Foto:dcnews.ro
Astăzi au fost proteste la Londra împotriva Brexit, protestatarii opunându-se ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Theresa May a cerut amânarea Brexit până în 30 iunie, dar joi, 21 martie, UE a acordat ca ultim termen data de 22 mai.
Ieșirea din Uniunea Europeană fără acord ar cauza Marii Britanii mari pierderi estimate la 57,3 miliarde de euro pe an, dar și UE ar avea pierderi financiare de peste 40 miliarde de euro de pe urma acestei plecări.
Mii de oponenţi ai Brexit au cerut astăzi în stradă organizarea unui nou referendum, iar online s-au adunat deja patru milioane de semnături în acest sens.
În jocul puterilor mondiale dintre West si Est de pe esichierul politico-economic planetar, United Kingdom este „regina” care daca este eliminata, planeta Terra intra într-un colaps si o criza politico-economico-financiara-sociala, fara precedent de la creatie pâna acum, ceea ce va precede, sfârsitul lumii si al acestui sistem înselator, fals al aparentelor de suprafata, mult asteptat de cei multi, înselati, asupriti si exploatati de catre cei putini care simt ca le aluneca nisipul miscator de sub talpi, scufundându-se în propriile constructii ale ocultismului piramidal al mortii si Locuintei ei…zic si eu 🙂
O seara magnifica, o superba duminica, cu liniste si pace în Suflet draga Constanta !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trag nădejde că Marea Britanie nu va fi eliminată. Mulţumesc, Iosif!
Îți doresc o seară plăcută și o duminică binecuvântată !
ApreciazăApreciază
Mintea englezilor cea de pe urmă. Numai de Brexit nu aveau ei nevoie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La referendum au fost înșelaţi de promisiuni deșarte. Și la noi unii alde Dragnea, Dăncilă încearcă acest lucru.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne ajuta-i si pe ei si pe noi. Sa speram ca va fi gasita cea mai buna solutie pentru toti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa să fie, Ina! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană