Dărâmați zidul care ne înconjoară ! Tear down the wall!

Foto:weheartit.com

Acum 73 de ani, în Cambridge U.K., într-o familie de profesori, se năștea David Jon Gilmour, cel care avea să devină un mare chitarist, vocalist și compozitor.

A învățat să cânte la chitară pe un instrument împrumutat de la un vecin. Când avea 11 ani și frecventa cursurile The Perse School Cambridge l-a întâlnit pe Syd Barrett cu care cânta după-amiezele la chitară.

Destinul îi va aduce ceva mai târziu la același colegiu de arhitectură pe David Gilmour, Roger Waters, Nick Mason și Rick Wright. Wright părăsește după un an colegiul pentru a studia muzica la London College of Music.

Doar că nu arhitectura îi va reuni, ci muzica și o formație de rock progresiv. PINK FLOYD. Grupul a avut mai multe denumiri succesive: The Abdabs, The Screaming Abdabs, The Megadeaths, Sigma 6, The Tea Set.

În 1965 alături de Waters, Mason şi Wright vine şi Syd Barrett, student la arte, cel care va deveni liderul, compozitorul şi textierul formației. Este anul în care numele formației devine Pink Floyd de la prenumele reunite ale cântăreților de blues: Pink Anderson şi Floyd Council. Din 1966 Pink Floyd îşi începe drumul spre celebritate, se fac auzite acordurile rock-ului psihedelic, acorduri stranii la chitară, acorduri ciudate la orgă, ciocănele folosite pentru tobe. Într-un cuvânt, avangardist. Vorbim despre muzica avangardistă ce se lansa în underground-ul britanic.

Anul 1967 le aduce succes, dar şi decăderea liderului trupei, Syd Barrett, care tot mai des avea ieşiţi necontrolate (dezacorda chitara în concerte, rupea corzile, statea nemișcat fără să cânte în faţa spectatorilor sau uita versurile) ca urmare a consumului excesiv de droguri (LSD). Se încearcă o manevră de acoperire, astfel că în preajma sărbătorilor de iarnă ale anului 1967 în formație este adus vechiul prieten al lui Barrett, David Gilmour.

Versatil, cu un alt stil de a mânui chitara, David Gilmour, îl va pune în umbră pe amicul său. În 1968 Syd Barrett părăsește grupul. Şi, dacă acordăm credibilitate lui Michele Mari, în cartea Pink Floyd în roșu spune că hotărârea a fost luată în timp ce se adunau la repetiții, când Roger Waters, care conducea mașina, a afirmat că nu-l va mai lua pe Syd de acasă.

Peste ani David Gilmour avea să comenteze: Când ești tânăr, când ești un tip extrem de ambițios, la douăzeci și ceva de ani, ai o anume brutalitate în ceea ce faci. Ambiția este forţa care te pune în mișcare, fără să ai prea multă grijă pentru sentimentele altora, ca să fiu sincer. Şi după aceea ai o grămadă de timp ca să te simți vinovat.

Se lansează albumele: Ummagumma, The Dark Side of the Moon, Wish You Were Here, Animals, The Wall (cele mai cunoscute). Îmbinând compozițiile şi interpretarea de excepție cu arta desăvârșită a spectacolului, succesul lor pe plan mondial este unanim recunoscut, iar vânzările cresc amețitor.

Lansarea albumului The Wall (1979) îi găsește pe „actorii” principali ai grupului aproape certați. Gilmour şi Waters aproape nu-şi mai vorbeau, Mason şi Wright fuseseră daţi afară de Waters şi lucrau cu contract de colaborare. Albumul The Final Cut este într-adevăr ultima tăietură, 1983 fiind anul în care Waters părăsește formația. După plecarea acestuia, Gilmour îi readuce în trupă pe Mason şi Wright, dar în 1986 Roger Waters cere în instanță dizolvarea parteneriatului şi a numelui formației. Cu toate acestea următoarele 3 albume apar tot sub titulatura de Pink Floyd (grup condus de David Gilmour) şi se bucură de succes mondial: A Momentary Lapse of Reason (1987), The Division Bell (1994) şi The Endless River (2014). Ultima întâlnire a celor patru sub numele Pink Floyd a fost în anul 2005 cu ocazia Live 8 din Hyde Park (Londra) concert umanitar transmis pe internet în toată lumea, organizat la câteva zile după summit-ul G8 de la Gleneagles, Scoția. A fost ultima întâlnire a celor patru membri Pink Floyd deoarece în septembrie 2008 Rick Wright, compozitor, vocalist, instrumentist (claviatură-pian, orgă, sintetizator- trombon, chitară, saxofon) a murit de cancer. Deși fanii îi doresc reuniți, David Gilmour a declarat că acest lucru nu mai este posibil.

Am încercat să prezint cât mai succint povestea formației mele preferate, Pink Floyd, fără a vorbi despre muzica lor, despre simbolurile și mesajele versurilor și fără să amintesc de contribuţia și amprenta fiecărui membru al trupei în muzica rock, în intenția de a nu scrie un articol exagerat de mare. O voi face cu altă ocazie.

Imagine albumul The Wall

Textul melodiei Comfortably Numb scris de Roger Waters

În schimb voi scrie „două cuvinte” despre solo-ul de chitară, drag mie, din melodia Comfortably Numb. A fost lansată pe albumul The Wall (1979). Versurile sunt scrise de Roger Waters, iar muzica de David Gilmour. Este renumită prin cele două solo-uri de chitară, cel de-al doilea, care reprezintă jumătate din melodie, fiind considerat cel mai bun solo de chitară al tuturor timpurilor. Inițial denumită The Doctor, Comfortably Numb este melodia în care corul vocal și al instrumentelor: clape, bas, îşi spun povestea progresiv pregătindu-te treptat pentru explozia chitarei în cel de-al doilea solo în care notele muzicale şi mesajul transmis reușesc „să-ţi facă pielea de găină” pe mâini, adică să te încarce cu o emoție puternică. Am ales pentru vizionare varianta din concertul de la Pompeii din 2016, deși poate ar fi trebuit să o aleg pe cea în care Gilmour cântă alături de Wright și Mason în The Division Bell Tour 1994 (Pulse) sau pe cea de la Gdansk din 2006 unde cântă împreună cu orchestra simfonică sau pe cea de la Live8, 2005, unde pentru ultima dată sunt toți patru împreună pe scenă.

Ascult Pink Floyd de pe când eram la liceu. Sunt zeci de ani de atunci și o fac cu aceeași plăcere, de fiecare dată descoperind ceva nou, ceva ce „mi-a scăpat”. Ce nu mi-a scăpat de la început este modul lor rebel de a gândi, lucru pe care mi l-au transmis. Unul dintre mesajele lor mi s-a întipărit în minte. Dărâmă zidul, dacă simți că se transformă într-o închisoare !

6 comentarii

  1. ina02s · martie 6

    Ce frmos mesaj, ce frumoasa pledoarie pentru pentru muzica buna, pentru continuitate, pentru prietenie. ”Darmati zidul!” 🙂 Numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Marian · martie 6

    Ce folos ca , daramand zidul ce inconjoara colectivitati , ridicam ziduri individuale sau cu alte cuvinte : fiecare cu inchisoarea lui !?! Pentru o admiratoare a lui Pink Floyd si-a rock-ului protestatar prin excelentza din muzica lor : RESPECT !!!

    Apreciat de 1 persoană

    • Constanta Cretu · martie 6

      Marian, mesajul se referă la orice fel de ziduri, chiar și a celor stabilite de noi individual. Mulţumesc pentru apreciere !

      Apreciază

  3. Iosif · martie 7

    Minunat este sa demolam „zidurile” Ierihonului sufletesc, asemeni odinioara poporul lui Dumnezeu, prin muzica, iar din pietrele rezultate, sa construim drumuri si poduri ale iubirii unii fatza de altii, sa ne iubim ca fratii, fiecare sa constientizam ca doar prin legaturile IUBIRII ABSOLUTE neconditionate, vom reprezenta o forta indestructibila în aceasta lume anarhica, si nu ne vom pierde identitatea de oameni si români originali, creati dupa chipul si asemanatea Tatalui ceresc ! Chitara solo întotdeauna m-a fascinat. În adolescenta, câtiva ani, si eu cu acest instrument am cochetat ! 🙂
    Muzica si Cuvâtul scris,
    le iubesc si le consum,
    la cina si la mic dejun
    Îmi sunt bucate pe-acest drum,
    ce ma vor duce-n Paradis… 🙂
    O zi binecuvântata cu liniste si pace, draga Constanta !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.