În tot acest timp, cât am lipsit de pe blog, nu am stat degeaba. Am pictat.

Vă pot prezenta trei dintre lucrările mele. Primul, în ordinea executării lor, este Sibiul amiezii. Am folosit tehnica mixtă și este în acrilic pe pânză.

Cel de-al doilea reprezintă iarna și numele lui este Iarna la râu. Este pictat pe pânză pe carton.

Ultimul ilustrează vara, câmpul, dealurile și macii. După ce am primit permisiunea Issabelei, l-am denumit Macii sunt roșii întotdeauna, cu o mică inversiune de cuvinte. Este executat în tehnică mixtă și pictat cu acrilic pe pânză pe șasiu.

Sper să vă placă!

Următorul, care este în stadiu de schiţă, va reprezenta strada Cetății din Sibiu și cele două turnuri: Turnul Olarilor și Turnul Dulgherilor, dar și drumul de strajă dintre ele.

Zilele acestea îi va veni și lui rândul.

*****

Sursa foto: arhiva personală

26 de gânduri despre „Picturile mele

  1. Sigur că îmi plac! Ştiam că lucrezi şi abia am aşteptat să mă minunez! Şi mă minunez de fiecare dată când oameni care au profesii atât de diferite de domeniul artei, „ascund” un talent deosebit! Am spus de foarte multe ori că arta te poate salva de la multe! Viața nu este numai lapte şi miere, inevitabil întâmpinăm obstacole, uneori insurmontabile! De câte ori nu ne simțim sleiți de puteri!? Un petic de hârtie, un creion, o pensulă şi un tub de vopsea! De atât ai nevoie să poți continua! Iar dacă viața ți-e doar parfum de tei, „o rupere de tonuri” este binevenită!
    In concluzie: şevaletul, pânzele, pensulele şi vopselele să nu mai dispară niciodată din viața ta! Ar fi mare păcat!
    Îmbrățişări!🤗🤗🤗

    Apreciat de 3 persoane

    1. Nu știi cât de fericită mă fac cuvintele tale. Câtă încredere îmi inspiră și mă ajută să pășesc mai departe. Ai dreptate, pictura înseamnă, înainte de toate, eliberarea de tot ce și-a găsit adăpostul în mintea ta.
      Mulţumesc, Aura!🤗❤😘

      Apreciat de 1 persoană

  2. Impresionata! Știam că vrei sa te apuci de pictura, dar ce rodnică! Îmi plac mult, fiecare surprinde altceva. Diversitatea temelor surprinde. Preferata mea este… Macii din vara. 🙂 Mulțumesc, spor și te aștept curând să ne incanti. O zi buna, Constanta! 😘❤️

    Apreciat de 2 persoane

    1. Recunosc că am pictat totul cu o frenezie de nedescris, ca și cum îmi era teamă să nu-mi uit ideile. Cum aveam puţin timp liber eram cu mâna pe pensulă și pe cuțitul de pictură, apoi ore la rând nu le lăsam jos. Va trebui să o las mai ușor. Și pânzele și pensulele și vopselurile sunt la locul lor, mă așteaptă, nu fug nicăieri.
      Mulţumesc, Ina! 🤗😘❤

      Apreciat de 1 persoană

    1. În tabloul acela am introdus tonuri mai puternice de albastru pentru a rupe atmosfera apăsătoare. Dar le-am introdus în oricare alt loc în afară de cer.
      Tu ai văzut picturile și pe Facebook și îţi mulțumesc încă o dată că ești lângă mine și mă încurajezi.❤😘🤗

      Apreciat de 1 persoană

  3. Ți-am spus că aștept cu mare curiozitate creațiile tale, iar încrederea mea e răsplătită cu lucrări frumoase. Se vede că aveai talentul în sânge și, dacă-i vei mai adăuga experiență, ne vei uimi pe toți. Firește că mi-au plăcut mai mult peisajele din natură, dar gusturile nu se discută. Felicitări, Constanța, și mult spor în continuare!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Peisajele sunt greu de făcut din imaginație. Pentru asta trebuie să fii în natură, să ai libertatea de mișcare și pe moment este mai greu de realizat, dar va veni timpul și sper să găsesc locurile ideale.
      Cu peisajele citadine este mai simplu, cel puţin din punctul meu de vedere. Pentru articolele de pe blog am făcut foarte multe fotografii, iar acum le folosesc pentru pictură.
      Mulţumesc, Petru! Mă bucur că nu am dezamăgit.😉🙂🤗

      Apreciat de 1 persoană

    1. Sunt plăcut impresionată de aprecierile tale și recunosc că nu m-am așteptat la ele.
      Eu și iarna ne înţelegem doar dacă este blândă și anul acesta m-a auzit.🙂
      Mulţumesc, Camelia!🤗❤😘

      Apreciază

  4. Te incurajez din tot sufletul sa continui activitatea creatoare folosind panza, vopselele acrilice (sunt solubile in apa, usor de spalat pensulele) . Imi plac picturile cu care ai demarat, sincer. Se observa un „talant” pe care e bine sa nu il „ingropi”! Cel mai reusit, mai poetic mi se pare mie tabloul cu iarna. Dar asta sunt eu, adica gustul meu.
    Ca si tine, m-am apucat sa pictez in acrilice mai de multisor, aproape 6 luni si imi face mult bine sufleteste . Prinde aripi, Constanta si zboara in lumea picturii caci poti sa te inalti sus daca perseverezi!Felicitari, Constanta !

    Apreciat de 1 persoană

  5. fată…. nu știu alții cum sunt, dar eu când văd acel trotuar, mai că-mi vine să fiu pieton forever? nu tu o mașină parcată, nu tu florărie, nu tu tomberon și alte jeguri? unde e colțul ăsta de rai?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu departe de centru, iar tomberoanele stau în curţile fiecărora. Coșuri de gunoi nu prea sunt în Sibiu, iar când am făcut fotografia, le-am evitat pe cele existente. E zonă de case, de unde florării?😂😃

      Apreciază

Lasă un răspuns la Ecoarta Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.