Decembrie. Ultima lună a anului. În loc să ningă, plouă. Așteptăm zăpada. Stop!
2020, an greu de suportat. Știu pe vreo câțiva care l-ar șterge din calendar, anul de care nimeni nu are nevoie.
Mâine vor începe să curgă articolele despre Revolta de la Timișoara, apoi despre Revoluția din ’89 sau lovitura de stat, ce va fi fost ea, că după atâţia ani n-am aflat prea multe.
Dar, uite că presa, a găsit un subiect de domeniul filmelor de acţiune să pună pe tapet. Fratele geamăn al lui Ceaușescu. Era să-i scriu numele cu litere minuscule, pentru că merită, dar m-am gândit că sunt o persoană care respectă ce a învăţat în anii de școală.
Revenind la ceea ce mi-a atras atenția la sfârșitul săptămânii trecute, recunosc că citind titlurile unor articole, mi-am amintit instantaneu de romanele lui Alexandre Dumas tatăl, de binecunoscuta mască de fier sub care s-ar fi ascuns fratele geamăn al Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea.
Imaginația noastră nu calcă pe urmele cunoscutului scriitor francez, geamănul nostru nefiind întemnițat și obligat să poarte vreo mască de fier permanentă. Dimpotrivă, el era unul dintre șefii Direcţiei de Informaţii Externe, mai pe înțelesul tuturor, conducea spionajul extern. Afirmația este susținută de doi foști ofițeri de securitate, secondaţi de un cercetător CNSAS. Să le dăm crezare?
Informația este cu „va urma”, dar, până la episodul doi, ne întrebăm de ce aflăm abia acum despre existenţa lui? Și ce s-a întâmplat cu el? În 25 decembrie ’89 cine a fost executat? De parcă nu ne erau de ajuns afirmațiile directorului unui laborator privat de știinţe criminale din Bordeaux (Franţa), care, în urma cercetării filmărilor, a susținut că rănile de la tâmplele soților Ceaușescu au fost fatale, restul execuției fiind trucat, adică au fost împușcați înaintea executării propriu-zise a sentinței.
Trecând peste necunoscutele istoriei nu foarte îndepărtate, un gând pios și respect celor care au plătit cu viața sau au fost răniți în sângerosul decembrie 1989 pentru ca noi să avem șansa să aspirăm la libertate și să învățăm ce-i democrația.
*****
Sursa foto: arhiva personal
Ce bazaconie, acum aud de ea.
Or fi aruncat-o să ne mai dea de lucru.
Prefer un gând pios, fără alte gânduri lângă…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Fix asta ne mai trebuia! Încă mai cred că e fake news.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
M-ai pus pe gânduri cu aceste informații, deși credeam că nimic n-o să mă mai mire, după câte am auzit. Aștept continuarea, dacă va exista.
Până atunci, să păstrăm momentul de reculegere pentru fiecare zi din acelea cu gloanțe venite ”de nicăieri”.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Dacă aflu mai multe, sigur vă zic și vouă.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sunt multe lucruri despre care aș putea să vorbesc, sau să ascult, vorbindu-se, dar când aud despre revoluția din 89, simt un nod în gât și mă blochez.
La fel va fi și despre covid; un subiect despre care se vorbește foarte mult, dar nimeni nu știe nimic concret..
Noi să fim sănătoși.
O zi bună îți doresc, Constanța !
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Sunt subiecte despre care mulţi vor vorbi, dar adevărul cine știe când îl vom afla.
Mulţumesc, asemenea!
ApreciazăApreciază
Le-am citit și eu. Sunt trei, publicate de evz, despre secu. Doar II este cu nemernicul ăla. Eu scriu numai cu prima literă mică tot ce este sau a fost diavolesc – pcr, ceașcă, dracnea, psd, …
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Trebuie urmărită continuarea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Gata, au fost trei. Despre secu. Doar al doilea era cu frate-su. De fapt, titlul este destul de înșelător. Fondul este că ceașcă controla direct srcu prin frate-su care avea funcție executivă de control general. Un frate, nu știu dacă ăsta, comanda trupele de lângă Inter pe 21 noaptea, l-am văzut.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum aflu şi eu de nebunia asta cu geamănul.
Oare când se va afla tot adevărul? Se va afla vreodată?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Adevărul? Cine știe, poate nu-l vom afla niciodată.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Decembrie greu! Nu știu dacă-i un frate, o sosie, un altul. Știu că ne-a chinuit el și comunismul, că am fost îndobitociți și că nu mai vreau. Și le sunteM toți datori celor ce au murit, sa nu facem nici în pas înapoi. Dumnezeu să-i ierte! 😟
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Dinainte de 25 decembrie ’89, auzisem că avea o sosie, dar frate geamăn, nu.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Extrem de interesant, nu am mai auzit asta până acum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu. Dar parcă nu-mi vine să cred că-i adevărat.
ApreciazăApreciază