– Vreau să ajung la mall astăzi, ai treabă, poţi veni cu mine?
Era prietena mea Miki. Sunase să știe dacă putem merge împreună la cumpărături.
– Numai bine că am și eu ceva de cumpărat, i-am răspuns.
Urma să plecăm într-o jumătate de oră, deci nu era timp de pierdut. Mi-am scris rapid o listă să nu uit ce trebuie să caut, mi-am pus în spate rucsacul din denim și m-am îndreptat spre ușa de la intrare, nu înainte de a arunca o privire în oglindă să mă conving că totul este în regulă.
Miki locuia în blocul de vizavi și mai mult timp îmi lua coborâtul scărilor, decât parcurgerea distanței de la scara mea la a ei. Când am ieșit din scară, tocmai făcea același lucru. Ne îmbrățișăm râzând și o luăm agale spre parcare unde are Volkswagen-ul.
Urcăm în mașină, selectăm muzica pentru audiție și o luăm din loc.
Drumul până la mall nu este prea lung, dar pe cum ne apropiem devine tot mai aglomerat. Am deschis geamul pe partea mea să-mi fac de lucru. Claxoane, cuvinte neaoșe aruncate de șoferi unii altora la nervi (căldura cred că-i agită atâta!), toate acopereau volumul muzicii din mașină. E început de weekend și nu doar cei care se îndreaptă spre mall folosesc acest drum, ci și cei care părăsesc orașul în căutarea unei oaze de liniște.
E drept că ai nevoie de nervi tari să reziști. Facem câţiva metri, ne oprim, mai facem câţiva metri și ne oprim din nou și tot așa până la exasperare. Un gând nebun îmi dă ghes să dau muzica la maximum, dar mă abțin. Încă puţină răbdare și vom ajunge.
Mă aplec să ridic rucsacul pe care îl pusesem lângă picioare în momentul urcării, când simt corpul împins în faţă și centura care se strânge brusc în jurul meu, frecându-se de piele. O aud pe Miki slobozind printre dinți:
– La dracu’! M-au lovit în spate. Bine că eram cu piciorul pe frână, că altfel mă băgam în ăsta din faţă. Notează-i numărul în agenda de lângă tine!
Ce-i drept vreun metru și ceva am „avansat” din elan, noroc că nu eram aproape de cei din faţa noastră. Miki deschide geamul de pe partea ei și îi face semn celui din spate să iasă din rând și să oprească în parcarea magazinului din dreapta.
– Ce faci, măi frate? Unde te uiţi? Te grăbești, nu vezi ce-i aici? zice Miki către șoferul vinovat de accident după ce oprim în parcare.
– Eram atent la unul care voia să iasă de pe o străduță din dreapta și nu am observat la timp că ai oprit. Am pus frână, dar…
Ne uităm la pagubele produse la ambele mașini, ale Volkswagen-ului par mai serioase decât ale Rover-ului. Șoferul aduce din mașină o copie a asigurării și formularul de constatare amiabilă pe care cei doi (Miki și vinovatul) îl completează pe capota mașinii.
Ne cam sărise cheful de cumpărături, dar nici ce trebuia făcut nu știam. Miki își amintește că are un număr salvat în telefon și formează 021.9111. Când a văzut ce expresie de câine bătut am, după ce a discutat cu cei de la Autonom, căci al lor era numărul format, m-a pus în temă.
– Am dreptul prin lege, fiind persoana vătămată, să solicit auto de înlocuire și am verificat dacă au acest tip de Volkswagen. Va trebui să deschid dosarul de daună pentru a primi o notă de constatare, să mă adresez unui service auto pentru obținerea devizului de reparație, dar cel mai bine vor face ei toate aceste lucruri, asigurând servicii complete.
– Devizul de reparație? întreb.
– În funcţie de acest deviz, mi se va calcula numărul de zile în care beneficiez de mașina de înlocuire. Pentru fiecare patru ore de manoperă se asigură o zi de închiriere. De tot ce înseamnă asistență rutieră: tractare, platformă, depanare, auto de înlocuire, se vor ocupa cei de la Autonom, prin cele peste 40 de agenții naţionale din peste 30 de orașe, 24 de ore, 7 zile/săptămână. Au la activ peste 70.000 de tractări, 200.000 de mașini gestionate și dispun de o flotă de peste 9.000 de mașini de înlocuire cu vârsta medie de un an.
În acea zi n-am mai făcut niciun fel de cumpărături. Zburaseră așa cum zburase și buna noastră dispoziție, dar am aflat de la Miki lucruri foarte importante pe care până atunci nu le-am cunoscut.
Voi știaţi că în cazul în care ești partea vătămată într-un accident auto poţi beneficia cu un cost zero de auto de înlocuire. Doar 4 pași te despart de acest lucru, iar asigurătorul șoferului vinovat suportă costul.
Vezi aici un scurt video de prezentare pentru a înţelege mai repede cât de simplu este totul.
Sunând la 021.9111 ai acces naţional în cazul unui accident rutier la: asistență rutieră, platformă, tractare, depanare și auto de înlocuire.
Legea îţi dă dreptul la mașină de înlocuire. Mai puţin de 1% dintre șoferi cunosc acest lucru.
Voi știaţi?
Atunci, informaţi-i la rândul vostru pe cei apropiați vouă!
*****
Sursa foto: Autonom@Autonom România
Probă sponsorizată de Autonom – autonom.roArticolul „Alo, 021.9111?” a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.
Foarte important de ținut minte numărul.
Baftă, Constanța!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Daaa. Numărul trebuie păstrat în telefon, la nevoie face minuni.
Mulţumesc, Issa!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu sunt hârșit. Orice asigurator, indiferent de circumstanțe, de asigurare sau obiectul asigurării va încerca să te înșele. Și, o și face dacă ai cea mai mică slăbiciune.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Autonom nu este firmă de asigurare. Ei se ocupă cu ce am scris eu în articol, adică asistență rutieră: platformă, tractare, depanare și mașină de înlocuire.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mă opresc voluntar.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O idee genială, firma Autonom, vine în ajutorul nostru la nevoie.
Bine că ai postat și numărul lor, 021.9111, ca să știe tot omul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ideea cu înlocuirea mașinii pe perioada reparației mi se pare extraordinară.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma aflu in marea majoritate a soferilor, cea care nu cunoaste acest aspect al legii. Multumesc pentru aceasta mica istorisire si pentru informarea pe care ati facut-o. Acum stiu la ce numar pot sa apelez, in caz de necaz. Sa ne aiba domnul in paza! Sanatate si numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Sebastian! Mă bucur, dacă am putut fi de ajutor.
Numai bine îți doresc!
ApreciazăApreciază
Un articol bine scris! Nu sunt șofer, dar consider foarte interesant și important de știut aceasta lege de către orice conducător auto!
P.S. Îmi este dor de agitația orașului, cu tot cu traficul său infernal.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Of, Dana! Îmi este atât de dor de Sibiu! De tot ce n-am știut aprecia la timp.
Ai dreptate, în trafic niciodată nu știi ce se poate întâmpla.
Aveți grijă de voi! Multă sănătate!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru republicare!
ApreciazăApreciază
De reținut : Autonom, 021.9111 și cu ce ne poate ajuta în caz de nevoie. In rest, noroc, baftă , succes, inspirație! 🌟🍀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Ana, ai reținut tot ce trebuia.
Mulţumesc mult!🤗
ApreciazăApreciază
You Made My Day!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
I’m glad!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Auzisem eu ceva la televizor, dar nu știam toate celelalte amănunte. Acum le cunosc în detaliu, datorită ție. Nu se știe niciodată când avem nevoie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu suntem singuri pe drum, sunt șoferi și șoferi și nu știi când ai nevoie de acest număr de telefon. E un fel de 112 la nevoie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un articol bun de pus în ramă. Nu, nu! Mai bine în agendă! Dacă aş putea, l-aş nota cu 100. Sper să obții acest punctaj!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc mult, Aura!
ApreciazăApreciat de 1 persoană