Când timpul te uită ai vrea să îi reamintești c-ai obosit, că ești pregătită pentru marea trecere, mai bine tu…

Așa gândea în timp ce înainta cu pași mărunți și nesiguri. Ghetele se scâlciaseră și își pierduseră demult culoarea, iar spatele o durea tot mai tare. Câţi ani avea? Dumnezeu știe. Poate 90, poate mai mult. Nu-și mai amintea anul când venise pe lume. Își amintea doar că viaţa nu a menajat-o deloc.

Avusese două fete. Pe una a chemat-o Dumnezeu la el, mult prea tânără. Un accident o lăsase paralizată și ani la rând i-a împins căruciorul de suferință. I l-ar fi împins la nesfârșit numai să mai rămână, dar într-o zi s-a stins ca o luminiţă la prima adiere.

Apoi s-a dus bărbatul. Nu era om rău, mai bea câteodată, dar nu făcea scandal. Bea și se punea la somn. S-a îmbolnăvit și în loc să renunţe la băutură, bea tot mai mult. Într-o dimineață nu s-a mai trezit. Măcar murise fericit.

Se așeză pe-o bancă și alături puse plasa în care aduce mâncare porumbeilor, când are. Păsările o zăriră și, fără să le pese de trecători, zboară în jurul băncii și al bătrânei lor prietene. Cu mâna tremurândă le aruncă bucățele mici de pâine. De la o vreme se obrăzniciseră, doar în cap nu i se așezau.

Îi privi cum mănâncă și se gândi la cea de-a doua fiică ce zace pe un pat de spital. Astăzi urmează să intre în operație, iar ea stă aici, pe bancă, hrănind porumbeii. Îi e teamă să se apropie de spital de când în minte i s-a cuibărit gândul că le aduce ghinion alor ei. Mai bine stă pe bancă, în faţa bisericii, înconjurată de păsări și se roagă.

Când timpul te uită și zilele curg fără să le mai socotești, ai vrea să-ţi crească aripi și să te înalţi sus, tot mai sus, să te contopești cu albastrul cerului și albul norilor și să plângi stropi de ploaie când ţi se face dor.

****

Fotografia reprezentativă face parte din arhiva personală și nu poate fi folosită fără acordul meu expres.

14 gânduri despre „Când timpul te uită…

      1. Ei au fost ca noi, dar oare noi vom ajunge ca ei!? Anii din urmă sunt grei şi urâți. Mămuca mea, mama mamei, a trăit 103 ani. Ultimii trei au fost chin. Cealaltă bunică şi o străbunică au trăit peste 90 de ani. Parcă atunci îşi aduceau aminte de toate amarurile vieții lor…că amarnice vremuri au trăit…mie mi-ar mai trebui o viață să pot pune pe hârtie poveştile lor şi ale altora…
        Ai scris cu prea multă dăruire şi m-ai emoționat puternic…

        Apreciat de 1 persoană

        1. Scrie-le, Aura! Scrie-le că „timpul” trece și vei regreta, ca mine, că nu ai făcut-o. De câte ori văd bătrânii, mă gândesc câte necazuri au avut de îndurat.
          Mulțumesc!🤗 O seară faină!

          Apreciază

  1. Mi ai amintit de mamaia. Uneori obosea, deși era înconjurată de noi și plină de viață, se întreba de ce n-o ia Domnul?? „Tot leatu’ meu e dus și când ești așa bătrân, lumea nu te mai baga in seama.”
    E grea bătrânețea și noi nu ii „vedem” ca societate. Mi se rupea inima când îi văd abia pășind, cărând niste sacose și avea întrezărind.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.