În articolul precedent ne-am oprit în prima curte interioară. În spatele portalului cu atlanţi inițial erau grajduri, apoi s-a regândit totul.

Baronul a decedat în 1803 și pentru că nu a avut moștenitori în viaţă (fiica i-a murit pe când avea 4 ani) palatul din Sibiu împreună cu colecțiile sale de artă le-a lăsat prin testament Bisericii Evanghelice, exprimându-și dorinţa de a deveni muzeu. În 1817, după 14 ani de la deces, dorinţa baronului s-a împlinit, palatul fiind transformat în muzeu și deschis publicului.

Înainte de a pătrunde în cea de-a doua curte interioară transformată într-o grădină, ne oprim să privim statuia Hecate Triformis datând din secolele II -III , probabil din Ocna Mureș, jud. Alba, poziționată în mijlocul zonei de arcade. Hecate este înfățișată cu trei corpuri, trei capete, aici de femeie, dar în alte cazuri cu capete de animale: unul de câine, altul de șarpe și al treilea de cal. Este zeița greacă a răscrucilor, a momentelor decizionale, îi plac nopțile fără lună și este greșit percepută ca zeița răului și a vrăjitoriei.

În această aripă a clădirii este Biblioteca Brukenthal, despre care am amintit în primul articol dedicat muzeului, iar în grădină este o alee mărginită de busturile unor personalități.

Bustul medicului german Christian F. S. Hahnemann executat de sculptorul Ștefan Bințințan.

Cercetătorul, etnograful, folcloristul Cornel Irimie, creatorul și organizatorul Muzeului în Aer Liber Sibiu al cărui bust a fost executat de Ilarion Voinea.

Michael Csaki, custode al Muzeului Național Brukenthal, sculptor Iosif Mladin.

Nicolae Lupu, istoric, arheolog și director al Muzeului Național Brukenthal, sculptură semnată de Dumitru Radu.

Pe vremea când Nicolae Lupu era director, mai precis în duminica de 26 mai 1968, Maria Ciuciu, supraveghetoarea sălilor de la etajul 1, încuia liniștită ușile la terminarea programului de lucru, fără să bănuiască ce surpriză o va aștepta marți când va reveni la serviciu. Înainte de plecarea acasă i s-a părut că aude zgomote venind dinspre etajul 2 și mansardă, dar acolo se renova, nu aveau ce căuta vizitatorii. S-a oprit în loc să asculte. Era liniște. Și-a spus în gând că, sigur i s-a părut. A coborât scările, a lăsat cheile unicului paznic al muzeului și a plecat agale spre casă.

Marți dimineața i-a atras atenția una dintre uși, pe care ținea bine minte că o încuiase, care acum era deschisă, lucru posibil fără cheie doar din interior. Apoi a rămas fără respirație când a văzut locul gol unde-ar fi trebuit să stea Bărbatul cu pipa la fereastră de Frans van Mieris cel Bătrân. Dispăruseră și Bărbatul cu craniu în mână autor Maestrul legendei Sfântului Augustin, pânza de aproape 2 metri și jumătate Moartea Cleopatrei pictată de Anton van Dyck, Ecce homo de Tiziano Vecello da Cadore și încă 4 pânze lipseau, evaluate toate atunci la peste 25 de milioane de dolari. I s-au înmuiat picioarele de teamă. În jurul prânzului șeful galeriei de artă a anunțat Miliția.

Au urmat zile de anchetă istovitoare pentru puținii angajați ai muzeului, zile când nu au fost lăsați să meargă nici acasă la familii. Însuși vestitul colonel Mitică Ceacanica a apărut de la București într-o Volga neagră. Palatul era păzit de zeci de militari din trupele de securitate, de milițieni și de civili îmbrăcați în haine lungi de piele, ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu de mai târziu. Pentru tablouri și pentru hoți măsurile erau tardive. Lăsaseră muzeul ce adăpostea mari valori fără sistem de alarmă și supraveghere, păzit de un singur paznic.

S-a stabilit că hoții, profesioniști cu informații precise, intraseră odată cu vizitatorii, se ascunseseră în zona de la etajul 2, care era în renovare. După ce supraveghetoarea Maria Ciuciu a plecat, la lumina felinarelor din Piața Mare au „lucrat” nestingheriți. Au dispărut prin pod și apoi prin curtea bisericii reformate. Până marți, când s-a descoperit furtul, erau departe. În 1972, Ceacanica a închis dosarul „Tablourile lui Brukenthal” cu un AN ( autor necunoscut), fiind convins că tablourile părăsiseră demult țara. În 1998, patru dintre lucrările dispărute s-au întors acasă: Portret de femeie de Rosalba Carriera, Bărbatul cu pipa la fereastră, Bărbatul cu craniu în mână și lucrarea lui Tiziano.

Dar jaful din patrimoniul muzeului începuse cu mult înainte, în 1948, când 19 tablouri și alte valori au fost ridicate de „iubitorii de artă” comuniști și duse la Muzeul Național de Artă al României, Academia Română și alte muzee. 58 de ani le-au așteptat sibienii să se întoarcă acasă și în noiembrie 2006 acest fapt s-a întâmplat. Printre ele : Uciderea Pruncilor de Pieter Bruegel cel Bătrân, Portret de femeie rugându-se și Portret de bărbat citind de Hans Memling, Omul cu tichia albastră de Jan van Eyck.

Cel mai vechi muzeu din România, al treilea

din lume după British Museum și Luvru,

Muzeul Naţional Brukenthal a fost jefuit

și de hoţi și de comuniști.

Pleonasm? Aveţi dreptate. Comuniștii sunt și hoţi.

Închei într-o notă optimistă și vă las să priviţi magnolia albă din a doua curte interioară a Muzeului Naţional Brukenthal.

*****

Sursa foto imagine reprezentativă: turnulsfatului.ro

Sursa foto-video: arhiva personală

Cele două videoclipuri și fotografiile, cu excepția imaginii reprezentative, fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite fără acordul meu expres.

10 gânduri despre „Muzeul Național Brukenthal – o altfel de prezentare (2)

  1. Foarte frumos prin muzeu. Nu știam atâtea informații. Parte din colecții au fost și prin muzeele noastre. Cred că am văzut ceva animale și parcă o colecție de pietre, acum ceva ani, la noi.
    Al treilea muzeu din lume și-n ce companie! Și furtu’ comunistilor nu-i de mirare. De celălalt aflu acum. 😬
    Mulțumesc de plimbare!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Dintre cele furate, doar 4 s-au întors. Se aflau în pinacoteca unui cetățean american de origine română. A făcut greșeala să apeleze pentru o părere la directorul unui muzeu de artă din Olanda, picturile aparținând școlilor flamande și olandeze. Acesta știind că sunt furate a contactat conducerea muzeului Brukenthal. Inclusiv FBI-ul a participat la recuperarea lor. Despre celelalte 4 nu se știe nimic.
    Comuniștii? Apreciau arta doar în măsura în care însemna bani și fală. Bine măcar că acele opere de artă au fost recuperate! Nu poţi să crezi cât război s-a purtat cu Muzeul Naţional de Artă din București, care inventa tot felul de motive ca să nu le restituie. De fapt a fost o situaţie pe care o întâlnești doar în România, operele de artă figurau de peste 50 de ani în patrimoniul Brukenthal (deținea proprietatea), dar se bucurau de ele alţii. Noi, iubitorii de artă, ne-am bucurat nespus când, în sfârșit, au revenit acasă.
    Asta au făcut comuniștii, pe care astăzi unii îi deplâng și le duc dorul.
    Scuză-mă că m-am enervat puţin!
    O zi deosebit de frumoasă, Aura!🤗

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mai aveam întrebări, dar le-am găsit răspunsurile prin comentarii.
    În schimb, mă gîndesc acum că poate Brukenthal a fost și el privit ca un Bill Gates la vremea lui. Mare dubiu e cînd faci un bine…
    Cît despre comuniști… ducă-se pe vecie. Deși mai avem urmași și mentalități rămase.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Issabela Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.