Întâlnirea de la restaurant începe să mă sâcâie. În weekend-ul ăsta puteam fi la o cabană în munți… liniște, natură, aer nepoluat, izvoare cristaline, dar nu, noi ne întâlnim cu colegii din alte județe. E drept că ne ajutăm reciproc de câte ori clienții noștri au procese la instanțele din ţară și nu ne putem deplasa. Nici nu pot explica ce nu-mi convine. Evenimentul are loc o dată pe an, nu mai des, invitații sunt oameni faini, cu care te poţi distra pe cinste și ne cunoaștem de câţiva ani buni.

Bulină stă în mijlocul patului și mă privește cu un fel de lehamite cum trec de la un umeraș la altul, fără să mă hotărăsc cu ce mă voi îmbrăca. Nu există lucru mai complicat decât să-ți alegi vestimentația pentru o întâlnire la care nu prea vrei să participi.

– Dacă ai putea râde, acum sigur ai face-o. Citesc asta din sclipirea ochilor tăi galbeni și rotunzi, măi pitic cenușiu.

Motanul este în continuare curios de jocul pe care crede că l-am inventat, jocul cu hainele din dulap și se așează pe una dintre rochiile trântite pe pat.

– Nu, nu te așeza pe ea că-mi lași păr! Se ridică, cu ajutorul meu bineînțeles, scuturând o lăbuță, vădit nemulțumit și se mută câţiva centimetri mai încolo.

Timpul trece și trebuie să decid ce îmbrac. Iau telefonul să văd ora și constat că mi-a rămas mai puțin decât credeam. Călin n-a dat niciun semn de ieri. L-am sunat de câteva ori să-i reamintesc de întâlnirea cu avocații și de faptul că voi întârzia, dar nu-mi răspunde. Mi se pare exagerată reacția lui, eram în întârziere la serviciu și nu putea fi motiv de supărare că mă grăbeam.

Sunt aproape gata de plecare la restaurant, când sună telefonul. E Adela. Și ea și George au ajuns deja și se întrebau cât mai întârzii. O liniștesc spunându-i că iau un taxi și ajung imediat. Mda, nu-i frumos să mă las așteptată.

– Să fii cuminte, Bulină, să nu-mi întorci toată casa pe dos! îi zic în timp ce-l mângâi, apoi mă îndrept către ieșire.

Unul dintre angajaţii restaurantului mă conduce în separeul rezervat evenimentului nostru. Adela vorbește cu Mirela, o avocată din București, în timp ce-și agită mâinile în aer, ca pescărușul aripile. Le fac semn cu mâna și mă îndrept spre ele, dar sunt oprită de Mircea, colaboratorul nostru de la Cluj. Politicos, ca de obicei, îmi face un compliment și mă întreabă cum o mai duc. Îi zâmbesc, îi spun că sunt bine și că mă bucur să-l reîntâlnesc.

– Ana, sper că îmi vei acorda primul dans, zice el și îmi face loc să trec spre fete. Dau afirmativ din cap și îmi vine să râd de politețurile lui de modă veche.

Cu Mirela cea roșcată, mult prea roșcată să n-o observi, m-am întâlnit prin ianuarie la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie. Apăra un personaj politic important și hulit totodată. Am povestit puțin de-ale noastre la o cafea în localul de vizavi, înainte să-mi iau zborul spre casă. E la fel de jovială și în timp ce ne îmbrăţișăm îmi șoptește la ureche că și ei i-a fost greu să scape de Mircea.

Fluturând o mână, salut pe George și pe cei adunați în jurul lui, Flavius, Olga și Iancu. Mai este un tinerel cu ei pe care nu-l cunosc, dar cred că l-am văzut o dată pledând la Curtea de Apel. Se descurca bine și are o voce sigură, calmă și penetrantă, adevărate atuuri în meseria de avocat. Vine împreună cu George spre grupul nostru.

– Nu-l cunoști, dar îți prezint un avocat care va avea o carieră frumoasă, începe George prezentarea întreruptă cam brusc chiar de personajul prezentat.

– Eu sunt Victor și cred că te-am văzut la sală nu demult. Mi-a plăcut modul în care „țeși” apărarea, căci tu chiar o țeși ca un păianjen, lăsând să cadă în pânza ta partea adversă.

Comparația cu păianjenul mă surprinde, nu mi-a mai spus-o nimeni până la el. Îmi imaginez arahnida, pe care nu o pot suferi, ţesând la repezeală o pânză.

– Eu zic să bem pentru asta, le spun amuzată.

În acel moment sună telefonul. Pe display apare Călin. Precis a observat că întârzii. Îmi cer scuze, mă îndepărtez doi pași și răspund.

– Alo! Alo! La celălalt capăt este o voce feminină necunoscută.

– Da, zic simplu.

– Bună seara! Sunteți Ana? Îmi cer scuze, sunt Mariana Gavrilă, medic la spitalul de urgență. Am văzut apelurile dumneavoastră pe acest număr și am sunat să vă spun că a avut loc un accident foarte grav ieri.

Caut instinctiv, mai mult pipăind, un scaun să mă așez fiindcă picioarele îmi tremură puternic. Brusc mi se pare că timpul a stat în loc, iar în jurul meu se face o liniște apăsătoare. Nu știu dacă au tăcut cu toții sau nu-i mai aud, știu doar că am nevoie de toate puterile să întreb:

– Călin e bine?

– Am făcut tot ce ne-a stat în puteri, dar acum o jumătate de oră a făcut stop cardio-respirator. Puteți veni pentru formele… ?

– Da… sigur… vin, a fost tot ce am mai putut silabisi.

Sfârșit

*****

Sursa foto: arhiva personală

Publicat de Constanta Cretu

Dinamică, dependentă de adrenalină. Oricând, oriunde vei găsi un eveniment despre care merită să scrii, dacă o faci din convingere.

45 de gânduri despre „Teama mea era să nu ajung boschetar (8)”

    1. Tot am „ţesut” din imaginație. Petru, viaţa nu este deloc ușoară și cred că știi și tu lucrul ăsta. Povestirea mea este asemeni ei, vieţii. Știu, e frustrant că totul s-a sfârșit înainte de a începe o idilă, dar te pui cu voința autorului?😃

      Apreciat de 3 persoane

      Răspunde

  3. Constaaaaaanțaaaaa!?!? Nu pot să cred că l-ai trimis în floarea vârstei dincolo!! Este de necrezut! Mda, în viața reală se întâmplă, dar măcar în povești să fie un pic mai bine!
    Dincolo de dezamăgirea mea, ai construit admirabil povestea!

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde

    1. Te-am auzit strigând, dar n-am putut pleca de la Sibiu Jazz Competition. Știu. Și eu m-am întrebat de ce l-am trimis atât de repede pe celălalt tărâm, de unde doar Făt-Frumos se mai întoarce, dar asta este viaţa. Nici măcar în scris nu vreau s-o cosmetizez
      Mulţumesc mult, Aura dragă! 🤗🤗

      Apreciat de 3 persoane

      Răspunde

      1. Din păcate, ai dreptate! Iar eu am simțit pe propria „piele” o astfel de realitate! Și nu o dată! Uneori și eu mă mir că mă mai țin „bateriile”!
        Știi ce admir eu la tine!?
        Multe, dar cel mai mult și mai mult plăcerea de a asculta muzică și nu orice muzică! Iți trebuie un pic mai mult s-o înțelegi…
        Recunosc! Eu ascult muzică clasică și ceva cântăreți destul de prezenți și cunoscuți prin zonă.

        Apreciat de 3 persoane

        Răspunde

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.