Povestea celor patru lumânări

Mi-am amintit o pildă pe care am citit-o undeva sau mi-a fost povestită, nu mai ţin bine minte, iar pilda se numește Povestea celor patru lumânări.

Se spune că odată, într-o cameră, pâlpâiau într-un sfeșnic patru lumânări. La un moment dat una prinse a grăi:

– Am devenit inutilă, în vremurile de astăzi nimeni nu mă mai prețuiește. Oamenii au uitat că fac parte din viaţa lor. Încet flacăra ei se micșoră și Liniștea se stinse.

Nu după mult timp a doua lumânare începu la rândul ei să se tânguie:

– Cred că și sfârșitul meu este aproape. Eu sunt Credința și oamenii spun tot mai des că pot trăi și fără mine. Și zicând aceste cuvinte se stinse și flacăra ei.

Îndurerată vorbi și cea de-a treia lumânare:

– Eu eram cândva prețuită, aveam locul meu în inimile lor, dar încet oamenii m-au dat uitării și ca o adiere se stinse și flacăra Iubirii.

În liniștea grea se auziră niște pași ușori și în camera ce mai era luminată doar de o singură lumânare pătrunse un copil. Întunericul și umbrele înfricoșătoare asemeni unor monștri hidoși și uriași îl speriară și se puse pe plâns.

Atunci cea de-a patra lumânare îi vorbi cu duioșie, alinându-l:

– Nu mai plânge, copil bun, eu sunt Speranța și până mă ai pe mine le poţi reaprinde pe celelalte.

Îmi place tâlcul acestei pilde. Această cameră ce devine tot mai întunecată este sufletul nostru, cel din care liniștea, credința, iubirea și speranța nu trebuie să lipsească. Liniștea îţi conferă o calitate superioară a vieții, ferindu-te de stres și boli. Credința, fie că este într-o divinitate sau în propriile principii și aspirații, este esențială în existența ființei umane. Despre iubire ce ar trebui să spun? Că în lipsa ei viaţa nu ar fi viaţă, arta nu ar fi artă, că am fi niște suflete goale asemeni unor zombi sau unor roboţi. Speranţa ? Speranța este ultima fortificație care ne apără camera imaginară numită suflet, este ultima redută pentru care merită să luptăm, căci, dacă pierdem lupta, urmează ÎNTUNERICUL.

Sursa foto:glasulnordului.ro

10 comentarii

  1. issabela.cotelin · mai 19

    Frumoasă și motivantă 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. Iosif · mai 19

    Nu cunosteam aceasta pilduitoare poveste, însa este atât de prezenta, vizibila si perceptibila peste tot în lume, iar copii lumii sunt sacrificati pe altarele idolatre în numele minciunilor, imitatiilor, falsitatii, obscurantismului ocult mondial, filozofico-politic, stiintific si religios, de catre elitele mondiale, care dintr-un egoism, mândrie si trufie luciferica, nu-si pot accepta si recunoaste slabiciunile, incapacitatea si impotenta de a mentine ordinea, pacea si un echilibru stabil mondial doar cu promisiuni, minciuni, ipocrizie, amenintari si santaje, renuntând la valorile adevarate, simple primordiale izvorâte dintr-o inima curata, purificata de Lumina Divine alb-stralucitoare, orbitoare venita de la *SURSA* de energie absoluta, libera, înteleapta, Logosul din care, prin care, si pentru care au fost facute de la început toate lucrurile perceptibile rational-sentimental în spatiul macro si microuniversal, aceste doua aspecte în care se desfasoara, evolueaza fiinta magnifica, sublima si paradoxala numita…n ‘OM !
    O duminica cu liniste, pace si bucurie în Suflet, draga Constanta !

    Apreciat de 1 persoană

  3. ina02s · mai 20

    Frumoasa pilda. Sa credem, sa fim linistiti, sa iubim si sa nu ne pierdem speranta. Ce frumoase jaloane. 🙂 Numai bine!

    Apreciază

  4. Poteci de dor · mai 20

    Foarte frumoasă, nu o ştiam. Îţi mulţumesc pentru ea!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.