Am plecat de acasă știind că am de străbătut distanţa dintre vreo 12 locaţii în care se desfășura acest eveniment. Galeriile aveau ușile larg deschise pentru noi până la ora 24:00.

Înarmaţi la purtător cu alune sărate și prăjite am pornit în căutarea artei și a tinerilor artiști. Prima escală la Habitus în Piaţa Mică, în subsolul Bisericii Romano-Catolice.

La intrare ești invitat de Anca Stătică, prin intermediul lucrării sale expusă pe jos, să treci peste cercurile temerilor tale. Denivelările te eliberează de stres.

Și, nici nu le-ai trecut bine pragul și Roxana Ionescu te introduce într-o lume aparte, lumea celor 22 de portrete prin lucrarea „InsideOut/Ceea ce este înăuntru și ce se vede în afară”.

E greu să hotărăști direcţia în care s-o apuci, spre „drăcușorul” lui Cătălin Precup sau spre cele două lucrări ale lui Ilie Mitrea reprezentându-l pe Brâncuși și Galilei, lucrări pe plăcile de bază ale unor aparate electronice.

Plimbându-ne pe sub arcade am admirat picturile Danielei Bădilă, Cristinei Fău, Celestinei Albișor, ale lui Robert Șimon, Ciprian Badiu, Albert Sofian, Cezar Stanciu, Florin Viorel, Ioan Muntean și mulţi alţii.

Locaţia deosebită și arta care te înconjoară îţi taie respiraţia și nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să te înclini în faţa frumosului.

În Piaţa Mică, la numărul 4, lângă Habitus, ne oprim la expoziția Cer Deschis. Artiști vizuali: Roxana Ionescu, Anca Stătică și Ariel Hadnagy.

În Orașul Artiștilor expun: Tudor St. Popa, Sofian Albert și Claudiu Boica.

După o pauză de limonadă cu castravete și ghimbir ne continuăm căutările.

No! Hai Ambasada Creativă este în apropiere, în aceeași piaţă, la numarul 3.

Expun artiștii Alexandru Cînean și Raluca Elena Cosareanu.

Am avut și surprize neplăcute. Intrarea în Turnul Sfatului, ultima locaţie din Piaţa Mică, era încuiată, de altfel luminile stinse ne-au averizat că nu suntem așteptaţi.

Nici Artă.Nonstop, de pe strada Tribunei nu era pregătită pentru vizitatori. Când am ajuns noi încă se aduceau îmbunătățiri spațiului.

Ultima oprire a fost pe str. Ocnei La Mielul Alb. Spaţiu neconvențional, expoziție neconvențională.

A fost o noapte mai lungă, dar nimeni nu părea obosit. Am petrecut multe ore înconjuraţi de frumos și muzică.

*****

Toate fotografiile și filmările din acest articol fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite fără acordul meu expres.

11 gânduri despre „Noaptea Albă a Galeriilor – Sibiu 2020

  1. M-am re-plimbat acum cu tine… Superbe poze, superbe tablouri. Bizare, interesante, m-au pus pe gânduri câteva.
    M-a strepezit doar limonada aia 😀 și chestia aia, o ramă pe care par agățați niște pantaloni, poate n-am înțeles eu bine, că n-am mai mărit poza, dar mi-a amintit de banana lipită cu scoci :))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.