Teama mea era să nu ajung boschetar (3)

– Ai plecat pe furiș, ca Bulină. Nu vrei să asculţi întreaga poveste, domniţă?

– Ba da, dar e noapte, n-am putea s-o lăsăm pe altă dată?

– Altă dată? S-ar putea să nu mai am chef de povestit… altă dată.

– Și… dacă voi înţelege greșit unele lucruri?

– Scrie ce-ţi vine, exagerează, scrie că m-am iubit cu mumia lui Hatshepsut, numai să fie interesant, l-am auzit râzând în telefon.

Îmi potrivesc mai bine telefonul la ureche să nu fie îngropat în pernă și aștept să continue.

– Nu întrebi nimic? aud după un timp vocea de la celălalt capăt al undelor.

– Așteptam să spui tu, habar n-am ce să întreb. Oricum nu are niciun început povestea asta. Uite întreb: acum te mai temi să nu ajungi boschetar?

– Atunci eram tânăr, doar ce terminasem facultatea. Să predau muzica alergând pe la vreo trei școli să-mi fac norma, mă vlăguia. De aceea mi s-a părut extraordinar să lucrez într-un studio de înregistrări. După ce am plecat de acolo, am avut și zile când pentru un acord, pentru câteva note am câștigat mulţi bani, dar acum lucrez cu totul altceva, nimic din ce am studiat ani buni, dar asta mă ajută să depășesc grija zilei de mâine. Nu, nu îmi mai este teamă.

– Îţi place să scrii, ţi-am citit ultima carte apărută, de ce nu așterni pe hârtie povestea ta? De ce o scriu eu?

– Îmi place să compun muzică, să cânt la chitară, să scriu poezie și… să călătoresc. Poate odată… cine știe?… Poate mă voi hotărî. Ai ascultat cele două melodii pe care ţi le-am trimis? Aaaa, da, n-ai avut timp. Să știi că aștept părerea ta, dar fii indulgentă cu ele, nu le desființa. Ţin la ele pentru că sunt ale mele și au apărut din nimic.

Vocea lui ajunge tot mai greu la mine, ca atunci când distanţa dintre doi oameni se mărește treptat. Mi se pare că-l aud întrebând ceva, dar o altă voce, mult mai aproape, îmi șoptește: „E timpul să adormi… dormi… doar puţin… ai nevoie de somn.”

Is there anybody out there?
Is there anybody in there?

Va urma

*****

Sursa foto: arhiva personală