În ultimele 9 zile cazul Alexandrei din Caracal a fost în prim plan în presă, la posturile de televiziune, pe rețelele de socializare. Instituțiile statului au rămas la fel de insensibile faţă de sfârșitul tragic al unei copile de 15 ani, la drama unei familii care și-a pierdut fiica, la strigătul de disperare al românilor.

Am văzut demisii și demiteri, mai nou anunțate pe Facebook, dar atât. Am comentat mult în ultimele zile legat de acest subiect. Eram derutată, nu înţelegem ce se întâmplă cu cei de la 112, cu poliţia, cu procurorii, cu modul de desfășurare al intervenției și al anchetei. Când cazul a fost preluat de DIICOT București și percheziţia s-a oprit, deruta a fost și mai mare. Un prieten m-a întrebat atunci „Cum ai fi procedat dacă erai anchetator?” Și îmi amintesc că i-am răspuns fără să stau pe gânduri „Aș fi cerut să se „scotocească” centimetru cu centimetru toată casa și gradina, apoi aș fi vrut să știu tot ce au făcut (și ce au mâncat la prânz) vecinii lui Dincă în ziua de 25 iulie.”

Ce mai poţi spune acum? Că până nu vor reconstitui modul în care corpul fetei a fost incinerat (că doar nu s-au terminat porcii tranșaţi prin abatoare) nu pot lua în serios rezultatul analizelor publicat de INML. Și am îndoieli în privința timpului necesar și a fumului și mirosului specific care ar fi umplut întreaga stradă.

Lanțul greșelilor a început la 112, a continuat cu polițistul care a preluat-o pe Alexandra, cu poliţia și procurorul care au stat în faţa porții până la ora 6:00, cu faptul că nu au fost însoţiţi de o ambulanță (în condițiile în care la 112 o copilă spunea că a fost bătută, violată și este legată), iar descinderea nu s-a făcut cu participarea unui medic legist. Greșelile nu se termină aici. Un procuror dezvăluie informatorului (cunoscut cu antecedente penale) date importante pentru caz, polițiștii aleargă la adrese greșite furnizate de informator și clarvăzători, percheziţia se întrerupe pentru plimbarea lui Dincă la Mina Minovici, ca și când nu există medici legiști în fiecare reședință de județ, filmările de la camerele de supraveghere din apropierea farmaciei ajung mai repede la mass-media decât la cei de la DIICOT. Și ar mai fi multe de spus despre modul greșit în care s-a derulat ancheta de la Caracal, căci ai putea scrie o lucrare despre cum nu trebuie acționat în astfel de situații. M-am întrebat dacă e vorba doar de incompetență. Apoi am gândit că mai este și altceva: interes. Sper ca finalizarea anchetei să ne dezvăluie până la ce nivel și la ce structuri s-a ajuns cu acel interes. Nu mai este suficient să ni se comunice la televizor demisiile celor care, poate mâine, le vom vedea fețele în alte posturi importante sau se pensionează asemeni lui Nicolae Mirea ( șeful Poliţiei din Caracal) urmând să primească o pensie de 12.000 de lei lunar.

Vrem reformarea reală a întregului sistem!

Piaţa Huet din Sibiu, declarată zonă liberă de corupție, unde astăzi s-au împlinit 600 de zile de protest.

Prezenţi la datorie jandarmii și televiziunea

Protestatarii declară:

Protestul pentru Alexandra din 3 august de la Sibiu, deși nu a avut o participare numeroasă (poate și din cauza ploii), a adunat protestatari nemulţumiţi de lipsa protecție din partea instituțiile statului român faţă de cetățeni și din compasiune pentru Alexandra, Luiza și familiile lor. S-a strigat „Plânge strada pentru Alexandra!„, „Justiție, nu corupţie!„, „Împreună luptăm sistemul să schimbăm!„,”Alexandra! Alexandra!” „Rezistăm, justiția apărăm!

Ne vom reîntâlni în 10 august.

Fotografiile și filmările fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.

19 gânduri despre „Protest pentru Alexandra la Sibiu

  1. Constanța, niciodată nu am intenționat să plec din țară, dar am plecat! De ce!? E o poveste lungă, dar mai ales dureroasă. Dar nu despre plecarea mea este vorba! Ci despre ce este dincolo, atunci când o persoane dispare. Toată lumea este alertată prin telefon. Pe toate străzile, panouri mari, luminoase îți arată „silver alert” cu precizări importante. Aceste panouri sunt din milă în milă. (1milă~1.6 km) Nu spun nimic despre poliție! Sunt peste tot. Pe lângă maşinile obişnuite, au cel puțin 4 tipuri undercover. Sunt extrem de amabili, politicoşi şi prietenoşi. Pe mine nu mă deranjează să-i văd peste tot, ba dimpotrivă, mă simt în siguranță. Nu toate persoanele sunt găsite la timp nici acolo, dar măcar se mişcă uluitor…
    Nu mă mai uit la televizor de ani! Am aflat de pe net! Consternarea ar putea să ne determine să scriem romane. Soluția este simplă (teoretic!): şandramaua trebuie dărâmată şi pusă pe foc…
    Dumnezeu a aşezat-o pe copiluță lângă el.
    Cum rămâne cu părinții!?

    Apreciat de 2 persoane

      1. Unde dacă sunt consiliați!? In România sau în US? Da, în US sunt armate de psihologi🤣. Dar şi despre asta aş avea multe de spus. Nu e cazul acum. Cert este că nu am încredere în toți psihologii. Ştii tu bine de ce! Cunosc bine lumea lor!

        Apreciat de 1 persoană

  2. Alexandra nu e moarta, ci e chiar mai vie, decât întreaga Românie, iar acest lucru se stie, chiar de catre presedintie… zic si I0′!
    O zi binecuvântata, cu Lumina Adevarata, draga Constanta !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Chiar dacă corpul ei fizic se pare ca nu mai exista ( vom vedea si rezultatul testelor ADN din străinătate – dar personal nu cred sa fie un alt rezultat ) Alexandra va rămâne vie în memoria tuturor. Păcat de sufletul acestui copil nevinovat.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Libertatea oricarei natiuni, întotdeauna a fost platita cu sacrificii ! Eroii nu mor niciodata, dar nici eroinele ! 🙂 Janne d’Arc este simbolul libertatii poporului francez, si este considerata o sfânta !

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Aila Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.