E ziua LUI

Pe 15 ianuarie 1850 venea pe lume Mihai Eminescu, poet, prozator și jurnalist român, socotit, atât de criticii literari postumi, cât și de cititorii români drept vocea cea mai de seamă a poeziei românești.

Acesta este singurul volum de versuri tipărit în timpul vieții sale scurte, la editura Socea, în anul 1884.

Nu despre viaţa lui vreau să scriu (e cunoscută), nu despre poezia lui vreau să scriu (au făcut-o critici literari consacraţi), vreau doar să reproduc un fragment dintr-un articol scris de Mihai Eminescu în 1877 în ziarul „Timpul”.

„Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută acești oameni care pe calea statului voiesc să câștige averi și onoruri, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omenești? Ce sunt aceste păpuși care doresc a trăi fără muncă, fără știință, fără avere moștenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să îndeplinească nici pe una în deplină conștiință? ”

„Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioșii și haimanalele, oameni a căror muncă și inteligenţă nu plătește un ban roșu, stârpiturile, plebea intelectuală și morală”.

Mihai Eminescu, „Icoane vechi și icoane nouă”

Nu voi reda integral articolul, lăsându-vă plăcerea și curiozitatea de a-l descoperi. Dar asemănarea cu realitatea zilelor noaste nu este pur întâmplătoare.