Nu, nu mi-a slăbit memoria. Tot despre Parcul Sub Arini este articolul, cu diferenţa că, astăzi fiind o zi caniculară, am petrecut mai mult prin parc.

Folosesc accesul de lângă Hotelul Parc și stadionul municipal și trec pe lângă ce odată era restaurantul Sub Arini (Bolta Rece), restaurant inaugurat în 1865.

Așa arată de vreo câţiva ani. Fără geamuri, fără uși, tencuiala dată jos, împrejmuit cu gard, dar plin de bălării.

Îl privesc și mă gândesc la anii de studenție, când ne adunam destul de des la terasa restaurantului, asta și pentru că aveam căminele studențești foarte aproape.

Și, dacă rândul trecut v-am prezentat partea cea mai cunoscută a parcului, astăzi am trecut dincolo de podul de pe strada Argeșului (ce a luat naștere ca urmare a diferenței de nivel) să mă plimb prin partea mai „sălbatică”.

Tocmai când spuneam că nu-i umblată această porțiune de parc, am remarcat gunoaiele aruncate pe fieunde.

Parcul este străbătut de pârâul Trinkbach. Dacă în porțiunea cea mai frecventată peste pârâu au fost construite mici poduri cu balustrade metalice, dincolo de strada Argeșului nu le mai întâlnești.

Un copac răsărit dintr-un rest de rădăcină.

În această zonă a parcului pentru a ajunge pe partea cealaltă a pârâului trebuie să mergi până în capăt unde este canalizat.

La întoarcere aceeași liniște tulburată doar de mierlele gălăgioase, dar… melodioase.

Revin la zona preferată a sibienilor printr-un alt pasaj.

Pe această latură a parcului este un mic obelisc la care se ajunge urcând câteva trepte. A fost realizat în anul 1893 din marmură gri. Pe el poţi citi „SZVETENEY WEG”, adică Drumul Szveteney.

N-am știut ce reprezintă și am căutat până am găsit că un anume general Szveteney din armata austro-ungară a amenajat drumul de la Seviș până în zona Arsenalului, iar anul inscripționat reprezintă anul decesului său.

Părăsesc parcul pe ieșirea/intrarea dinspre Bulevardul Victoriei și mă îndrept spre casă pe jos pentru a realiza obiectivul pe ziua de astăzi: o plimbare de 14 mii de pași.

*****

Fotografiile din acest articol fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite fără acordul meu expres.

11 gânduri despre „Plimbare de vreo 14 mii de pași

    1. Nu este prea aproape parcul, dar mă bucur de câte ori ajung în natură, iar mersul pe jos se încadrează în programul pe care mi l-am impus. Pădurea Dumbrava e mai departe, până acolo nu mă gândesc să ajung pe jos.😃

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.