Trăim în societate și, fără să vrem, ne interesează cum arătăm, modul în care ne îmbrăcăm. Nu voi spune că haina îl „face” pe om, dar haina, de cele mai multe ori, îi poate dezvălui personalitatea.
Sunt rocker, deci este firesc să prefer o anumită vestimentație, pentru mulţi asta însemnând hainele negre: tricou negru simplu sau inscripționat cu formaţii, pantaloni negri, de preferință de piele, fustă neagră, careia să nu-i lipsească fermoarul, geacă de piele cu multe fermoare, la care asociezi bocanci negri cu platformă și obligatoriu cu șireturi, ţinte și multe catarame.
Evident că în dressingul meu există toată această recuzită, dar lucrurile nu stau chiar așa. Poţi fi rocker și dacă porţi vestimentație din denim: jeans, de cele mai multe ori rupţi, fustă, vestă sau geacă. Au revenit la modă cizmele din denim. Recunosc, m-a bucurat că, de câţiva ani buni, elemente din această vestimentație au pătruns în ţinutele de zi cu zi. În parte și datorită lejerităţii pe care ţi-o conferă.
Cârcotașii vor spune că poţi fi rocker oricum, dacă îţi place acest gen muzical. Și totuși hainele îţi conferă o anumită atitudine sau se mulează mai bine pe trăirile muzicale.
Desigur, nu așa mă îmbrac pentru serviciu, unde prefer ţinutele casual. Pantaloni conici, cu talie înală, bluze cu volane sau broderii. La capitolul rochii am o adevărată slăbiciune la materialele de diferite texturi suprapuse, croite asimetric, cu volane de mărimi diferite și broderii preţioase.
Știm cu toţii că negrul este nonculoare, dar îmi plac și culorile: roșul aprins, maroul, albastrul, movul, galbenul. Însă cel mai mult îndrăgesc nuanțele de bej, caramel și gri.
Îmi place vestimentația uni, dar și cea cu imprimeuri florale, stilizate, carouri, buline, dungi verticale și orizontale, animal print.
Am observat că trendul în moda feminină toamna 2019/iarna 2020 al unor cunoscute mărci, precum Michael Kors și Mango, promovate în România de Answear, retailerul multibrand lansat în Polonia, pune în valoare obiectele vestimentare confortabile, din materiale ce-ţi dau senzația de pluș la atingere, readucând în actualitate moda anilor ’90. Sunt la modă ţesăturile în carouri (de diferite dimensiuni, chiar și combinate), iar culorile preferate sunt nuanțele de bej și caramel.
Diesel propune pantaloni din denim cu talie înaltă, fuste de denim cu volane mari asimetrice, îmbrăcăminte sport cu logo-ul și denumirea firmei imprimate în dimensiuni mari, la vedere.
Gama diversificată în materie de încălţăminte pornește de la cizmele cu toc înalt și vârful ascuțit, la cele cu toc pătrat sau evazat, mult mai comode. Botinele de damă, indiferent că sunt cu platformă, cu toc de mici dimensiuni sau toc înalt, ori sunt inspirate de botinele western, sunt accesorizate cu ţinte, fermoare, catarame și cusături ornamentale. Lor li se acordă o atenţie sporită. Apreciez că au revenit la modă „ciocatele”.
Nu puteau fi neglijate genţile de damă, accesorii nelipsite din dressingul oricărei femei. Adaptate evenimentelor sau diferitelor momente ale zilei, ele pot fi purtate pe umăr, pe braţ sau în mână. Gama lor este extrem de variată: cu curea lungă cu reglaj, cu curea lungă detașabilă, de dimensiuni mari (în care să intre și vrute și nevrute) sau mici și delicate. Brandul spaniol Desigual aduce în atenţie poșetele matlasate, cu imprimeuri florale sau stilizate, bogate cromatic, îmbinând materiale de diferite texturi: imitație de piele, material textil, dantelă, broderie decorativă.
Ce trend apreciez cel mai puţin? Nu cred că există unul anume. Pot spune că îmi displace modul nefericit în care sunt purtate uneori obiectele vestimentare sau accesoriile. Nu de puţine ori am văzut persoane îmbrăcate cu echipament sportiv (chiar dacă era de firmă) la evenimente nepotrivite. Nu de puţine ori am văzut persoane încălţate neadecvat. Despre genţi ce să mai spun…?
Sursa foto:answear
Articol scris pentru SuperBlog 2019, ediția de toamnă
Frumos articol, sper să ai multă baftă în această competiție, chiar dacă și eu m-am înscris pentru prima dată. Eu, oricum, mă împac cu moda precum apa cu uleiul
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulţumesc mult! Baftă și tie!
Tragedia este că nu știu cum să-l înscriu pe platforma SuperBlog.
ApreciazăApreciază
Tu l-ai văzut pe blogul meu publicat, nu-i așa?
ApreciazăApreciază
Baftă, Constanţa! Şi inspiraţie! Ce mă bucur să vă citesc pe amândouă (pe tine şi pe Issa) în concursul ăsta!
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Si eu, nici n-o simt ca pe o competitie, ci ca pe un schimb de idei, curiozitatea nu m-a parasit inca, invatam din mers clar. Iar atu-ul Constantei la faza asta e, de departe, pragmatismul…
Super, mi-a placut si cred ca eu ar trebui sa pricep ca nu-i concurs literar :)))))
Bafta, abia astept urmatorul subiect!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulţumesc mult, Issa! O fi de partea mea pragmatismul, dar atu-ul tău este forma literară frumoasă în care l-ai îmbrăcat.
Încă o dată îți doresc multă baftă!🤗
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulţumesc, Potecuță! Acum am reușit să înscriu articolul pe platforma lor. E tare nasol la început când trebuie să descoperi singur tot. Să sperăm că d-amu numa’ mă joc.😂😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Succes.Foarte frumos scris.Bravo!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu această ocazie am aflat multe noutăți în materie de modă.
Până la urmă ne caracterizează alegerile vestimentare pentru că nu cred că alege cineva să poarte ceva care nu-i place , doar pentru că e modern.
Succes!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc frumos, Ana! Am trecut de proba asta, vom vedea cum vor fi următoarele.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Succes!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulţumesc, Florin!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Awesome post!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Thanks, Michael!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
You’re welcome Ma!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bafta!!! Îți țin pumnii.Sper că ai reușit să-l înscrii în concurs. De nu, cred că poți întreba pe Issa sau poți contacta reprezentanții Superblog și te vor ajuta.
Te stiam rockerita, deci vei găsi în firmele de mai sus, de unde alege. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Ina! Da, l-am înscris. Sunt haine faine pe care mi-ar place să le port la serviciu, dar pentru rockereala mea prefer să le iau de pe Metalshop. 😃
De altfel eu sunt fan Mango și Desigual.
ApreciazăApreciază
🤪♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🤗❤
ApreciazăApreciază
Baftă! Îți țin „pumnii”! Sper să fii tu mulțumită!
Eu o să te urmăresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Învăţ încet, încet, asemeni unui micuț ce face primii păși. Următorii sper să fie mai siguri. Mulţumesc, Aura!🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să fie într-un ceas bun și să fii mereu la fel de inspirată! Mult succes, Constanța!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc pentru încurajări, Petru!🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană