Din amintirile unui „muncitor necalificat”

Poate era mai inspirat titlul „De ce-i urăsc pe comuniști” sau „De ce-am fost nevoită să plec” poate „Fabrici și uzine” ori „Și eu m-am născut pe lista neagră„. Oricare dintre ele ar fi la fel de sugestiv.

Termin eu acum mai mulţi zeci de ani facultatea, la care am intrat în urma unui concurs de zeci de candidați pe un loc (numărul nu mai contează) și iau post la un „consiliu popular” dintr-un orășel din județul Bihor. În acele vremuri erai nevoit „să faci stagiatura” care dura trei ani. Cum vă spuneam, plec pentru trei ani în acel orășel despre care nu pot avea decât cuvinte de laudă. Eram departe de părinți, de fiica mea, de soțul meu, dar, atunci ca și acum, gândeam pozitiv. Trei ani? Vor trece și totul va fi bine.

Înainte de a continua, ca să înțelegeţi, ar trebui să spun că am terminat o facultate unde te înscriai cu o lună înaintea examenului de admitere, iar la înscriere erai obligat să semnezi o declarație pe proprie răspundere despre apartenenţa politică a părinților. La momentul respectiv, în necunoștință de cauză, am semnat-o liniștită după ce am scris „fără partid”.

E drept că în vacanța dintre anul trei și anul patru, bunica (din nou bunica!) mi-a făcut niște destăinuiri care m-au pus pe gânduri făcându-mă să mă întreb dacă mai apuc să termin facultatea. Așa am aflat că mama era considerată fiică de chiaburi și tata legionar. De ce legionar? Nici acum nu aș putea să vă spun. Știu că nu-i avea la inimă pe comuniști (cine îi avea?), probabil cine nu era cu ei, era împotriva lor, deci…legionar. Nu știu de ce securiștii nu au anunţat la facultate, nu știu cine „m-a protejat” (poate Dumnezeu!), dar în ultimul an până mi-am dat licența am stat cu teamă.

Sursa foto: vox.publika.md

Revenind la povestea noastră, cei trei ani de stagiatură au trecut repede, cum vă spuneam, oamenii faini și primitori m-au adoptat foarte repede, dar vine vremea să plec acasă. Nu că n-au vrut să mă convingă să rămân, dar simţeam că locul meu nu este acolo. Așa că hotărăsc să mă întorc acasă, în orașul natal. Și, cum aveau un post liber la „consiliul popular”, pe specificul pregătirii mele, îmi depun cererea pentru concurs. Dar…stupoare! Ce tupeu pe capul meu! Câtă nesimțire din partea mea! Cum îndrăznesc să am asemenea pretenții? Pe scurt, nu aveam dreptul să particip la acel concurs și pe biroul din faţă mi se trântește dosarul tatălui meu.

Nu pot să vă spun în cuvinte ce a fost în gândul meu. Atunci am luat hotărârea să plec din oraș și bine am făcut. Orașul natal nu avea nevoie de pregătirea mea juridică și economică (aveam dublă specializare). Dar asta nu e tot. Ca să-mi întărească hotărârea de a pleca (de parcă mai era nevoie?), la câteva zile după „întâlnirea de partid” am primit prin poștă o adresă prin care mi se făcea cunoscut că au un post pentru mine de muncitor necalificat într-o fabrică.

Pink Floyd-singurele pe care le mai admit

Nu numai că nu regret hotărârea luată, a fost mai greu pentru părinții mei care au sperat să le fiu aproape, nu plecam într-un loc necunoscut, ci în cel care m-a reprimit cu drag, în cel care este orașul meu de suflet, cel care mă apreciază și pe care îl apreciez în egală măsură.

Acolo, unde sunteți, dragii mei vă rog să mă iertați că a trebuit să plec!

22 de comentarii

  1. Aceasta ideologie criminala a distrus generatii de oameni cinstiti si nevinovati. Oameni cu crezuri si nazuntinte. Daca nu erai cu ei si ca ei suportai consecintele si tu si toata familia ta. Pentru victoria comunismului in lume, viata nu a avut valoare. Multe familii au pierdut averi muncite în generaţii. Familia mea a suferit enorm, amintirile sunt dureroase si necicatrizate. Nu se pot uita. Nu putem uita nici oamenii nevinovati care si-au pierdut viata datorita acestui sistem bolnav si gresit aplicat. O seara frumoasa!

    Apreciat de 2 persoane

  2. N-am amintirile tale despre sistem, ale mele sint de alta natura, poate intr-o zi le dau si eu drumul. Pin-atunci, ca „mecanic masini si utilaje”, am oricum aceleasi sentimente. Si mai am unul, de oroare fata de cei ce inca slavesc „binefacerile comunismului”, sint printre noi bine-merci.

    Apreciat de 3 persoane

  3. Draga mea, nu vom scăpa de ei prea curând! Ei „fată” pui vii pe care îi hrănesc cu neimplicarea și nepăsarea noastră! Sau a unora dintre noi! Cred că vor trebui să dispară vreo trei generații, dar fără a noastră, ca să sperăm că le-a pierit sămânța!
    Îmi pare rău pentru limbaj, dar nu m-am putut abține!

    Apreciat de 2 persoane

  4. Mă bucur că ai trecut cu bine peste acele discriminări atât de hilare ale comunismului. Cred că și eu am fost pe o listă neagră, dar nu m-a afectat decât atunci când am fost propus să devin membru PCR. A venit o notiță de la București în care cineva de acolo (făcusem doi ani de școală în Capitală) mă caracteriza ca un element anticomunist. Norocul meu! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  5. Și eu visez. Nu pot însă sa uit. Și nu le doresc decât ce ne au dorit ei nouă. Și să se aplice punctul 8 de la Timisoara și …. Și.. sa ne mai lase n pace odată.
    Dar tare mi e teama de patinaje. Mă necăjesc că au suferit oameni. 😦 Și încă se mai suferă.

    Apreciat de 1 persoană

  6. E binevenit articolul, sunt necesare astfel de articole cât mai explicite. Cei care nu știu, n-au cum înțelege, iar cei ce n-au înțeles atunci, e posibil ca nici acum. Voi încerca în câteva cuvinte să fac câteva precizezări de interes general. Comunismul a fost ceva care s-a pus în locul religiei, a credinței, era și este o filozofie de viață în care unii cu tupeu, de regulă fără școală, cu cât mai puțină carte ocupau funcțiile importante în instituții (de orice tip și în partidul unic, PCR). Numai „ei” aveau și privilegiile aferente de tot felul. Iar celor care îndrăzneau să aibă o altă părere, de libertate și democrație, de drepturi logice, li se intenta procese, cu avocatul lor din oficiu, iar judecata era un formalism și erau închiși pe mulți ani și torturați, iar urmașii lor persecutați (fără drept de studii superioare și funcții și servicii onorabile). Se ptactica racolarea de informatori din aproape fiecare colectiv de muncă și cartier care turna tot la securistul de sector pe cei care vorbeau (gândeau) împotriva regimului de dictatură. Nu era suficientă mâncare, lumină, căldură, locuri de cazare în stațiunile de munte și la Mare. Benzina era restricționată, duminica se circula cu mașinile cu numere cu soț, cu cele fără soț, alternativ, duminica următoare. Se folosea un limbaj de lemn, demagogia era la loc de cinste – o stare care se practică și acum de cei care aderă la limbajul (de conținut) politically correct impus de către o minoritate, însă de această dată majorității – libertatea de exprimare și democrația erau îngrădite sever..

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Constanta Cretu Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.