Acum vreo două zile vedeam într-un documentar hoardele de cerșetori și hoţi de naționalitate română care au pus stăpânire pe orașe din Suedia, Finlanda sau Norvegia.

Opinia mea este a oricărui om educat, obișnuit să trăiască din bani munciți, dar aici vorbim despre o etnie care, de când a scăpat de robie, fuge ca dracu’ de tămâie cum aude de muncă.

Cum ne judecă străinii? Vă imaginați și fără să vă mai spun eu.

Și, de parcă nu ar fi suficientă imaginea negativă pe care o avem în lume, imagine datorată în primul rând etniei amintite, inspirată de binecunoscuta serie Harry Potter, va apare în București „Școala Naţională de Farmece și Ghicit„. „Ghicitoare cu experiență” vor preda unor „eleve atent selectate” tainele cu care au ajuns celebre în operele unor scriitori cunoscuţi și în presă, inclusiv magia neagră. Școala Naţională de Farmece și Ghicit va colabora cu Universitatea de Paranormal de la Moscova și cu toate vrăjitoarele vestite din zona Balcanilor.

Sursa foto: cunoastelumea.ro

Înţelegem din aceste colaborări că vrăjitoria este ca religia. Catolicii, protestanții sau anglicanii cu „farmecele” și magia lor neagră, ortodocșii cu vrăjitoarele și ghicitoarele lor. Nu se amestecă unele în treaba celorlalte.

Chiar mă întrebam de ce le-a trebuit atât de mult să realizeze că ne lipsește o școală superioară de profil? Una este să ghicească și să facă farmece fără diplomă și alta să ai garanția că serviciile îţi sunt prestate de niște adevărate „profesioniste”. Poate așa vor fi mai încântaţi și nordicii. Habar n-au ei ce specialiste le vor trece granițele în viitor!

*****

16 gânduri despre „Harry Potter versiunea românească

  1. Școala superioară n-o aveau, ca-n rest ne sunt superiori în furturi, hoții, șmecherii.. Am văzut reportajul, am împietrit vazand câți bani pot face într-o zi, cum se comporta, cum trăiesc acolo. Doamne ferește! Și ajuta-ne! 😟

    Apreciat de 1 persoană

  2. Din păcate, am simțit şi eu pe propria piele întrebarea: „eşti…?” Nu, nu sunt! Dar i-am chemat la o şedință pe câțiva şi vreo 3 (trei) ore le-am prezentat tot felul de imagini concludente. Ştiau de „zidul” din Baia-Mare. Întâmplarea a făcut să am o poză cu mine lângă zid! Nu ştiu dacă i-am convins, însă tonul cu care le-am prezentat realitatea ( a mea, evident!), i-a convins să nu mai întrebe niciodată despre ei! Ín rest, sunt şi aici câteva comunități, sincer nu ştiu în ce stat, că nu mă interesează! Dar, spre deosebire de români şi nu numai, ei pot călători chiar şi în US. Cum?! Nerespectarea drepturilor omului…

    Apreciat de 2 persoane

    1. Îmi pare rău că ai avut de suferit din cauza conaționalilor certaţi cu legea.Tot oamenii buni suferă pentru ce fac hoţii, cerșetorii, proxeneţii. În loc să-i pedepsească pe faptași, îi suspectează pe toţi. Nu este deloc corect.

      Apreciază

      1. Călătorind destul de mult, nu cred că am fost în vreun aeroport fără să dau de ei. Vorbeam zilele trecute cu nişte prieteni din Chicago. Ei au fost în vacanță în Fort Lauderdale, aproape de Miami. Destul de pustiu prin hoteluri, spuneau ei, dar şi pe la piscine. Doar că, într-o dimineață şi-a făcut apariția o ceată de vreo 12, unul mai gălăgios ca altul. Doi dintre ei aveau pe glezne „brățări” de urmărire. Erau nemulțumiți că nu le merg „afacerile” ca-n Europa!
        Amicii mei şi-au luat adio de la piscină!
        A, cum au ajuns aici!? Prin Mexic! Au cerut „azil” politic!

        Apreciat de 1 persoană

        1. Citindu-ţi rândurile i-am vizualizat. Gălăgioși, gesticulând într-un dispreț total pentru tot ce-i în jur. Este exact ce-i caracterizează, pe lângă îndeletnicirile devenite ereditare. Excepțiile întăresc, ca de fiecare dată, regula.

          Apreciat de 1 persoană

  3. Pe semne ca va deveni și profesie, va avea și un cod, va plați și taxe la ANAF. Intra și ele licențiatele în rândul lumii, deci nu-i rău deloc. Ce profesie ai? Specialist în făcături. E parcă sună altfel…..

    Apreciat de 1 persoană

  4. Dacă asta se cere la noi, și sunt șanse să găsească destui cursanți, asta se face. Economie de piață și în învățământ. Mai rămâne să se deschidă școli în care să se predea hoția, înșelătoria, cerșitul și alte ”meserii” prin care se poate evita munca, dar se poate trăi bine.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Constanta Cretu Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.