Prima atestare istorică a așezării Cibinium datează din 20 decembrie 1191 și se regăsește într-un document emis de Papa Celestin al III-lea. Dar localitatea s-a dezvoltat pe castrul roman Cedonia. Din 1223 în documente apare sub numele de Hermannstadt (Orașul lui Hermann), iar din anul 1336 orașul este numit Sibiu.

Legenda spune că în secolul al XII-lea doi dintre coloniștii sași conduși de Hermann, veniți să apere granița de est a Ungariei, și-au înfipt în pământ săbiile încrucișate jurând să cultive și să apere în veci acest teritoriu. Blazonul Sibiului păstrează și astăzi cele două săbii încrucișate, iar în curtea interioară a Primăriei Sibiu ele erau expuse la loc de cinste.

Dezvoltat pe două zone, Orașul de Sus și Orașul de Jos, legătura dintre ele este făcută de străduțe înguste, pasaje pline de mister, turnuri de poartă și multe trepte terasate.

Cetatea a fost de multe ori atacată de la est și sud de tătari și turci, dar centurile sale concentrice de fortificații și turnurile de apărare au stat în calea năvălitorilor, nefiind niciodată cucerită.

Prima centură adăpostea Biserica Evanghelică, școala și Piaţa Huet. Apoi s-a extins cu a doua centură pentru a permite organizarea târgurilor. Așa a apărut Piaţa Mică, unde se aflau și sediile breslelor. Cea de-a treia centură fortificată închidea între zidurile ei Piaţa Mare, spaţiul public unde se ţineau târgurile mari, dar și judecățile publice ale Magistratului orașului sau se executau pedepsele, iar sub caldarâmul pieţei erau depozitele subterane de grâne, care pot fi văzute și astăzi.

De altfel dispunerea caselor din zona centrală este determinată de aceste centuri concentrice, în care locul primordial îl avea Biserica Evanghelică, vizibilă din orice colț al Orașului de Jos. Inițial era vizibilă și din Orașul de Sus și doar apariția în secolele care au urmat a unor clădiri a obturat această vizibilitate.

Foto: pinterest.co

În centura a patra era inclus și Orașul de Jos, unde locuiau meșteșugarii. Și astăzi străzile poartă numele meșteșugurilor: str. Olarilor, str. Pielarilor, str. Argintarilor, Piaţa Aurarilor… La vremea respectivă, Sibiul era cel mai mare oraș fortificat din sud-estul Europei.

În epoca medievală breslele s-au dezvoltat, funcționând în baza unor statute riguroase și au influenţat dezvoltarea urbei. Cele mai puternice aveau în grijă câte un turn de apărare sau o poartă de intrare în cetate. Despre câteva dintre ele v-am povestit: Turnul Dulgherilor, Turnul Olarilor, Turnul Archebuzierilor, Turnul Pielarilor, Turnul Turnătorilor de Cositor (Turnul Fierarilor), Turnul Pulberăriei. Despre altele este timp destul să vă vorbesc.

În secolele XV și XVI în zadar au încercat turcii să cucerească cetatea, „Orașul Roșu”, cum era numit Sibiul din cauza zidurilor de cărămidă, s-a opus fiind de neînvins.

Epidemiile de ciumă au lovit orașul de mai multe ori în secolele care au urmat, localnicii fiind nevoiţi să spargă zidul care îi apăra, pentru a scoate cimitirul în afara cetății. Așa a apărut Poarta Morţii din care astăzi nu au rămas prea multe urme.

Cum arăta poarta din documentele vremii

Foto: wikipedia.org

Despre epidemia din anul 1510 am scris nu demult.

Dezvoltarea socio-politică ce avea să urmeze a determinat și dezvoltarea culturală a orașului. În secolul XVIII Turnul Gros se transformă în teatru, fiind cel mai vechi teatru de pe teritoriul României, în condițiile în care și în Europa existau puţine la acea vreme. Palatul baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei numit de împărăteasa Maria Tereza , se transformă în muzeu după decesul acestuia, iar colecțiile sale de mare valoare sunt deschise publicului larg. La sfârșitul acestui secol Sibiul era capitala militară, administrativă și culturală a Transilvaniei. Sunt încurajate toate confesiunile religioase ca urmare a reformelor împăratului austriac Josef al II-lea socotit drept „bunul împărat”.

ASTRA (Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român) a luat ființă în 1861 cu scopul de a răspândi cultura în rândul populației române. Breslele se transformă în industrii moderne, iar o parte dintre fortificații se demolează.

La finalul celui de-al doilea război mondial, în anul 1945, toată populaţia săsească activă a fost deportată în Uniunea Sovietică la muncă forţată de unde unii nu s-au mai întors, iar cei care au revenit nu au mai găsit orașul prosper lăsat în urmă. Comunismul punea stăpânire pe tot prin naționalizări și demolări, iar centrul istoric era expres vizat. Se dorea ștergerea identităţii orașului.

Evenimentele din 1989 l-au salvat de la distrugerea completă. Sibiul a trăit zile sângeroase în acel decembrie, dar pentru a nu știu câta oară, orașul se redescoperă, își regăsește identitatea socială, economică și culturală, iar în 2007 devine primul oraș din Europa de est Capitală Culturală Europeană.

Cele două videoclipuri pe care le-am realizat în peregrinările mele prin istoria propriului oraș, asemeni unui călător dornic de cunoaștere, vă prezintă Sibiul, orașul muzeu, unde aproape fiecare casă din centrul istoric își are povestea ei.

Astăzi, la cea de-a 829-a aniversare, îi urez Sibiului la cât mai mulți și prosperi ani!

*****

Fotografiile (cu excepția celor preluate de pe Wikipedia și Pinterest) fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite fără acordul meu expres. Cele două videoclipuri sunt creație personală și se găsesc pe unul din conturile mele YouTube.

12 gânduri despre „La mulţi ani, Sibiu, orașul meu muzeu!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.