E primul meu articol pe anul 2021. Sper că sunteți cu toţii bine și aţi trecut frumos în acest an.

Eu am așteptat să-mi ajungă toate accesoriile pentru pictură. Au venit pe rând, deși comenzile au fost făcute în aceeași zi. O parte dintre ele le-am fotografiat.

N-am stat degeaba așteptându-le, am făcut schiţe, muuulte schiţe, pentru a-mi reobișnui mâna cu desenul. Așa trebuie când lași prea mult timp să treacă. Și încet, încet am reușit să pun pe hârtie toate lecțiile de perspectivă făcute demult. La culoare sper să n-am inhibiții.😃 Acum mai trebuie inspiraţia și sunt convinsă că va veni.

Am multe restanţe în cititul blogurilor, dar fiţi îngăduitori, în timp le voi recupera.🤗🙂

Vă doresc un an excelent!

*****

Foto: arhiva personală

20 de gânduri despre „Început de an și nu numai…

  1. Un an plin de inspirație să ai! Să reuşeşti din plin cu tot ce-ți doreşti!
    Mi-a plăcut ce-am văzut în poză! Dar te întreb: tempera, guaşă, acrilic sau acuarele?
    Abia aştept să văd prima ta lucrare!
    Inspirație maximă!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Mult succes la pictat! Exact acelasi lucru s-a petrecut la mine acum vreo 6 luni. Obisnuiam sa desenez in creion negru, carbune, creioane colorate si pastel, dar in urma cu cateva luni mi-am vazut visul implinit caci am inceput pictatul cu vopsele acrilice. Am inaintat ceva pe calea asta si deja pe alt blog am postat una din lucrari, desi s-au adunat multe intre timp. Apropo de timp, este o problema, stim….Inspiratie si succes la concurs!

    Apreciază

Lasă un răspuns la racoltapetru6 Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.