PNL = PSD? România continuă să legalizeze un fel de Caritas?

Parcă trăiesc un coșmar, unul din care aș vrea să mă trezesc și să strig: „Pentru ce am fost la vot?

Peneliștii se lăudau în campania electorală că vor tăia pensiile speciale, iar noi, ca fraierii, mânați de spiritul dreptății, căci nu este drept ca unii să beneficieze de pensii mari pentru care n-au achitat nicio contribuţie, i-am crezut. Ba unii dintre noi i-au și votat. Și, nici nu s-a uscat bine tușul ștampilei pe buletinele de vot că au început să-i scoată la înaintare pe primărașii ăștia de la comune, gen Dudeștii Noi, care să ne explice de ce au primarii nevoi mai mari decât noi, ceilalți. Primar PNL Alin Nica: „Totul se reduce la bani și acum vă spun că fiecare dintre noi avem un salariu sau venit și fiecare avem pretenția să ne asigure un trai decent. Gândiţi-vă că un primar nu trebuie să se reducă traiul lui la strictul necesar. Poate să facă asta din modestie și din minimă moralitate, să nu fie opulent. Nu cred că vreţi să vedeți primari cu hainele rupte în coate.” Trecând peste greșelile de exprimare, că am văzut asta și la „case mai mari”, doar primarii au nevoie de venituri care să le asigure un trai decent? Celorlalți nu le priesc mai mulţi bani? Aceasta este expunerea de motive pentru a justifica o nouă ordonanță?

De aceste pensii ar trebui să beneficieze primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinţii de consilii județene și pentru a fi pomana pe de-a-ntregul, ele se vor calcula similar celor pentru parlamentari. Căci, nu-i așa, vin alte alegeri și de „hărnicia” lor au parlamentarii nevoie în urnirea electoratului la vot. Cum s-ar spune, guvernanții sunt darnici, că nu dau de la ei, dar o fac în interesul lor.

Dacă de la Florin „Ciordache”, care s-a adresat pe un ton certăreţ de la tribună parlamentarilor: „Primarii trebuie să aibă pensii speciale, să vă intre bine în cap!(…) Primarii au nevoie de pensii speciale.„era previzibil, nu mă așteptam la astfel de demersuri din partea „stegarilor” peneliști. Una le-a fost vorba și alta le este fapta.

Adică, să înţelegem, pe lângă faptul că au salarii mai mult decât decente pe perioada mandatelor, primarii, prin vocea parlamentarilor, vor să-și asigure și bătrânețile.

De câţiva ani România se împrumută să plătească salariile și pensiile speciale pe care și le-au făcut „cadou” politicienii, iar acest capitol bugetar seamănă tot mai mult cu vestitul Caritas, unde cei din frunte câștigă, iar restul, prostimea, plătește. Diferența este că, de această dată, totul este la vedere și legiferat de aleșii neamului, iar plătitorii nu trag nădejde că vor ajunge să câștige vreodată.

Sursa foto:badpolitics.ro

10 comentarii

  1. racoltapetru6 · Acum 9 zile

    Mărturisesc că nu mi-am pus mari speranțe nici în PNL, deși i-am votat. Se vede cât se poate de clar că nici ei nu-s mai breji ca ceilalți, dar voiam o schimbare de… mincinoși. Și ei pot fi taxați la alegerile din anul viitor, dacă nu-și revizuiesc atitudinea.

    Apreciat de 1 persoană

    • Constanta Cretu · Acum 9 zile

      Îmi este tot mai clar că nu avem clasă politică, ci hoţi. De 30 de ani îi schimbăm pe unii cu alţii la fel, doar denumirea și sigla diferă. De vor continua în acest fel, categoric îi vom schimba, dar când vor apare și cei pe care îi tot căutăm de atâția ani ?

      Apreciat de 1 persoană

  2. ina02s · Acum 9 zile

    eu zic sa le dam salar minim pe economie parlamentarilor sa nu se mai inghesuie lichelele si sa putem reforma politicul. De acolo sa construim cu oameni complet noi.

    Apreciat de 1 persoană

  3. issabela.cotelin · Acum 9 zile

    Nu aveam cum să cred în PNL, nu se pune problema, dar explicația primarului analfabet m-a terminat. Recunosc, mă termină ușor nesimțirea ..

    Apreciat de 1 persoană

    • Constanta Cretu · Acum 9 zile

      Ar fi trebuit să dorm la ora când scriam articolul, așa nu făceam atât de multe greșeli în text, dar m-a mâncat undeva. Nu mă certa prea tare, n-a fost normal să apară așa. Știu că le corectai în gând pe măsură ce citeai. Pe viitor, când îmi pică ochii în gură de somn, voi dormi. M-a enervat prea tare declaraţia ăluia și nu m-am putut abține. Nu-i o scuză, știu. Puteam să-l public în dimineața asta, după corectare. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • issabela.cotelin · Acum 9 zile

        Hei, primarul e analfabet, în declarația aia.
        Jur că n-am văzut nici una, greșeală, a ta, și eu am avut o noapte ciudată și oricum am atîta încredere din acest pdv cel puțin în tine, încît poate d-aia n-am observat nimic, iar acum sigur e prea tîrziu să mă uit :)))
        Doar dacă era transcrisă greșit de tine declarația primarului, dar cui îi pasă, gîndirea tot aia îi e :))
        Îți doresc din suflet o zi corectă și perfectă!

        Apreciat de 1 persoană

      • Constanta Cretu · Acum 9 zile

        Nu, nu. Declaraţia primarului era corectă. La ea am fost foarte atentă, să nu fiu acuzată de altceva.😃 Norocul meu, dacă nu le-ai văzut. 😂😂
        Mulţumesc mult, Issa!
        O zi minunată să ai!

        Apreciat de 1 persoană

      • issabela.cotelin · Acum 9 zile

        :))))))) aia conta, te pup și eu!

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.