Regăsirea sinelui

Sunt femei care nu apreciază bijuteriile sau care și-au pierdut interesul pentru ele după o anumită vârstă. Nu fac parte din această categorie, dar am observat că în timp preferinţele mi s-au schimbat mult.

„Colecţia de bijuterii este ca o biografie. O poveste care spune totul despre multe capitole mai mici ale vieţii tale.”

Din copilărie eram atrasă de culoarea aurului și strălucirea pietrelor. Îmi plăcea să o admir pe mama purtându-le și, câteodată, în lipsa ei, mă făleam cu ele în oglindă. Până când m-a surprins și mi-a explicat că nu a venit vârsta pentru „așa ceva”. N-am prea înţeles eu de ce, dar m-am mulțumit cu cerceii pe care îi purtam de când mă știam și de care mă cam plictisisem.

Apoi a venit adolescenţa și, într-o zi de bună dispoziție a bunicii mele, m-a chemat la ea. Am crezut că din nou greșisem cu ceva și vrea să mă mustre, dar nu a fost așa. A deschis larg dulapul cu sertare în partea de jos și a luat o cutie ce semăna cu un mic cufăr. Știam ce păstra în el, dar nu înțelegeam gestul. Mi-a spus că am crescut, că sunt o domnișoară și că vrea să-mi dăruiască ceva ce-i aparține. Bunica n-a fost rea, dar a trebuit să mă maturizez ca să înțeleg că viața a transformat-o într-o femeie exigentă. Din micuțul cufăr a ales un inel cu o piatră incoloră, dar strălucitoare și mi l-a pus pe deget. Priveam fascinată reflexia luminii pe fiecare faţetă și ascultam povestea depănată de bunica, poveste desprinsă parcă dintr-o carte. Era inelul ei de logodnă primit de la bunicul, om bun ca pâinea caldă, dar care se prăpădise pe când aveam vreo cinci ani.

Atât am îndrăgit acel inel cu diamant că rar mă despărţeam de el. Îmi amintesc că a trebuit ajustat pe grosimea degetului meu și bijutierul m-a atenţionat că, dacă piatra nu-i veritabilă, când va pune flacăra se va topi și ar fi mai bine să o dea jos. Dar eu aveam încredere în ce-mi spusese bunica și mă temeam să nu-i strice frumoasa montură de floare sau, chiar mai rău, să n-o înlocuiască. Așa că am continuat să nu-mi dezlipesc ochii de pe diamant și i-am spun să taie fără grijă. O flacără verzuie a ţâșnit atunci din piatră și am crezut că am pierdut-o, dar, când bijutierul a terminat lucrul și cu o bucată mică de piele a șters-o, am văzut că fusese doar afumată.

După câțiva ani, într-o zi m-am întors de la cantina studenţească (am prins perioada autogospodăririi când erai obligat să ajuţi la bucătărie) și nu l-am mai găsit. Întâi am crezut că-i o glumă proastă, dar colegele de cameră au negat că l-ar fi luat.

Am trecut greu peste pierderea acelui inel, avea înainte de toate o valoare sentimentală, era dovada dragostei bunicii, de multe ori ascunsă, a încrederii ei pe care atunci, demult, simțeam că nu am meritat-o.

Dar vă spuneam că în timp preferinţele în materie de bijuterii s-au schimbat. De fapt, cred că eu mă schimbasem. A început să-mi placă argintul, dar și pietrele semiprețioase. Am simțit că ele îmi sunt mai potrivite și rezonăm altfel. Rece, dar sincer, era senzaţia pe care mi-o dădea metalul și parcă mă lega de trecutul îndepărtat. Așa am cunoscut-o pe una dintre prietenele mele. Eram în căutarea unei brățări și cineva mi-a spus unde o pot găsi. Ea mi-a recomandat o brăţară handmade din argint masiv, cu acvamarin, tanzanite și ametist. O ţineam în palmă și îi simţeam energia. Gândul îmi era la ce aveam acasă, un șarpe colier. S-ar potrivi? Nu s-ar potrivi?

N-am rezistat și am cumpărat-o. În drum spre ieșire am aruncat o privire și la colierele din argint și talismanele expuse în vitrinele luminate discret, unde am descoperit colierul cu cercuri întrepătrunse, ca două verighete gemene.

„Bijuteriile pot spori frumuseţea unei femei sau pot fi doar un adaos comercial.”

Femeia care poartă o bijuterie e mai frumoasă, mai feminină, mai sigură pe ea. Dar admir femeile care știu să o asocieze personalității lor făcând din asta o artă, femeile ce te fac să exclami wow (!) nu doar privind bijuteria, ci întregul.

Probă sponsorizată de Venda Jewelry

Sursa foto: vendajewelry și arhiva personală

Articol scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă.

21 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. ina02s spune:

    Parca mi-e, mie, necaz ca s-a pierdut inelul bunicii tale. (Apropo, eu am pierdut, mai urat, dictionarul romano-engelz. al bunicului meu. L-am uitat – ca o cascata – in tren sus, in stativul de bagaje, intr-o plasa, cu cateva cepe. Eram tot studenta. :D).
    Altfel, povestea bijuteriilor unei femei, e cu cantec. Ai dreptate cand spui ca bijuteriile ne definesc.
    Foarte frumos articol, iar colierul sarpe e splendid. 🙂
    O zi buna! Si multa bafta, iar!

    Apreciat de 3 persoane

    1. M-am necăjit mult atunci. Bunica n-a aflat că l-am pierdut, se prăpădise cu câteva luni înainte.
      Multumesc! Să fie, Ina!🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. ina02s spune:

        Dumnezeu s-o ierte! 🙂 Ai ramas cu ”boala” bijourilor…

        Apreciază

        1. Într-un fel, da.🙂

          Apreciat de 1 persoană

  2. Long live argint, exact rece, dar sincer îl simt și eu…
    Baftă și, poate, la a cine știe cîta probă, ne spui povestea regăsirii inelului… 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. Dacă o inventez, poate. Povestea pierderii lui e reală. În afara acelui inel, nu mă pot plânge de pierderile mele.
      Îmi amintesc o întâmplare haioasă. Eram la Vașcău (jud. Bihor) pentru stagiatură și într-o seară mergeam la o prietenă ce locuia la două blocuri de mine să cumpăr o fustă adusă din Ungaria. De acasă am plecat cu toţi banii necesari, dar la ea am ajuns fără o sută. Avusesem mai multe lucruri în mână și am pierdut banii. Se întunecase deja, iar cu lanterna am căutat degeaba. Câte șanse crezi că aș fi avut a doua zi să-i găsesc, după o noapte în care a bătut tare vântul? Ei bine, a doua zi dimineața i-am găsit prinși sub roata unei mașini parcate în faţa blocului meu. De altfel, inelul nu l-am pierdut, mi-a fost luat.🙂

      Apreciat de 2 persoane

      1. Asta-i aia că atunci cînd e să fie – e oricum ar fi… 🙂
        Baftă și-aici!

        Apreciat de 1 persoană

  3. Poteci de dor spune:

    Tare frumos articol, frumoase şi alegerile! Dar eu nu-mi pot lua gândul de la inelul ăla.. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Și eu m-am învinovățit că l-am luat cu mine la cămin. Mă obișnuisem să nu-l dau jos de pe deget când dormeam, dar nu-l puteam purta în timp ce duceam vasele murdare la mașina de spălat sau tocam pătrunjel, roșii, ardei.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Aila spune:

    Foarte frumos scris. Felicitări. Succes!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc, Aila!🤗

      Apreciază

  5. genovevadans spune:

    Mie îmi plac mult cerceii, dar 😃 mereu pierd câte unul. Și, deși am deja o colecție de cercei desperecheați, parcă n-aș renunța la ei. Cred că bijuteriile sunt sau îți aduc o stare de spirit, pe lângă eleganță și feminitate, te pot reprezenta oarecum… Frumos articol!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Dacă simți energia lor, dacă îţi dau acea stare de bine când le porţi, sunt convinsă că te reprezintă. Oooo, păcat că i-ai pierdut! Când îi cumperi, trebuie mare atenție la sistemul de închidere.
      Mulțumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Ana May spune:

    Da, argint, pietre, (nu toate) și brățări sunt preferințele mele.
    Succes! 🌹😘

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mie îmi plac și pietrele. Am o colecţia de pietre și minereuri.
      Mulțumesc, Ana!

      Apreciat de 1 persoană

  7. ecoarta spune:

    Articolul este deosebit, ca o bijuterie! Mie îmi plac bijuteriile, dar să nu fie aur, argint sau alte metale prețioase. De obicei, mi le confecționez singură!
    Succes!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Eram convinsă că îţi place să confecționezi bijuterii. Știu că artiștii plastici apreciază obiectele unicat cărora le dau viață cu propriile mâini.
      Mulțumesc!

      Apreciază

  8. racoltapetru6 spune:

    Mie îmi place să admir la femei bijuteriile finuțe și discrete. E ca un parfum vizual, din care nu-i bine să exagerezi. Frumoasă povestea ta, Constanța!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Chiar mi te imaginam plăcându-ţi lucrurile delicate, fine. Eu, rocker, sunt puţin mai…altfel. Muzica asta chiar m-a schimbat și mi-a schimbat și viaţa.
      Mulțumesc mult, Petru!

      Apreciat de 1 persoană

  9. Catalina spune:

    Multumim pentru articol. Mult succes.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.