V-am spus până acum cât de mult îmi „plac” reclamele? Ştiu…şi vouă. Mai cu seamă cele pentru medicamente sunt izvor nesecat de râs. Cum…de ce râd? Nu mă pot abține.
Mama soacră taie plină de energie un dovlecel sau castravete, nu se vede prea bine, deşi, pentru simbolistică, ar fi foarte important de știut. Se aude o ușă închizându-se, iar soacra, care știe sigur (după scârțâit) că-i ginerică, întreabă cu o voce acră:
– Te-ai întors aşa repede?
Vedeți? Dacă s-a grăbit, aşa-i trebuie! Putea să meargă la o bere cu prietenii, dar el nimic, fuga acasă.
– Da, mamă soacră, am venit.
În acel moment apare ginerică, nu se știe pe unde a intrat că tocmai trece pe lângă o ușă, iar într-un cadru următor se vede o fereastră în locul de unde venea. Deci, la ce concluzie ajungem? Poate ni s-a părut că auzim ușa, poate era fereastra și a venit în zbor.
– Ai luat Supramax articulații?
– Nu, nu mai aveau Supramax articulații, mi-au dat altceva, răspunde el și arată soacrei și nouă, în același timp, o pungă de hârtie cu binecunoscuta cruce verde cu șarpe.
Ce credeți că face soacra-locotenent? Pentru că o suspectez că a lucrat în armată. Îi trage una dovlecelului sau castravetelui (ce-o fi) de-l turtește de tot, și strigă indignată:
– De ce?
Doamne, ferește! S-a speriat ginerele, m-am speriat și eu. Bine că a lăsat cuțitul pe blat și n-a sărit la bătaie. Privirea din ochii ce stau să-i sară din cap și s-o ia la sănătoasa îţi vorbește despre spaima bietului bărbat.
Apoi, liniștită, pe un ton didactic, asemeni unui reumatolog (doar soacra trebuie să le știe pe toate) îi explică cu aplomb lui ginerică și nouă ce conține acest supliment alimentar minune. Abia după ce asculţi cu atenție prezentarea înțelegi de ce nu-l mai găsește prin farmacii.
Evident spăsit, omul îi dă dreptate și se îndreptă din nou spre fereastră, cu intenția afirmată de a merge la altă farmacie. Iar tu te gândești care-i cea mai apropiată farmacie și o tai la fugă de teamă să nu cumpere ginerică tot stocul de Supramax articulații.
*****
Foto: farmacialapretmic.ro
:))) aceeași senzație ciudata am avut si eu când am văzut reclama. Dar partea mai neplăcută e ca în jumătate de ora cred ca am văzut 6 reclame dintre care 5 numai la pastile și unguente. Cred ca merge bine la cei în vârstă cu atâta manipulare…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multe și de mântuială. La început stângăcia cu care-s făcute m-a amuzat. Acum, când le tot repetă, mă enervează de-a dreptul. Mai sunt vreo câteva și voi scrie și despre ele.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu vreau sa ma gândesc la bugetele investite :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai dreptate, cred că au bugete destul de mari reclamele.
ApreciazăApreciază
Mama folosește unguentul cu pricina tot din cauza reclamei (nu datorită!) că nu-i folosește la nimic. Însă este clar, toate produsele astea sunt eficiente dacă nu te doare nimic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Habar n-aveam dacă folosesc la ceva. Aflu de la tine că nici eficiente nu sunt.😃 Din ce cauză au făcut o reclamă atât de agresivă, dacă se cumpără? Sau cine cumpără o dată, a doua oară n-o mai face?
ApreciazăApreciază
Eu zic că taie varză, căci varză e și ginerele în fața ei. 😀
Reclama asta a fost inspirație pentru cel puțin două bancuri… buneee! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Corect ai gândit, Petru. La început și eu am crezut că-i varză, dar urmărind cadru cu cadru am ajuns la secvenţa unde-i dă una și este în prim-plan. Și…ce crezi? Nu-i varză.😂😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dar el tot varză e! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aaaa, da.😂😂😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-ai „speriat” puțin, credeam că-i antrenament pentru #SB :))))
Mi-ai făcut dor să mă mai uit și eu la reclame… nici nu mai am cablu, dar cred că prind posturile alea elementare. Exact ce trebuie :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De unde antrenament? Anul trecut habar n-aveam în ce mă bag. Anul ăsta, mai ușor, doar la sponsorii care-mi plac. Doar așa m-am convins să mai particip. Vizionare plăcută la reclame! Sper să nu scriem amândouă despre aceleași.😂😂😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) o mai fi „devoratorii de publicitate”?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu. Poate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Telepatie. Tot coceam o postare pe temă. Mă gândeam la o statistică cu un numărător și un cronometru în mână – procentul și proporția reclamelor medicale. Sunt mulți bani la mijloc, inclusiv în advertising.
Eu cred că nu s-ar da atâția bani fără să avem o bubă. Dar, unde e?
N-am scris nimic. Vă las exclusivitatea subiectului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aștept ceva mai dur.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu vreau dur. Scopul meu este să satirizez reclamele.
ApreciazăApreciază
Se repetă faza? Din nou am furat startul?😃 Cred că pot citi gândurile.😃😃
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Oarecum. Ce să fac, ești prea iute. Io-s ceva mai molcom. 😃
Dar statistica merită s-o faceți. Este starea noastră de sănătate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, statistica a fost ideea ta, așa că te las să o faci. Eu am chef de bâză, nu mă face să fiu serioasă.😂
ApreciazăApreciază
Ei, nu poți fi și serioasă și iute în același timp.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te-ai prins…😂 Crede-mă, nu vrei să fiu serioasă, mai ales că sunt pusă pe șotii.
ApreciazăApreciază
Deja sunt speriat. 😛 Dacă adaug cititul gândurilor, …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂😂😂 Teme-te de mine, ca și de greci!😂😂
ApreciazăApreciază
Așa am să fac. Sper să țin minte.
Apropo, am auzit un fragment de reclamă care se termina cu „și scapi de păduchi în cinci minute”. Se pune la medicamente?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂😂😂 Îmi place una despre hemoroizi.
ApreciazăApreciază
Cred ca te gandesti la prostii.
Cum e cu paduchii, otrava de paduchi e medicament? Se foloseste la tratament.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Florin, nu m-am documentat, dar bănuiesc c-ar fi medicament pentru păduchi. Adică le face „bine”. 😂
ApreciazăApreciază
Nu mă gândesc la prostii. Caut reclama și o să scriu despre ea, na.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci, o contorizăm și pe asta.
Mai e șamponul care întărește părul și creste apetitul sexual. E medicament? 😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂😂😂
ApreciazăApreciază
Reclama cu șamponul n-o știu. 😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi, vezi cum ești?
ApreciazăApreciază
Sunt mai multe tipuri de reclame – medicamente propriu-zise, suplimente, dispozitive medicale, reclame la farmacii sau companii medicale/analize, alte produse (cosmetice, făină, …) cu indicații medicale în reclame. Cred că reprezintă 8 din 10 reclame și 80% din timp.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că ai dreptate, dar nu mă duce cu vorba și gândește-te la melodia aia.😃😃
ApreciazăApreciază
Nu te duc cu melodia. Oricum, întâi trebuie să mă obișnuiesc cu ideea, să mă gândesc, până atunci, îmbătrânesc sau …😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂😂😂
ApreciazăApreciază
😃
ApreciazăApreciază
Foarte rău că nu te gândești. 😂
ApreciazăApreciază
Asa-i trebuie daca s-a intors din oras! 😛
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ina, dacă și soacra consideră că s-a întors prea repede, sigur a zburat. Bietul de el!☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact!
”Da mama_soacra, ai dreptate!”… 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😂😂😂 Din reclamă…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că intenţionat le fac atât de proaste, să rămână-n memoria colectivă. Altfel nu-mi explic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu îmi explic, nu avem creatori buni de publicitate. Nu-i o joacă să le faci.
ApreciazăApreciat de 1 persoană