept și m-a împins cât colo. Două coaste am avut rupte. Pe mătușă-ta am ascuns-o în pod să n-o găsească. Toate fetele erau nevoite să stea ascunse.
Îi priveam tristețea și înţelegem de ce atât de rar schiţa un zâmbet în colţul gurii. Îi priveam faţa brăzdată pe alocuri de riduri și ochii. Ochii ei verzi și pătrunzători.
– Și tata? Tata unde era?
– Tată-tău era prizonier în Rusia. Întâi am aflat că românii au fost înfrânţi la Cotul Donului, că a fost luat prizonier, apoi am primit vestea că a murit. I-am încropit o înmormântare, iar după șapte ani a apărut în poartă zicându-mi: „Sărut mâna, mamă! Nu mă mai recunoști?” Nici lacrimi nu mai aveam de cât l-am plâns.
Privirea mi-a fugit pe tabloul din spatele ei, care o înfățișa pe ea și pe bunicul în tinereţe. Era o copilă cu ochi mari, verzi, a care-i privire trecea prin tine până dincolo.
Nu, n-am să uit, bunico! îi răspund în gând a mia oară.
Desenul care o reprezintă pe bunica a fost executat de pictorul Ștefan Brădiceanu
Fotografia face parte din arhiva personală și nu poate fi folosită decât cu acordul meu expres.
Anul acesta am ieșit din două motive: omagiu pentru 10 august 2018, când protestul din București a fost reprimat de Jandarmerie și pentru a protesta împotriva unui sistem corupt care ajută criminalii, nu victimele.
Adunarea a fost în Piaţa Unirii, în faţa magazinului Dumbrava.
Jandarmii și protestatarii stau la povești și așteaptă începutul marșului de 15 km.
La 19:30, după intonarea imnului național, se dă semnalul de plecare. Se strigă: „Nu vrem să fim conduși de hoţi!„, „Justiție, nu corupţie!„, „Strigă strada pentru Alexandra!„, „Uniţi putem învinge un sistem!„, „PSD, ciuma roșie!„, „Afară, afară cu PSD din ţară!”
Coloana pe Calea Dumbravii
Coloana la giratoriul Calea Dumbravii-b-dul Mihai Viteazu
Pe parcursul marșului coloana s-a oprit de trei ori pentru a păstra un moment de reculegere pentru Alexandra.
Coloana pe b-dul Mihai Viteazu
Coloana la giratoriul b-dul Mihai Viteazu-str. Rahova
Coloana la giratoriul str. Semaforului-str. Ștefan cel Mare
Protestul a luat sfârșit. La Sibiu între protestatari și jandarmi niciodată nu au fost altercaţii, ei și poliţia chiar ne-au asigurat buna desfășurare a marșului.
Fotografiile și filmările fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.
Scriu acest articol, cu întârziere ce-i drept, pentru a finaliza prezentarea acestui festival de excepție.
În cea de-a doua zi au urcat pe scena din Piaţa Mare formațiile Möbius, Alcest, Madrugada și Opeth.
Möbius, formaţie slovacă, a fost bine primită de public, deși mie mi s-au părut cam repetitivi. Cei doi tineri, un chitarist și un baterist, cântă împreună din anul 2010.
Francezii de la Alcest, trupă de post-metal și blackgaze, mi-au plăcut pentru atmosfera calmă a sunetelor, din când în când întreruptă de intervenții mai energice.
Cea de-a treia trupă care a urcat pe scenă a fost Madrugada, formaţie dragă mie. Înființată în anul 1995 în Stokmarknes (Norvegia), Madrugada combină rock-ul progresiv cu cel alternativ. Anul acesta s-au reunit și mă bucur că au făcut-o pentru că numai așa puteam să văd un concert extraordinar. La un moment dat, în timpul unei melodii, pe scenă s-au stins luminile. Doar Sivert Høyem, solistul formaţiei, avea în mână o lanternă cu care, asemeni unui far, ne ghida. Apoi a îmbrăcat o haină compusă din mici oglinzi care reflectau luminile îndreptate din public spre el.
Am filmat două melodii: Vocal și Sirens. Nu mi-a fost ușor să mă decid pe care să v-o propun spre vizionare. M-am hotărât, totuși, să aleg Sirens pentru sunetele chitarei care amintesc de Pink Floyd și de Dire Straits. Puteţi viziona și Vocal pe canalul meu de YouTube.
Concertele din ultima seară aveau să se încheie cu Opeth, concert pe parcursul căruia „publicul a luat-o razna”. A fost mult așteptat de rockeri și răsplătit cu aplauze pe măsură. Formaţie de rock progressive death metal, Opeth este alcătuită din muzicieni de excepție. Vocea solistului vocal Mikael Akerfeldt este extrem de versatilă, cu treceri rapide de la timbrul vocal normal la influențele de death metal.
Mikael a fost și foarte comunicativ cu publicul. Am avut bucuria să ascult melodiile pe care le apreciez foarte mult.
Vă propun spre vizionare Sorceress, melodia cu care Opeth și-a început concertul din Sibiu.
În Piaţa Mare rockerii au rămas până târziu în noapte. Era greu să te desprinzi de acel loc unde, pe parcursul a două zile, ai trăit momente de încântare alături de formaţiile tale preferate, înconjurat de clădirile istorice care te urmăreau cu „ochii” lor atenți și neobosiți. Doar clopotul ceasului din turnul Bisericii Romano-Catolice ne-a amintit, într-un târziu, că este timpul să ne îndreptăm către casă.
Nu mă pot abține să nu vi-l prezint pe cel mai tânăr rocker.
La revedere ARTmania, ne auzim la anul!
Toate fotografiile și filmările fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.
Am obosit să caut răspunsuri sutelor de întrebări care mă frământă.
Am obosit să încerc zadarnic să înod firele rupte. Câteodată nu nimeresc culoarea, alteori sunt prea scurte, mult mai scurte decât gândurile mele sfredelitoare. De cele mai multe ori se revoltă și strigă, nu vor să se reîntregească, nu vor să stea legate.
Le-am tot explicat că vreau să înţeleg logica, iar ele s-au înfuriat, m-au privit colorat și mi-au aruncat în faţă că nu există niciuna. Firul roșu, de mânie aproape a urlat la mine: Ești oarbă și surdă! Unde vezi tu vreo logică? Nu știi tot, nu ţi se spune tot. Cât crezi că e real din ceea ce știi?
Atunci gândurile mele s-au rușinat, au plecat ochii febrili și au înțeles că sunt neputincioase, că sunt toate șansele să nu aflu răspunsurile, oricât aș încerca. Unul singur a protestat: Te-ai resemnat? Asta vrei să faci acum? Știi că nu-ţi voi da pace? Știu, știu, îmi venea să strig: Dar ce vrei să fac? Eu zic să așteptăm.
Am văzut atunci cum gândul s-a retras, nu înainte de a-mi arunca o privire rece de metal călit. Avea să revină. Așa face de fiecare dată. A înțeles că am obosit și trebuie să-mi lase o fărâmă de timp. Mă privea în continuare, iar eu știam ce vrea. Va reveni în 2 zile, va reveni pe 10 august, iar eu știu că trebuie să îl ascult.
