Cu toții avem sufletele îndoliate de incendiul secției de ATI de la spitalul din Piatra Neamţ.

Inițial nu am vrut să scriu acum despre el, sunt destui cei care o fac, dar m-a mobilizat replica pe care se pare că a spus-o managerul spitalului „Oricum mureau„. Astfel de oameni sunt aleși în funcţii de conducere, politicieni desigur, doar ei sunt „buni organizatori”, pentru cei competenţi nu mai este loc.

De vreo două săptămâni Covidul își face de cap, e drept că i s-a permis asta, românii nefiind persoanele cele mai grijulii când vine vorba de sănătatea lor, considerând, ba că nu vor fi ei ghinioniștii, ba că virusul este o poveste pentru persoanele cu neuroni puțini și urechile credule, ba că a reprezentat tocmai paravanul perfect unor sifonări de fonduri.

Și, în timp ce unii fac pe vitejii, pandemia îngenunchează sistemul sanitar șubred resuscitat cu aparatură nouă, performantă, dar care folosește instalaţii electrice vechi, depășite de consumul mare al funcționarii non-stop.

Ancheta specialiștilor încă nu-i finalizată, dar se pare că totul a pornit de la un injectomat care a luat foc în secția de ATI destinată bolnavilor Covid, aprinzând salonul unde aparatele pompau oxigen bolnavilor și combinezonul unei asistente.

Cătălin Denciu, medicul care și-a făcut rezidenţiatul în Belgia și a revenit în ţară să-i ajute pe bolnavii români și care sâmbătă seara era la datorie în secția ATI, a sărit să-și salveze pacienţii și a reușit, ajutat de cadrele medicale puţine de pe secție, să salveze de la incendiu opt persoane din cele șaisprezece. Între timp, dintre cei opt au mai decedat doi, mărind numărul morţilor la zece. Doctorul, cu arsuri grave pe 40% din suprafața corpului, a fost trimis la tratament la spitalul militar Regina Astrid din Belgia, pentru că, așa cum scriam acum două săptămâni, de la Colectiv, în cei cinci ani, nu s-a întâmplat nimic.

Nu avem posibilitatea de a trata arsuri mai mari de 30% din suprafața corpului, cât despre infecțiile intraspitalicești nu mai suflă nimeni nimic.

Și, dacă la Piatra Neamţ, spitalul era ocupat la capacitatea maximă și aparatura este suprasolicitată, ca în toată ţara de altfel, la spitalul modular din Leţcani, cumpărat și dotat cu aparatură performantă, ușile stăteau încuiate. S-a deschis parțial pentru cei șase supravieţuitori salvaţi de doctorul erou la Piatra Neamţ.

Cum să nu te întrebi, de ce n-a fost deschis de la început? Pentru „cine” era pregătit? Muritorii de rând nu aveau loc acolo?

Ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, se poate întâmpla în orice spital din ţară.

Nu mai există empatie cu cei aflaţi în suferință, în spitale se aplică tehnica heirupistă (cu puţine excepții), iar cinismul remarcii „Oricum mureau” referitor la pacienţii Covid intubaţi, toate acestea ne spun ce ne poate aștepta trecând pragul unui spital din România.

Se caută vinovaţii, desigur este important și acest aspect, dar mai important, consider eu, este să învăţăm odată din greșeli și să o luăm de la capăt, dar fără să ne mai abatem de la drumul corect.

Până atunci, nu ne rămâne decât să avem mare grijă de noi, căci, vorba unui prieten: „Acum suntem pe cont propriu”.

*****

Sursa foto: hotnews.ro, playtech.ro și adevarul.ro

17 gânduri despre „„Oricum mureau”

  1. Prea dramatic.. și se pare că nu învățăm din greșeli pentru că prea des se întâmplă astfel de drame. Când îți permiți să spui că oricum mureau, chiar că îmi fac griji pentru viața mea..
    O săptămână frumoasă îți doresc, Constanța !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Aceeași expresie o au mulți dintre iresponsabilii care minimalizează efectele pandemiei. ”Oricum mureau” cei bătrâni și infectați de Covid. Că mai aveau și alte boli.
    Ne complăcem într-o situație rușinoasă, care a ajuns să ne reprezinte peste hotare.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Faptul că ajungem la știri și în presa străină cu astfel de imagini, crezi că deranjează pe careva dintre cei implicaţi? E ultima lor grijă, îi preocupă cum să arunce vina pe altcineva.

      Apreciază

  3. Revoltător şi extrem de dureros! Şi mai trist e că nu sunt şanse mari de schimbare. „Merge şi aşa” ar trebui să fie scris la intrarea în ţară. Şi asta cu „oricum mureau” e motto-ul unor minţi atât de înguste încât sincer mă mir că oamenii care le rostesc ştiu să respire singuri.

    Apreciat de 3 persoane

      1. Sistemul medical propriu-zis are problemele lui – șpăgi, impostură, nepăsare, acolo unde trebuie pricepere și empatie. Tragediile sunt doar în mică măsură cauzate de acesta. SISTEMUL GENERAL este cauza. Interesați doar de bani nemunciti, doar impostori la orice nivel, este rezultatul CONTROLULUI deținut de impostori de peste 70 de ani încoace.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la ina02s Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.