Mâncăm sănătos ?

Foto:eva.ro

Și, pentru că de câteva zile a început postul Paștilor, mi-a venit ideea să scriu despre produsele bio (excluzând carnea).

Consumul legumelor și fructelor bio a crescut mult în ultimii ani, un lucru îmbucurător, dar sunt acestea cu adevărat bio? Cuvântul bio vine de la viaţă. Asta înseamnă că trebuie să produci legumele și fructele fără a interveni chimic. În realitate așa stau lucrurile în România ?

Aceste produse ar trebui să fie însoţite de certificatul sanitar care să ne confirme faptul că sunt bio, faptul că la producerea lor nu s-a folosit nimic de sinteză , nici sub formă de îngrășământ, nici în combaterea dăunătorilor. Preferăm să cumpărăm aceste produse din piaţă socotind că, fiind luate direct de la producător, sunt „sănătoase”. Oare așa să fie? Fără îngrășământ și fără combaterea dăunătorilor nu poţi avea producție. Ce te face să crezi că cel ce-și vinde produsele la tarabă în piaţă ar proceda altfel? Îmi vei spune că folosește îngrășământul natural. Dacă are, dacă nu, ce crezi că va folosi? Apoi sunt chimicalele care ajută la rodire și la grăbirea coacerii. Te-ai gândit cum le dozează și dacă respectă de fiecare dată proporțiile ? Mergi pe încredere pentru că au gustul mai bun. Așa este, doar că nu vei avea siguranța că sunt „mai sănătoase” decât cele din magazin. Chiar și merele pătate și găunoase pot fi tratate contra deshidratării, doar că tratamentul nu s-a făcut la timp.

Nu, nu denigrez producătorul român și nici nu vreau să spun că cele din magazine ne oferă siguranță. După scandalul din mass-media legat de lămâile și portocalele a căror coajă nu este comestibilă din cauza pesticidelor folosite pentru a le feri de deshidratare și fungi, a izbucnit cel al roșiilor ce aveau semințele încolțite dovedite toxice.

Ce putem face în acest caz? Să consumăm legume și fructe bio, cu certificat sanitar. Dar, cum prețul lor este simțitor mai mare, mai există o soluție. Să le producem singuri, dacă avem unde.

13 comentarii

  1. Iosif · martie 13

    Cei ce s-au vaccinat cu vaccinul lui Dumnezeu, au o imunitate perfecta, putând consuma orice produs comestibil vândut pe piata, fara sa fie afectati de substantele chimice nocive, cu care au fost tratate acestea, indiferent de provenienta si/sau originea lor ! 🙂
    O seara frumoasa, draga Constanta !

    Apreciază

    • Constanta Cretu · martie 13

      Știi, Iosif? Am văzut destui „vaccinaţi” care au avut de suferit din cauza alimentației.
      O seară minunată !

      Apreciază

      • Iosif · martie 13

        Si vaccinurile expira si devin toxice, ba chiar mortale, cele preparate pe pamânt, de oameni în laboratoare ! 🙂 ))

        Apreciază

  2. ecoarta · martie 13

    Eu, una, nu cred ca exista fructe si legume total bio/ organice, nici macar cu certificat. Daca ne gandim bine, cam peste tot este poluare, care afecteaza plantele. Sigur, daca nu se folosesc ingrasaminte chimice, plantele sunt cat de cat mai aproape de adevar.
    Exista calea producerii in gospodaria proprie, daca o ai sau daca clima iti permite. In zona montana nu poti cultiva decat putine legume…
    Numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Alexandru Ene · martie 13

    Ai dreptate. Daca cumparam produse din piata trebuie sa avem grija. Din cauza ingrasamantului folosit excesiv, multe legume/fructe au mult azot in compozitia lor… Nu cred ca ii verifica nimeni. Trebuie sa cumparam de la persoane de incredere, ori din supermarket cu certificat bio. Eu unul risc 🙂 Rar consum bio.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Marian · martie 14

    Da’ ce mai frate , carnea nu-i si ea BIO ? Desi imi lasa gura apa sa mananc o cratiza plina cu spanac sau macar o tigaie cu urzici plus mamaliga de rigoare , te-ntreb : oare nu L-asi mania pe Dumnezeu refuzand azi ceea ce , in urma cu vreo treizeci de ani , ma trezea in miez de noapte sa-mi tin un loc la coada formata in fatza la… Alimentara ? FARA SA AM SIGURANTZA CA VOI SI AVEA PARTE DE…” MACAR UN KILOGRAM … S-AJUNGA LA TOTI ” ! ” Eu, una, nu cred ca exista fructe si legume total bio/ organice, nici macar cu certificat. Daca ne gandim bine, cam peste tot este poluare, care afecteaza plantele. Sigur, daca nu se folosesc ingrasaminte chimice, plantele sunt cat de cat mai aproape de adevar.” Ecoarta a grait ca din Biblie astfel incat , singurul lucru care ar mai trebui adaugat ar fi : chestia cu ” alimentatia sanatoasa ” este un fel de 6 din 49 . Mai romaneste spus { vorba dumitale } ” Să le producem singuri, dacă avem unde. „

    Apreciat de 1 persoană

    • Constanta Cretu · martie 14

      În timpul postului carnea (cu excepția peștelui) nu intră în meniu. Din acestă cauză nu am făcut referire la ea.

      Apreciază

      • Marian · martie 14

        Cu mult respect si consideratie dar , daca dumneata imi arati unde scrie , in ce carte de baza a crestinatatii , chestia aia cu postul si carnea { cu exceptia celei de peste … de parca aia n-ar fi tot carne adica , un organism ce-a fost candva viu } , imi iau angajamentul ala pe care l-a luat si Mircea Badea pe vremea cand actualul Primar al Clujului era Prim Ministru !!!!!!!

        Apreciat de 1 persoană

      • Constanta Cretu · martie 14

        Nu pot să-ţi arăt, eu nefiind o adeptă a posturilor, dar s-ar putea ca alții să fie mai documentaţi decât mine. Nu-mi amintesc angajamentul lui Mircea Badea, dar nu cred că am pierdut ceva important.😊

        Apreciază

  5. ina02s · martie 14

    Si daca produci tu, pare greu de crezut, ca-i perfect bio. Panza freatica si ea e poluata. Eu incerc sa cumpar bio din malluri, dar nu-mi fac iluzii prea mari. Mai consum si de pe la tara cate una alta. Oricum, orice ati manca sa fiti sanatosi! Numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.