Nu știu altele cum sunt, dar de prin primele clase de liceu, poate și pentru faptul că am o soră mai mare ca ani, au început să-mi placă produsele cosmetice. Pasiunea, în timp, a devenit dependenţă și, dacă obișnuiești să te machiezi, este știut că trebuie să ai grijă mai mare de pielea ta. Așa am descoperit Gerovital Plant și produsele sale care invocă puterea naturii.

Până acum câţiva ani foloseam produsele unei binecunoscute firme americane. Bune, nimic de zis, dar care de la o vreme deveniseră costisitoare pentru mine, prețurile fiind în continuă creștere.
Știți cum sunt poveștile dintre prietene la o cafea. Una dintre ele a pomenit de compania Farmec și de produsele sale din gama Gerovital. În timp ce o ascultam povestind, în minte mi se derulau imagini ale deodorantului Farmec 16 împreună cu care mi-am petrecut adolescenţa, parcă și olfactiv îl simţeam, imagini ale Anei Aslan și ale vestitului ei Gerovital H3. Gerovitalul era preferatul sorei mele care avea numai cuvinte de laudă la adresa lui. Pe atunci nu aveam motive să mă gândesc la astfel de remedii.
Amintirile și cuvintele prietenei mi-au mânat pașii spre unul dintre magazinele lor aflat nu departe de locul meu de muncă. M-au întâmpinat două tinere prietenoase care, după ce le-am povestit ce vânt mă aduce, mi-au indicat un produs pe care îl folosesc cu drag și astăzi.
Crema Lift-Expert de la Gerovital H3 Equilibrium este un produs profesional care oferă protecție împotriva acțiunilor distructive ale radicalilor liberi și totodată are efect de tonifiere. Este recomandată după 30 de ani și are rolul de a reduce liniile fine și ridurile, de a ajuta la regenerarea pielii. Ce apreciez cel mai mult este că, după aplicare și masajul ușor, pielea este mai fermă (efect de lungă durată) și mată, fără a lăsa impresia unui ten gras.

Jojoba, avocado, uleiul de măsline sau ceara de albine sunt doar câteva dintre ingredientele miraculoase ale acestei creme cu efect natural de eliminare a ridurilor fine și de întărirea imunității la nivelul epidermei.
Important este faptul că ne-am împrietenit atât de mult încât suntem de nedespărțit. Oriunde aș fi plecată, pentru 2 zile sau pentru o lună, varianta de 30 ml este nelipsită din trusa de machiaj care mă însoțește.

Creat de Ana Aslan, „femeia care a învins bătrânețea”, omologat în 1957, an în care s-a trecut la producerea lui pe scară largă, Gerovital a făcut România cunoscută pe plan mondial. Noua gamă Gerovital Plant conține Complexul Poliplant Microbiom Protect având la bază ingrediente de origine naturală în proporție de până la 98% (fiecare produs are specificată pe etichetă proporția), care oferă protecție naturală microbiană și beneficii multiple pentru tenul normal și mixt.

Dacă ar trebui să înlocuiesc Gerovitalul meu, doar cu crema anticearcăn antirid Microbiom Protect din gama Gerovital Plant aș face-o. De ce? Pentru că este un produs 3 în 1 având efect antirid, anticearcăn și corector, iar proporția ingredientelor de origine naturală este maximă, 98%.
De fapt ce reprezintă aceste ingrediente? Inovația acestei game constă în extractele din rădăcină de brusture și semințe de castan, din frunzele de viţă de vie și hamamelis (arbore nord-american de la care pot fi folosite frunzele și scoarța) care diminuează procesele inflamatorii, au rol purificator și stimulează microcirculaţia la nivelul pielii. Împreună cu vitaminele A și C, cu efect antioxidant și de stimulare a producerii colagenului, la care se adaugă uleiul de măsline și ceara de albine, acționează hidratând și regenerând epiderma.

Printre produsele Gerovital Plant am descoperit și Apa Micelară Microbiom Protect cu ingrediente de origine naturală în proporție de 96%. Curăță, hidratează și oxigenează tenul, îndepărtează cu ușurință impuritățile, chiar și machiajul Waterproof, fără a irita ochii.
În 14 noiembrie compania Farmec a deschis noul magazin Gerovital din Promenada Mall Sibiu.


Era momentul să-mi cumpăr Apa Micelară Microbiom Protect.

Brand cu tradiție în producerea cosmeticelor, companie care se dezvoltă continuu, deținătoarea multor premii și a unei cifre de afaceri în creștere, Gerovital pune știinţa în slujba omului și invocă puterea naturii în stabilirea echilibrului microbiomului, bacteriile bune și rele de pe suprafața pielii.
Sursa foto: @farmec.românia, @gerovital.românia și arhiva personală
Probă sponsorizată de compania Farmec.
Articolul Invocă puterea naturii a fost scris pentru SuperBlog 2019, ediția de toamnă.
Lăsați și fumatul? 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
:))))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu înțeleg ce legătură are cu Gerovital.
Și ţigările au ingredientele naturale.😃
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Vrei să spui că fumatul afectează tenul? N-aș prea crede. În primul rând contează ce fel de ten ai. Dacă e uscat, ai încurcat-o, clar. Apoi mai e gena, care nu este deloc o poveste.🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar te-am tachinat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știu. Așa fac și copiii mei.😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Baftă…!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc, Issa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ne-ai convins prin cuvinte și imagini. Nepoții (fete și băieți) îi spun bunicii „ce frumoși obraji ai!”, dar și ea permanent folosește creme de față și de mâini.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
George, nu am nepoți și nici alte creme de faţă nu folosesc.
De mâini, da.
ApreciazăApreciază
Mulțumește lui Dumnezeu că ai moștenit un astfel de ten; cât și pentru celelalte, ai pentru ce mulțumi. Dacă am fi altfel, poate ne-am arăta nemulțumirea; dar așa se merită să-i arătăm aprecierea pentru dărnicie, în dreptul nostru, fiecare. E o dizertație generală (citesc și alții), dăcă deja o faci, chiar dacă nu mot a mot, nu strică să ne amintim că trebuie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am o mie de motive să-i mulţumesc, nu pentru cum arăt.🙂
ApreciazăApreciază
Și eu am primit produse de la Farmec, ca premiu, iar apoi mi-am dat seama cât sunt de eficiente . De bună calitate și apreciate ca daruri cu ocazii de orice fel.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă te-ai convins singur cât de bune sunt produsele Farmec, înseamnă că știi cât adevăr este în ceea ce am scris.🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fermecător este articolul tău despre „Farmec”! Și eu folosesc câteva produse de Farmec. Îmi fac „provizii” când ajung în țară!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aura, draga mea, doar Gerovital folosesc și sunt foarte mulțumită de el. Apa micelară pe care am cumpărat-o ultima dată este excelentă. De obicei demachiantul îmi irită ochii, apa asta, nu. Și pot curăţa întreaga faţă fără să-mi usuce pielea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
lupul moralist, m-am văzut în răspunsul tău tăios: nici eu n-am mulțumit precum recomand bine altora; mulțumesc de ajutor
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scuze, n-am vrut să fie și să sune atât de categoric, așa a ieșit.
ApreciazăApreciază
e ok, de fapt, nici eu n-am reușit să fiu mai breaz; orice lămurire poate aduce și un strop de confuzie
însă când scriem impersonal ne iese din prima
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Baftă multă îţi doresc!
Am şi eu produse de la ei şi-s tare bune. De apa asta nu ştiam, o voi căuta, oricum a mea e pe gata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am folosit-o deja. Este exact cum am scris, foarte bună.
Mulțumesc, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Crema veche in cutiuta grena imi placea. Acum de-o vreme ma uit dupa Pellamar. Apa micelara o stiu si-mi place. Bafta!! Sa-i bati! Pupiciii 🙂
ApreciazăApreciază