Vi-l mai amintiți pe Tudorel Toader? Cred. Și eu. Dar nu de bine. Vă întrebați cum de revine în atenția noastră? Dupa câteva luni în care am auzit doar că era contestat de studenții ieșeni, Tudorel iese la rampă.

Și cum bunul simț îi ocolește pe mulți dintre cei care au ocupat înalte funcții în guvern, credeți că el face excepție? Da’ de unde. Preluase fotoliul Ministerului Justiției împins de la spate de Călin Popescu Tăriceanu și avea patru obiective importante de rezolvat: amnistia, grațierea, revocarea Laurei Codruța Kövesi din funcția de procuror-șef DNA și îndepărtarea procurorului general Augustin Lazăr.

Dacă pe primele două nu a reușit să le pună în practică, urmare a amplelor mișcări ale societății civile și a inițiativelor unor politicieni (neputând să salveze pielea stăpânului care l-a hrănit), ultimele au fost obiective atinse. Drept este că între timp Laura Codruța Kövesi s-a adresat CEDO, curte care i-a făcut dreptate. Atunci a scăldat-o Tudorel că el a făcut doar o propunere de revocare, că nu propunerea a fost atacată la CEDO, ci decizia CCR. Nici nu mă așteptam la altă reacție din partea unui personaj care, cât timp a fost ministru, s-a folosit de viclenie obligând CCR să scoată castana fierbinte din foc.

Dar iată, vine ex-ministrul Tudorel și face public mărturisiri, dezvăluiri despre „dârzenia” cu care a rezistat presiunilor lui Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Te și întrebi, cum a putut lupta de unul singur într-un război atât de mare? Trăiești de-a dreptul stresul și șocul pe care le-a suferit când la revenirea din Japonia a intrat într-o ședință de patru ore și jumătate cu cei doi plus Viorica Dăncilă, în calitate de… În calitate.

Nu știu exact dacă doamna a înțeles ceva din ce s-a întâmplat atunci și asta o face inaptă pentru a fi martor al ministrului său, dar Tudorel profită și pozează în salvator al justiției, în condițiile în care sub oblăduirea lui acte normative importante au fost amputate. Bietul Tudorel, n-a reușit să ne spună nimic nou, iar PSD-ul votează în masă în Parlament anularea modificărilor aduse codurilor penale, modificări făcute din inițiativa lor, pentru salvarea unora dintre ei. Pentru această scenetă am un singur cuvânt: fățărnicie.

*****

Sursa foto: Pinterest.com

10 gânduri despre „Batman de România

  1. De acord cu tine! Și-mi amintesc cum ținea o conferință de presă în care bătea câmpii ore intregi, folosind termeni specifici și/sau pompoși până obosea auditoriu și pierdeai sensul justificărilor lui. Fățărnicie și fuga după foloase necuvenite. Îmi amintesc grama’ acu când îl luăm la purecat, da’ nu vreau sa mă agit. Oi fi eu inginer, da’ nici chiar așa.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Nu merită să ne agităm pentru el, dar nu înţeleg sensul ieșirii cu așa-zise dezvăluiri. Să ce? Să ne spună că Dragnea „nu trebuia” să intre în pușcărie? Știam că era disperat și îngrozit de frica închisorii și ar fi făcut orice să scape. Asta ar mai lipsi, să plâng de mila lui Tudorel… Știa de ce a fost numit ministru.

      Apreciază

  2. Observație: Nu s-a ajuns la înlăturarea modificărilor făcute deja de TuDorel. S-a renunțat doar la proiectele care nu fuseseră aprobate încă.
    E clar că este doar un fățarnic ce aleargă după ciolan. Totuși, îmi aduc aminte cu câtă plăcere își susținea public porcăriile, cu cătă plăcere spunea prostiile despre LCK. A făcut-o într-adevăr obligat? Eu cred că a împletit plăcutul cu utilul. A câștigat lovele grămadă (tot de asta pozează în victimă acum) și i-au plăcut porcăriile pe care le făcea.
    Pentru ăsta, pedeapsa cea mai dureroasă este să-l lași fără arginți, fără sursa de bani.
    M-ai lăsat fără postare în seara asta.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Scuze, Florin!😂 De unde să știu că puseseși ochii pe aceeași figură ilustră? Dar poţi scrie despre toate beneficiile pe care le-a avut, iar acum Anca Alexandrescu, consiliera lui Liviu Dragnea, i le reamintește public.
      Au început pesediștii să-și întindă hainele la uscat.🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. N-o scrisesem încă, doar o plămădeam. Era cumva urmarea celor două postări anterioare tot pe tema justiției. Mi-ai luat-o înainte!🙂 E un prototip al leprei. L-am prins cu două greșeli elementare. În ciuda tonului doct, chiar cu accentul acela mizerabil, cred că nici carte nu știe. E pe calapodul dracnea.

        Apreciat de 1 persoană

        1. Printre altele sunt și jurist și o să-ţi spun o constatare în legătură cu el. Nu-l acuz că „nu știe carte” pentru că am o teorie, ca să te folosești de o lege în folosul tău fără să faci prea multe valuri, întâi trebuie să o știi.
          Au mai încercat și alţii gen Ciordache, Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea, dar nu le-a mers, că bieţii de ei sunt juriști doar pe hârtii. Toader nu-i din categoria asta.

          Apreciat de 1 persoană

  3. Înainte să plece la cele veşnice, am avut o amplă discuție cu tatăl meu. Multe mi-a spus, dar două ți le spun şi ție.
    1. În România va fi bine după ce vor dispărea 3 (trei) generații. Însă începând cu generația copiilor tăi (adică ai mei, în jur de 30 ani ).
    2. În România va fi bine când țara va avea stăpân!
    Sinistru personaj! („ieste”?!)
    Numai bine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.