Când timpul te uită ai vrea să îi reamintești c-ai obosit, că ești pregătită pentru marea trecere, mai bine tu…
Așa gândea în timp ce înainta cu pași mărunți și nesiguri. Ghetele se scâlciaseră și își pierduseră demult culoarea, iar spatele o durea tot mai tare. Câţi ani avea? Dumnezeu știe. Poate 90, poate mai mult. Nu-și mai amintea anul când venise pe lume. Își amintea doar că viaţa nu a menajat-o deloc.
Avusese două fete. Pe una a chemat-o Dumnezeu la el, mult prea tânără. Un accident o lăsase paralizată și ani la rând i-a împins căruciorul de suferință. I l-ar fi împins la nesfârșit numai să mai rămână, dar într-o zi s-a stins ca o luminiţă la prima adiere.
Apoi s-a dus bărbatul. Nu era om rău, mai bea câteodată, dar nu făcea scandal. Bea și se punea la somn. S-a îmbolnăvit și în loc să renunţe la băutură, bea tot mai mult. Într-o dimineață nu s-a mai trezit. Măcar murise fericit.
Se așeză pe-o bancă și alături puse plasa în care aduce mâncare porumbeilor, când are. Păsările o zăriră și, fără să le pese de trecători, zboară în jurul băncii și al bătrânei lor prietene. Cu mâna tremurândă le aruncă bucățele mici de pâine. De la o vreme se obrăzniciseră, doar în cap nu i se așezau.
Îi privi cum mănâncă și se gândi la cea de-a doua fiică ce zace pe un pat de spital. Astăzi urmează să intre în operație, iar ea stă aici, pe bancă, hrănind porumbeii. Îi e teamă să se apropie de spital de când în minte i s-a cuibărit gândul că le aduce ghinion alor ei. Mai bine stă pe bancă, în faţa bisericii, înconjurată de păsări și se roagă.
Când timpul te uită și zilele curg fără să le mai socotești, ai vrea să-ţi crească aripi și să te înalţi sus, tot mai sus, să te contopești cu albastrul cerului și albul norilor și să plângi stropi de ploaie când ţi se face dor.
****
Fotografia reprezentativă face parte din arhiva personală și nu poate fi folosită fără acordul meu expres.
Nu poți sa negociezi cu timpul. Nu poți cu multe. Poate cu purumbeii. Cînd mai vii, cit și ce le dai azi…
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Nu poţi negocia, așa este, dar tot sperăm că se poate. Personajul nu l-am creat eu, este real și mulţi sibieni o cunosc pe bătrânică.🙂
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Eram sigură că e reală și mi-am și imaginat-o cumva.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ei au fost ca noi, dar oare noi vom ajunge ca ei!? Anii din urmă sunt grei şi urâți. Mămuca mea, mama mamei, a trăit 103 ani. Ultimii trei au fost chin. Cealaltă bunică şi o străbunică au trăit peste 90 de ani. Parcă atunci îşi aduceau aminte de toate amarurile vieții lor…că amarnice vremuri au trăit…mie mi-ar mai trebui o viață să pot pune pe hârtie poveştile lor şi ale altora…
Ai scris cu prea multă dăruire şi m-ai emoționat puternic…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scrie-le, Aura! Scrie-le că „timpul” trece și vei regreta, ca mine, că nu ai făcut-o. De câte ori văd bătrânii, mă gândesc câte necazuri au avut de îndurat.
Mulțumesc!🤗 O seară faină!
ApreciazăApreciază
Odată cu anii se adună și alte bagaje: dureri, amintiri, regrete, „betegeli”, toate greu tare de dus.
Timpul face doar cum știe el: trece și lasă urme, urme tot mai adânci.
Seară frumoasă! 😘
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Și cât de adânci sunt urmele pentru unii! Ei sunt cei pe care soarta nu i-a răsfăţat, cei cărora le citești tristețea și resemnarea în priviri.🙁
Mulțumesc, Ana! Seară minunată!🤗😘
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mi ai amintit de mamaia. Uneori obosea, deși era înconjurată de noi și plină de viață, se întreba de ce n-o ia Domnul?? „Tot leatu’ meu e dus și când ești așa bătrân, lumea nu te mai baga in seama.”
E grea bătrânețea și noi nu ii „vedem” ca societate. Mi se rupea inima când îi văd abia pășind, cărând niste sacose și avea întrezărind.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Avem impresia că noi nu vom ajunge niciodată ca ei. Mare amăgire!🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Venim in sprijinul celor care aleg sa isi promoveze articolele si afacerea pe Facebook cu o lista de grupuri care va ofera acces la potentiali clienti de interes.
Mai jos aveti lista completa:
https://www.facebook.com/groups/105593053446196/
https://www.facebook.com/groups/1892177190896691/
https://www.facebook.com/groups/675132602582877/
ApreciazăApreciază
Viața devine amară când te simți vinovat că se prelungește prea mult, după părerea ta. De aceea e binevenită orice alinare, cum ar fi cea a necuvântătoarelor care știi nu te judecă, ci te acceptă ca pe un dar.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bătrânica este nelipsită din Piaţa Mare. Nu mi-a fost greu să o fac să vorbească, iar mie îmi place să ascult.
ApreciazăApreciază
Câtă durere şi neputinţă ascunde gestul ăsta de a hrăni porumbeii… biata de ea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact durerea și disperarea am simțit-o, Potecuță. 🙁
ApreciazăApreciat de 1 persoană