Vitamina D de la dorite

Aș fi putut scrie despre vitamina C, tema fiind inspirată de inițiala prenumelui sau a numelui. Putea fi chiar vitamina CC, glumesc desigur. Dar pentru că doriți o întâmplare reală, am optat pentru vitamina D de la doritesinedorite, numele blogg-ului. M-am gândit mult dacă pot scrie despre această întâmplare, iar în cele din urmă mi-am zis: „Bine, fie, de ce nu?”

Era în aprilie anul acesta și doar trei zile mă despărţeau de Paști. Pregătirile erau în toi, iar acea zi era rezervată preparării rețetei de pască. Multe reţete am încercat de-a lungul anilor până să o găsesc pe cea mai simplă, dar și cea mai bună. Cu două zile înainte îmi cumpărasem ingredientele necesare, iar în acea joi, ca o gospodină pricepută, le organizasem frumos pe blat.

Cum nu puteam trece așa, din prima la lucru, am pornit Nespresso. O cafea la ora aceea era mai mult decât binevenită. Am decis să nu fie nici prea tare, nici prea slabă și am așteptat să o pregătească. Am savurat cafeaua, dar, cum timpul trecea, am trecut la lucru.

Prepar această reţetă cu multă plăcere și, ca un pisoi, ling crema de mascarpone cu rom, stafide și vanilie ce mai rămâne prin castroane. Când pasca poposește în cuptorul preîncălzit se cheamă că munca mea este pe sfârșite. Rămâne de supravegheat coacerea. Mă uit la ea și sunt încântată.

O las să se răcească în forma ei din teflon și, cum era normal, trec la spălatul inevitabil al vaselor. Toate stau în suportul lor la uscat, când îmi vine ideea să grăbesc puţin lucrurile. Le sterg și încep să le pun la locul lor. Rămân doar cu recipientul de măsurat ingredientele și mă urc pe un scaun să îl pun unde îi este locul, în corpul suspendat. Deodată perna de sub piciorul meu alunecă pe pielea ecologică a scaunului și o ia la vale. Piciorul meu alunecă în cealaltă direcție și în cădere calc pe papucii lăsați în faţa scaunului. Unul dintre ei se întoarce, dar nu singur, ci cu piciorul meu drept cu tot. N-apuc să pun celălalt picior jos, când simt o durere cumplită la piciorul drept și mă trezesc întinsă pe spate pe gresie. Valuri de călduri mă cuprind și, deși până atunci nu îmi mai fracturasem nimic, știu că nu este de glumă. Îmi ia câteva minute sau poate secunde (căci de durere nu-mi mai dădeam seama) să-mi fac curaj să mă ridic și primul lucru pun mâna pe telefon și sun salvarea.

La urgenţe am aflat că am un metatarsian fracturat și piciorul drept mi-a fost pus în ghips. Începusem să mă îngrijorez că nu voi avea timpul necesar pentru recuperare până la plecarea, programată cu mult înainte, la Londra. Doctorul de familie m-a sfătuit să fac test de osteoporoză după înlăturarea ghipsului. Am revenit cu testul după o lună.

Ca să scurtez povestea, nu era nimic grav, poate mai mult soare n-ar strica. Mi-a prescris calciu și vitamina D și așa am aflat de Farmacia La Preţ Mic, o farmacie online, unde poţi găsi cu ușurință vitamine la preţ mic.

Ultimele analize au dovedit că nu am carență de calciu, dar vitamina D continui însă să o iau. Nu spun că pot doborî recordul de 9,58 secunde la 100 de metri, dar în Marea Britanie am plecat la timp, iar acum totul este bine.

Legătura dintre vitamina D și soare este binecunoscută, însă excesul întotdeauna strică, lucru relevat și de videoclipul inserat în articol.

Probă sponsorizată de Farmacia La Preţ Mic.

Sursa foto: farmacialapretmic.ro

Sursa video: YouTube FLPM

Articol scris pentru SuperBlog, ediţia de toamnă.

18 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. ecoarta spune:

    No, amu ce să și zic! Bine că n-ai pățit-o mai rău! Cât despre respectiva vitamină și eu o iau când sunt în țară, dar aici nu. Așa a zis medicul că aici nu am nevoie!
    Pasca a fost bună!???
    Ai scris fain de tot! Succes maxim!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Pasca? „Sechestrată” din cauza ghipsului i-am dedicat un articol. https://wp.me/panr9q-V7
      Chiar a trebuit să mă gândesc, dacă să scriu despre întâmplarea asta. Până la urmă am făcut-o. Așa gândesc și eu, bine că a fost doar atât!
      Mulțumesc, Aura!🤗

      Apreciat de 1 persoană

  2. Îți doresc cu drag un „tratament” cu vitamina S de la „succes” 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. Nu m-am gândit vreodată (până acum) că voi putea povesti pe blog această întâmplare. Mi se părea prea intimă, prea greu de făcut publică. Nu știam povestea altcuiva, așa că am scris-o.
      Mulțumesc, Issa! 🤗 Baftă și ţie!🤗

      Apreciat de 1 persoană

      1. Știu ce vrei să zici, și la mine a fost exact aceeași senzație…
        Duminică frumoasă!

        Apreciat de 1 persoană

        1. Mulțumesc! Zi frumoasă și plină de soare!

          Apreciat de 1 persoană

  3. racoltapetru6 spune:

    Nu știam de farmacia asta, dar acum s-ar putea să apelez la ea, mai ales dacă prețurile sunt mai mici.
    Uite așa învață omul câte ceva, pe pielea lui sau, pentru ce-i care-ți citesc articolul, pe pielea ta. 😉 Mult succes, Constanța!

    Apreciat de 2 persoane

    1. E bine să învățăm din întâmplările altora. Eu am învățat atunci două lucruri importante: să nu mă mai grăbesc când nu trebuie și să nu mai pun vreodată piciorul pe o pernă care stă pe scaun. Nu era pentru prima dată când făceam acest lucru, dar, știi bine, „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Farmacia La Preţ Mic, chiar are prețuri mici.
      Mulțumesc, Petru!🙂

      Apreciat de 1 persoană

  4. ina02s spune:

    Important este că ești bine și că ai fost bine. Toți „patinam” puțin cu sănătatea, deci buna o farmacie, o vitamina. ♥️☺️ Bafta!

    Apreciat de 3 persoane

    1. Acum, da, sunt bine. A fost o un an mai dificil pentru mine, că tot spuneau cei cu horoscopul că e anul săgetătorilor. Minciuni.
      Mulțumesc, Ina!🤗😗

      Apreciat de 2 persoane

      1. ina02s spune:

        Nici eu nu cred in horoscoape. Parca-i pe dos. 🙂 Bafta iar!

        Apreciat de 1 persoană

  5. ina02s spune:

    *avem nevoie de o bună farmacie, o vitamina, etc.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Așa este, după un timp începem să căutăm și farmaciile.🙂

      Apreciat de 2 persoane

  6. Poteci de dor spune:

    Uf, m-au trecut şi pe mine valuri de căldură numai gândidu-mă prin ce ai trecut. Baftă îţi doresc şi numai bine!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțumesc, Potecuță!
      A trecut, gata.🤗 Știam eu de ce nu ar fi trebuit să scriu despre această întâmplare.
      Toate cele bune!❤

      Apreciat de 1 persoană

  7. Aila spune:

    Frumos titlu superb articol. Succes

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc, Aila! Mi-a fost destul de greu să-mi dau undă verde la scris. Dar am reușit până la urmă să povestesc o întâmplare, deloc fericită, din viaţa mea.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Aila spune:

        Bine ca esti OK acum restul este doar amintire. Doar prezentul contează.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la ina02s Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.