Autoizolare și rațiune

Autoizolare și rațiune. Acestea sunt cuvântele cele mai des auzite în mass-media, la serviciu, la telefon în toate convorbirile cu prietenii. Pandemia la nivel mondial cauzată de Covid-19 a semănat teamă în rândul populației.

S-au suspendat cursurile școlare, toate evenimentele, medici, influenceri, politicieni, cu toții fac apel la cetățeni sfătuindu-i să se autoizoleze, să se protejeze prin respectarea regulilor de igienă, prin respectarea distanței sociale, prin limitarea ieșirilor din casă doar la cazurile de necesitate.

Este imperios necesar în astfel de situaţii să înţelegem corect lucrurile, să nu ne lăsăm pradă disperării și să acționăm cu rațiune. Asigurarea alimentelor de strictă necesitate se face în mod rațional, iar 10 tipuri de alimente nu pot lipsi din cămările noastre. Iar pentru a reduce riscul de contaminare la magazine, produsele pot fi comandate pe internet. Un astfel de site, care comercializează produse bio, este Driedfruits.ro, care promovează de peste 20 de ani concepții sănătoase, precum reducerea aportului de sare, zahăr și grăsimi dăunătoare, consumul a 2 litri de apă pe zi și adoptarea unei diete variate.

Uleiul extra virgin de măsline și uleiul de floarea soarelui.

Uleiul de măsline și cel de floarea soarelui sunt necesare pentru prepararea altor alimente, a salatelor și a deserturile. Uleiul de măsline extra virgin conține grăsimi mononesaturate și antioxidanți. Medicii și nutriționiștii susțin că acest ulei are importante proprietăți nutriționale, dar și beneficii pentru organism: previne apariția bolilor de inimă, diminuează nivelul colesterolului LDL ( cel rău pentru organism), previne apariția unor boli de stomac.

Făina de grâu

Făina integrală de grâu este un ingredient de bază necesar pentru prepararea pâinii, deserturilor și unor sosuri. Sunt multe sortimente de faină bio fără gluten pentru persoanele care nu-l tolerează.

Orez

Orezul este de multe feluri: cu bob lung, scurt, orezul sălbatic, basmati, orezul negru sau orezul iasomie. Este un produs sărac în calorii iar utilizările lui sunt foarte variate.

Făina de porumb

Făina de porumb cunoscută și sub denumirea de mălai este un aliment rezultat din măcinarea boabelor de porumb, un produs cu conţinut mare de vitamina A și magneziu. Varianta prezentată este fără gluten.

Zahărul

Obținut din sfecla de zahăr și din trestia de zahăr este indicat să se consume în cantități cât mai reduse, consumul lui în exces fiind periculos pentru organism.

Conserve din pește și carne

Sunt alimente cu termen lung de valabilitate, care nu necesită temperaturi foarte scăzute putând sta pe raftul din cămară. Peștele, alimentul cunoscut pentru conținutul mare de antioxidanţi, acizi Omega3, prezintă aceleași proprietăți și în cazul conservelor, fiind de preferat peștelui congelat.

Conservele de legume

Conservele de legume și sosurile diverse gata preparate sunt forma rapidă de a pregăti rapid o masă.

Pastele

Obținute prin uscarea aluatului nedospit de faină cu apă, la care se adaugă sare și ou, colorate cu ajutorul legumelor, de la fidea, tăiţei până la spaghetti, pastele sunt foarte apreciate în bucătărie.

Biscuiţii

Biscuiții, batoanele de cereale, mix-ul de cereale cu fructe sunt alimente sănătoase, care pot constitui oricând o gustare.

Drojdia uscată

Drojdia uscată este al zecelea aliment pe care îl consider necesar în condițiile în care trebuie să-ţi asiguri un regim alimentar de supraviețuire.

Acestea sunt cele 10 tipuri de alimente de bază care nu ar trebui să ne lipsească, iar dacă ele sunt bio, fără gluten, fără conservanţi, fără coloranți, fără arome sintetice, beneficiile se vor reflecta în sănătatea noastră.

Mă gândisem să vă recomand o reţetă, dar nu sunt o bucătăreasă cu imaginație, pentru că nu toată lumea trebuie să fie MasterChef. Aș putea totuși pregăti pentru voi foarte repede paste cu pesto de busuioc și semințe de pin prăjite.

Sosul pesto se prepară dintr-un cățel de usturoi, busuioc (poţi folosi trei mâini de frunze de busuioc), două linguri de parmezan ras, ulei de măsline extra virgin, suc de lămâie, sare și piper. Busuiocul și usturoiul îl mărunțești cu ajutorul unui robot de bucătărie, apoi compoziția se pune într-un castron unde adaugi parmezanul, sare, piper, o linguriță de suc de lămâie și ulei de măsline cât să se lege ca o pastă. Dacă ţi se pare prea complicat, pasta pesto se găsește la magazin gata preparată.

Peste pastele fierte torni compoziția de mai sus, iar la final adaugi două linguri de semințe de pin pe care în prealabil le-ai lăsat puţin la rumenit într-o tigaie.

Cum în perioada următoare vom sta mai mult prin casă, ai putea încerca reţeta.

Bon appétit!

*****

Sursa foto: driedfruits.ro

Probă sponsorizată de SC Depal SRL

Articolul „Autoizolare și rațiune” a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.

13 comentarii

  1. Excelentă prezentarea, Constanța, chiar apreciez produsele bio, începând cu uleiul virgin extra de măsline. Acum un an, în primăvară, am ținut o cură de sănătate ad literam; astfel am intrat în greutatea ideală, fără HTA și analizele ok , mai puțin b12. Apoi am intrat din vară-toamnă… la normal. Vineri am cules din pădure leurda și urzici comestibile, fragede. Dar acum suntem cantonați la domiciliu ca tot omu’. Îți mulțumesc pentru prețioasele și variatele informații, e bine că avem de unde afla și cumpăra.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la ecoarta Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.