Parcăm mașina și, fericiţi că suntem în vacanță, ne îndreptăm spre recepția hotelului. Scot din poșetă voucherul eliberat de agenția de turism și cu un zâmbet angelic îl dau recepţionerului.

-Alina Tănase, zice el cu nasul în hârtie.

– Da, eu sunt, răspund cu același zâmbet larg pe faţă. Vă dau imediat și cartea de identitate.

– Ion Ion, spune în continuare recepţionerul, de parcă ar striga catalogul.

Partenerul meu zâmbește și el și flutură în aer cartea de identitate. Mi-a luat-o înainte, e deja pregătit.

– Aţi achitat cazare pentru o cameră dublă pentru șase nopţi cu mic dejun inclus, zice mai departe, iar noi apreciem modul corect în care citește. Apoi adaugă, nu se poate!

– Ce nu se poate? întreb eu nedumerită.

– Nu se poate să locuiți în aceeași cameră. E pandemie, s-a dat ordonanţă… Sunteți căsătoriţi?

– Nu, răspunde partenerul meu, dar locuim împreună de câţiva ani.

– Nu se pune, nu sunteți căsătoriţi înseamnă că nu sunteți o familie. Nu sunteți familie, nu puteţi locui împreună.

– Adică vreţi să plătim pentru două camere, zic eu brusc enervată. Nu vă este rușine? Când am plătit nimeni nu ne-a spus că nu putem locui împreună. Bine ne vom conforma, dar partenerul meu va locui la alt hotel.

Ion mă privește siderat, iar eu îi fac semn să mă ajute la bagaje. În cameră îi spun că vom locui împreună, dar fără să se știe. Pentru asta vom coborî și urca separat.

Ne luăm costumele de plajă și un prosop mare și stabilim unde ne vom întâlni. Orice lucru rău are și o parte bună, dar deocamdată n-am descoperit-o.

Închiriem două șezlonguri pe care le apropiem și o umbrelă. Ne ungem reciproc cu cremă și ne întindem pe cearșaful comun. Deodată o umbră mătăhăloasă îmi ia tot soarele. Ion nu poate fi, că e lângă mine. Deschid ochii în momentul în care umbra zice:

– Actele dumneavoastră la control.

Acum văd mai bine, înainte mă orbise soarele. E polițist. Adjectiv polițist.

Prind gentuța în care erau toate aruncate de-a valma și scot cele două cărţi de identitate, precizând plină de importanţă:

– Le-am luat într-o doară, că la ce ne-ar trebui la plajă.

-Uite că vă trebuie de acum, zice și îl văd dând din cap a pagubă. Depărtaţi imediat șezlongurile la 2 metri să nu vă amendez, că-mi sunteți simpatici!

Eu și Ion ne privim ca doi oameni loviţi cu maiul la cap până le-au ieșit ochii din orbite și executăm automat ordinul.

– Și să nu cumva în apă să staţi la mai puţin de 2 metri unul de altul, că o încurcaţi! Voi fi cu ochii pe voi.

Expozeul organului fiind terminat, Ion mai îndrăznește să întrebe cu o voce numai miere:

– Domnu’ șef, da’ cu mașina mai putem călători amândoi spre casă? Dacă nu, să cumpăr din timp bilet la tren pentru întoarcere.

– De-asta încă nu au zis, spune polițaiul scărpinându-se sub chipiu, vădit într-un impas.

*****

Sursa foto: adevarul.ro

18 gânduri despre „Unde nu-i familie… vai de vacanță!

  1. Deşi nu mai e valabil, cred că pentru o clipă măcar, cei care au urlat în trecut că… familia tradiţională… au fost în culmea fericirii ştiind că actul din sertarul ăla plin de praf îi fereşte şi de virus şi de amenzi.

    Apreciat de 4 persoane

    1. Issa, ideea era să ai patalamaua la mână. Ar fi fost tare să-i separe și pe cei căsătoriţi! Divorțaţii sunt divorțaţi, nu mai fac parte din familie. Ordonanța se aplica și celor care nu erau căsătoriţi, dar aveau copii, în sensul că distanțare.😃
      Nu înţeleg de ce trebuie să se facă de râs cu astfel de inițiative. De ce trebuie să iasă în spaţiu public cu aceste măsuri ca să realizeze cât sunt de aberante.

      Apreciat de 3 persoane

  2. Unu, mi-a plăcut cum ai povestit. Doi, se vede mai mult decât a spus Arafat, că nu e căsătorit că nu are timp. Trei, sunt prieteni, familii cu familii, care toată ziua sunt împreună, iar acum se voia ca în public toți să fie „despărțiți”, să păstreze distanța de 2 m… 😒

    Apreciat de 2 persoane

  3. Glumim noi pe seama deciziilor, mai mult sau mai puțin inspirate, dar ne ni se face părul măciucă atunci când vedem cifrele mereu crescânde de infectați și de morți. Nu văd cine ar fi Mafalda, care în încercările – disperate, uneori – de a reduce numărul victimelor, ar alege soluțiile cele mai bune. Și în alte țări se fac gafe enorme (SUA) și se iau măsuri ridicole, ori nu se face nimic, ajungându-se să se arunce cadavrele pe stradă (Brazilia).

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Constanta Cretu Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.