Povestea cremei de zahăr ars

Nu râdeți, o să vă spun povestea cremei de zahăr ars. Știu că v-am amuzat cu acest titlu, dar ce urmează vă va binedispune de-a dreptul. A trip down memory lane îmi provoacă nostalgia, dar mă face să retrăiesc acei ani nebuni ai tinereții.

Cu mulți ani în urmă, mă aflam într-un oraș din vestul țării unde patria mă trimisese să-mi desăvârșesc pregătirea după absolvirea facultății. Oamenii cumsecade și primitori, nimic de zis. Cu mine era o problemă, de fapt, dacă ar fi fost doar una, era bine, dar erau mai multe.

În primul rând eram singură, soțul rămăsese să-și finalizeze facultatea, a lui necesitând mai mulți ani de studiu, iar fiica mea rămăsese cu părinții mei. După cum vedeți situația era albastră de tot.

În al doilea rând am cumpărat strictul necesar pentru apartamentul primit, știind că nu voi împărăți locul pe acolo. Pentru cine nu cunoaște expresia, s-ar traduce prin nu aveam de gând să rămân după terminarea stagiaturii. Așa că am cumpărat un mobilier numit cameră de tineret și unul pentru o bucătărie mică, iar pentru camera de zi o canapea, o măsuță și un covor. Suficiente lucruri ca la plecare să închiriez un vagon de marfă ca să le aduc acasă.

Iar în ultimul rând a trebuit să depun eforturi pentru a mă obișnui cu dialectul acelui colț de rai. Da, zona era faină, oamenii minunați, eu mai aveam multe de învățat despre viață.

Cum de mi-am amintit povestea pe care tocmai v-o împărtășesc?

„Vinovatul” este Dajar, o companie poloneză care de 31 de ani promovează în Europa centală și de est produsele unor branduri foarte cunoscute, produse pentru casă și bucătărie. În România colaborează cu Carrefour, Kaufland, Penny, Cora, Mega Image, Metro, Auchan. Au și webshop dajarmagazin.ro, iar anul trecut au lansat propriile produse denumite Ambition.

Revenind la povestea noastră, cred că vă imaginați că nu aveam nici mare pricepere în ale gătitului, dar nici multe ustensile de bucătărie. Abia aveam două oale de gătit, o cratiță, o tigaie, niște tacâmuri, câteva farfurii și niște căni.

Era vară, studenții terminaseră sesiunea, era vacanță, așa că soțul meu era la mine. Peste o săptămână urma să intru în concediul de odihnă și plecam împreună spre casa din orașul natal. Într-o după amiază am avut o inspirație fantastică ce-mi tot dădea târcoale și striga cu înverșunare să fac o cremă de zahar ars. Ne plăcea amândurora. Și, după ce am studiat ca pentru examen cartea de bucate, cu teamă, dar încurajată de soț am început a-mi desăvârși opera.

După mai bine de-o oră și jumătate de transpirat în focurile creației, am scos din cuptor unica și utila cratiță pe care o aveam, dar din care se ițea cea mai prezentabilă și apetisantă cremă de zahar ars pe care am făcut-o vreodată. Ne uitam la ea ca la sfintele moaște, când a sunat telefonul fix. Am alergat să răspund, era una dintre prietenele pe care reușisem să mi le fac și care ne invita la ea. Soțul ei avea permis de vânătoare și tocmai pregătise ceva din vânat. Am întrebat ce să ducem și mi-a răspuns că vinul ar mai trebui, în rest aveau tot. Numai bine că vinul îl puteam cumpăra în drum spre ei.

Am fugit să fac un duș și să mă îmbrac. De obicei soțul meu era gata înaintea mea, așa că n-a fost de mirare că a trebuit să aștepte după mine.

Țin minte că ne-am distrat până spre dimineață, când ne-am întors acasă veseli nevoie mare. Pe drum mi-am amintit de crema mea și primul lucru pe care l-am făcut, odată ajunși acasă, a fost să intrăm în bucătărie. Să vă mai spun ce dezamăgire m-a cuprins când am văzut-o? Era adunată spre interiorul vasului, dar și desprinsă în bucăți. Nu înțelegeam ce se întâmplase cât fuseserăm plecați pentru că nu aveam animale de companie. De mâncat am mâncat-o și așa, dar nu mai avea niciun aspect, în orice caz nu mai arăta ca atunci când am scos-o din cuptor.

A trebuit să treacă un an ca să aflu adevărul. Cât eu eram la duș, soțul a vrut să mă ajute și să pună cratița pe masă, dar l-a ars și a scăpat-o pe jos. Știind că m-aș fi necăjit, a adunat crema de pe gresie, a pus-o înapoi în cratiță și a așezat-o cuminte la loc pe aragaz.

Vă dați seama ce ochi am făcut când am aflat că am mâncat-o după ce căzuse pe gresie. În final m-am amuzat considerând că a fost o formă de imunizare. Mult timp după aceea am râs de câte ori îmi aminteam de isprava soțului meu.

Ce mi-ar plăcea să gătesc cu ajutorul ustensilelor de bucătărie promovate de Dajar? Orice…chiar și o cremă de zahăr ars.

*****

Sursa foto: Dajar România/Facebook.com, dajarmagazin.ro și bucataras.ro

Probă sponsorizată de Dajar România.

Articolul „Povestea cremei de zahăr ars” a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.