Afrodita din Venus

E senin și cald, semn că primăvara e după colţ. Au reapărut terasele, iar cea la care tocmai ne-am instalat este înconjurată de un parc ce își deschide florile delicat parfumate. În jurul mesei de la stânga la dreapta Mara, Teo, Miki și eu. Eu povestitoarea. Adică, cei 3-4 muschetari. N-am uitat semnul diacritic, muschetari pentru că provine de la muschete, armele noastre și nu de la mușchi, că nu-i avem.

Tema pe care vrem să o dezbatem „vacanța pe litoralul românesc” de fiecare dată a întărâtat spiritele. Nu, nu vă gândiţi la ceartă sau… Doamne feri! Mai degrabă o expunere de motive mai aprinsă. E greu ca patru persoane cu activități diferite, în domenii diferite, cu programe diferite să cadă cu una, cu două de acord. Așa că ne-am comandat câte un smoothie și, în așteptarea lui, fiecare își spionează telefonul.

O parte: Mara, Teo și eu milităm pentru rezervare cazare litoral pe internet. Miki o ţine pe-a ei, că are niște prieteni de familie care ne pot caza într-un apartament de-al lor. Experienţa asta am trăit-o anul trecut când am fost cazate la „cineva” în Vama Veche și până și eu am cedat nervos într-o noapte din cauza petrecăreţilor care nu mai conteneau, cântând de cinci zile aceleași melodii. Cu melodiile n-aveam nimic, dar cu siguranță ei își uitaseră vocile acasă.

Găsesc pe Google litoralulromanesc.ro, agenție de turism online, cel mai mare site specializat pe turismul de litoral și încep căutările. Între timp apar și băuturile comandate.

Sursa foto: arhiva personală

Dar nu toate odată, ci pe rând. Prima care cuvântă e Miki:

– Bine, facem ca voi anul ăsta. Ce alegeţi?

Toate privirile se întorc spre mine. Nu știu de ce trebuie să încep eu cu propunerile, dar spun uitându-mă pe telefon:

– Am găsit cazare Venus, iar la Hotelul Afrodita sunt locuri în august. Acum să nu-mi spuneţi că nu puteţi în august!

Sursa foto: litoralulromanesc.ro

– La mine ar fi ceva probleme, zice Teo, dar cred că pot să le rezolv. Dacă facem planificarea cu cinci luni înainte, voi găsi înlocuitor.

– Măi fetelor, în versiunea nouă a site-ului scrie că putem plăti în 6 rate, fără dobândă, citește cu voce tare Mara și ne arată pe telefon.

– În privința plăţii trebuie să cădem de acord, le propun. În versiunea veche sunt explicați toţi pașii.

Rezervarea se poate face online, telefonic sau email. Apoi așteptăm factura proformă ce presupune rezervarea locurilor. Plata se face după ce primim factura proformă prin depunere în numerar la Banca Transilvania sau Unicredit, la Pay Point, cu vouchere, cu cardul de debit sau de credit și cu cardul în rate. Apoi vom primi pe internet factura fiscală și voucherul de călătorie.

– Aţi înţeles cum stau lucrurile? le întreb pe cele trei prietene. Știu că două dintre voi au vouchere, deci presupun că veţi plăti cu ele. Noi două (și fac un semn către Teo) vom plăti cu cardul, ca de obicei. Sunteți de acord cu propunerea?

– De ce ai ales Hotel Afrodita? mă întreabă Miki.

– Pentru că are plajă proprie amenajată cu șezlonguri și umbreluţe, pentru că este un hotel curat și elegant, pentru că îmi place piscina și mâncarea lor, pentru că au parcare supravegheată, pentru că are recomandări foarte bune, pentru că e plin de flori…

Sursa foto: litoralulromanesc.ro

– Bine, gata, ne-ai convins, adaugă Teo. Ce alegem, cu mic dejun, demipensiune sau pensiune completă?

– Eu v-aș propune demipensiune să dispunem cum vrem de timpul nostru. Putem pleca în Constanța să vizităm Complexul Muzeal de Științe ale Naturii ce cuprinde Planetariul, Delfinariul, Observatorul Astronomic și Microrezervaţia Naturală. În altă zi putem vizita Acvariul din apropierea Cazinoului, Biserica Armenească Sfânta Maria și Biserica Grecească Metamorphosis. Acvariul din Constanța prezintă publicului în cele trei secții: marină (cea mai extinsă) cu viețuitoare din Marea Neagră și Marea Mediterană, dulcicolă și pești exotici, peste 100 de specii de pești și viețuitoare. Putem să facem o plimbare în orașul Mangalia de care aparține stațiunea Venus și care-i doar la 3 km distanță. Eu aș mai sugera și mici croaziere pe mare.

Sursa foto: litoralulromanesc.ro

Dar putem hotărî și acolo ce vrem să descoperim sau să revedem în acea săptămână. Iar, dacă timpul nu ne va ajunge, ne vom reîntoarce iar și iar ca în versurile melodiei „Mă întorc la tine, mare albastră„.

Și, poate n-aţi observat, dragele mele, închei eu expunerea, că v-am ales o vacanță nu doar frumoasă, ci de două ori frumoasă, Afrodita din Venus.

Soarele trimite câte o rază printre frunzele și florile copacilor parfumaţi ce ne servesc drept umbrelă ocrotitoare. Acum puteam povesti de-ale noastre, verzi și uscate, pentru că am reușit într-un timp scurt să ne planificăm concediile și să fim mulţumite de alegerea făcută.

*****

Sursa foto: litoralulromanesc.ro și arhiva personală

Probă sponsorizată de litoralulromanesc.ro.

Articolul „Afrodita din Venus” a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.

12 comentarii

Lasă un răspuns la racoltapetru6 Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.