Turnul Pulberăriei sau Turnul cu Pulbere. Spre rușinea mea auzisem de el, îl văzusem în fotografii și din turnul Bisericii Evanghelice, dar nu în realitate.

Era în prima zi de libertate, după ridicarea stării de urgență, când am plecat hotărâtă să-l văd. De ce atât de târziu? Pentru că stă în spatele unor porți încuiate, porţile unui grup școlar cu profil industrial de pe strada Ocnei. Tot drumul m-am gândit dacă voi avea norocul să-l văd.

Sursa foto: wikimapia.org

Trăiam o stare de frustrare neînțelegând cum să nu poți avea acces în apropierea unui monument istoric ce aparține Sibiului, nu Grupului Școlar Independența al cărui corp B a fost construit în anul 1921 lângă Poarta Ocnei, care făcea parte din a IV-a centură de fortificații a orașului.

Pe măsură ce mă apropiam tot mai teamă îmi era că nu voi putea ajunge la el, iar când m-am trezit în fața porților încuiate, am început să cercetez ferestrele în speranța că voi vedea vreo mișcare în spatele lor.

Deci, nu-l voi putea vedea. Pe internet scrie obiectiv turistic, iar el este ferecat și pentru localnici. Tocmai mă pregăteam de plecare, când două doamne se opresc lângă poartă. Le cer permisiunea de a fotografia turnul și pătrund odată cu ele în curtea imobilului de la numărul 33.

Cum se deschide poarta, el îţi atrage privirile. Datează din 1552 și a fost ridicat pe locul vechiului turn al fierarilor. Este circular, masiv și mai puțin înalt decât turnurile de pe strada Cetății. Zidul gros și compact este prevăzut cu guri de foc de mici dimensiuni. Scopul acestei construcții era să reziste unui asediu, fiind un turn de apărare, dar mai avea și altă utilizare. Adăpostea la acea vreme depozitul pulberii necesare funcționării armelor de foc, fapt ce i-a dat numele.

Astăzi nu ai acces la intrarea aflată spre strada Zidului. Mă mulțumesc cu ce pot fotografia. Prin anii ’70 turnul a fost restaurat, iar mai târziu a găzduit atelierele de creație ale Uniunii Artiștilor Plastici. Înconjurat de clădiri datând din secolul XX este asemeni unei povești cu Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana spusă de Ion Cristoiu.

Zidul cetății în această parte a orașului (Orașul de Jos) a dispărut, rămânând în picioare doar Turnul Pulberăriei și Turnul Pielarilor, dar despre cel din urmă voi povesti altă dată.

*****

Fotografiile din acest articol fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite fără acordul meu expres.

19 gânduri despre „Turnul Pulberăriei

  1. Am remarcat crăpăturile zidului. Cred că există şi infiltrații, ceea ce nu sună deloc bine! Sper să mă înşel! Turnul este o bijuterie, dar ca şi în cazul altor monumente, nu avem bani pentru restaurare. Şi nici „specialişti” în astfel de lucrări. Spun asta pentru că am văzut monumente reabilitate/restaurate şi stricate de „specialiştii”!

    Apreciat de 4 persoane

    1. Bani sunt, Aura, dar cred c-a fost uitat de toţi în spatele porților ferecate. Nici nu-ţi imaginezi cât de mâhnită sunt de sechestrarea lui. Zidul, despre care am scris într-un articol, este de anul trecut în renovare și nu avea așa mari fisuri ca turnul.
      Despre „meseriași” ce să mai zic? În desenul vechi din prima fotografie se vede că inițial turnul n-a fost tencuit. Cine i-a învățat asta și de ce n-aș putea spune?

      Apreciat de 4 persoane

    1. Pentru că cineva, odată, pe la începutul secolului trecut, s-a gândit că poate folosi terenul din jur să ridice o clădire, iar altcineva a permis acest lucru. Acea clădire adăpostește astăzi o școală. De ce conducătorii urbei, prin serviciul de specialitate și arhitecţii lui, nu iau atitudine, n-aș putea spune. Cert este că în curtea liceului nu intri oricum.

      Apreciat de 2 persoane

    1. Daaa… este dintr-o altă lume, iar niște restauratori, naiba știe ce-au învățat în timpul facultății (!) l-au tencuit, ba i-au tras și o fereastră să poată fi folosit de artiștii plastici. Eu știu de la fiu-meu și din ce-am citit, că restaurarea trebuie să respecte forma originală, să fie făcută cu materiale cât mai apropiate de cele originale, iar munca să respecte principiile tradiţionale de lucru.

      Apreciat de 3 persoane

        1. N-a contat, Ina, pentru că administrația locală are fonduri pentru așa ceva. Acum sunt aruncaţi bani pe refacerea unor drumuri, care, de altfel, nu aveau probleme.

          Apreciază

    1. Asta zic, Issabela, este ascuns de toată lumea, cu excepția elevilor și a cadrelor didactice. Eu am avut noroc (chior) că, exact când mă pregăteam să plec, au apărut cele două doamne. Apoi au fost și foarte amabile, una dintre ele m-a așteptat să fotografiez, ca apoi să încuie poarta în urma mea.
      Și eu m-am întrebat, dacă nu s-ar fi întâmplat „minunea”, de câte ori trebuia să bat acele drumuri, pentru că era foarte clar, mă ambiţionasem să-l văd și să-l fotografiez.🙂
      M-am mai întrebat ce legătură avea cu liceul industrial? De ce o clădire obișnuită ascundea în curtea ei interioară un monument istoric din secolul al XV-lea? Se puteau găsi multe soluții. Măcar dacă era în curtea liceului de arhitectură…

      Apreciat de 1 persoană

  2. Mi-a plăcut mult povestea ta care parcă se leagă cu aceste articole publicate zilele astea despre rustic 🙂
    Când făceam școala în Sebeș-Alba, acolo este o catedrală reformată, cred, și împreună cu un prieten am vrut în nenumărate rânduri să păcălim paznicul cumva să intrăm și noi să o vizităm, dar ni se spunea că ne trebuie pașaport Austriac ca să putem călca în curte – acum au ajuns la imposibilitatea de a o mai putea întreține și au pus întrare cu taxă de 6 lei, și uite așa a dat Domnul că am putut-o vizita și noi, chiar dacă a trecut atâta timp..
    Seară Plăcută, Constanța.!!!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Doamne, e pentru prima dată când aud că ai nevoie de pașaport străin pentru a vizita un monument în România. Oamenii ăia nu știau să-și promoveze valorile. Te duci în orice țară civilizată, plătești intrarea sau în unele cazuri nu plătești nimic și vizitezi liniștit biserici, catedrale , muzee.
      Mulțumesc!
      Seară frumoasă, Ștef!

      Apreciază

      1. Perioada a fost 1994/97. Nu-ți spun ce aroganță aveau tipii ăia în ei, de la intrare – ști tu când un motan prinde un șoarece și vine cu el în fața casei și se tot foiește cu coada ridicată, ba se mai și tăvălește pe jos, vez’ doamne ce ispravă mare o făcut, așa erau și austro-ungarii ăia, sau ce mama mânzului erau..(scuza-mi argheleneasca asta a mea !)
        Acum trei ani am fost pe-acolo, și parcă paznicul te pofteau să intri, ba încă unu făcea pe ghidul și avea acolo înăuntru și pe un „Claiderman” care cânta la pian, vorbesc serios, fără glume..!
        Pe mine cel mai mult ma fascinat giganticul, falnicul și bătrânul stejar de la întrare în curte, care se spune că ar fi fost plantat de când a fost și „monumentul” ridicat.. Cel puțin 600 de ani.. Seară Faină !!!

        Apreciat de 1 persoană

        1. Nu mă îndoiesc că așa au stat lucrurile, mă minunam câtă prostie în capul lor. Să nu permiți accesul vizitatorilor, când din asta poți scoate o parte din banii de întreținere a bisericii.
          Seară faină!

          Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.