Concertul de Anul Nou

Pentru „întârziaţii” care nu au participat la Concertul de Anul Nou de la sala Thalia din Sibiu, organizatorii au avut o inițiativa lăudabilă reluându-l în 10, 11 și 12 ianuarie.

Câteva cuvinte despre dirijorul Theo Wolters, invitat principal al Filarmonicilor de Stat din Sibiu și Cluj. S-a născut într-o familie de muzicieni, a studiat la Conservatorul din Maastricht, a colaborat în calitate de dirijor invitat cu Slovak State Symphony Orchestra, Tbilisi Symphony Orchestra, Sinfonietta Slovak, Filarmonica George Enescu București, Bucheon Philharmonic Orchestra Seoul, Wonju Philharmonic Orchestra (Corea de Sud), New Westphalian Philharmonic Orchestra, Nurnberger Symfoniker (Germania), Limburg Symphony Orchestra, Hague Philharmonic, Concertgebouw Chamber Orchestra (Olanda) și Netherlands Promenade Orchestra.

Soprana Diana Ţugui, absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, este în prezent solistă a Teatrului Liric „Elena Teodorini” Craiova. A participat la masterclassuri susținute de personalități precum Viorica Cortez, Jaume Aragall, Teresa Berganza, Dalton Baldwin, iar palmaresul ei include premii naționale și internaționale.

În deschidere Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijată de Theo Wolters, a interpretat uvertura „Carnaval” op. 92 de Antonin Dvorak. În plină desfășurare a unui carnaval, doi tineri se îndrăgostesc.

Rusalka, de același compozitor, este povestea unei nimfe care se îndrăgostește de un prinţ. „Cântec de lună” este aria în care Rusalka roagă luna să o transforme în om, că să-și poată arăta dragostea faţă de iubitul ei.

„Frumoasa Galateea” compusă de Franz von Suppe este inspirată din legenda grecească în care sculptorul Pygmalion se îndrăgostește de statuia pe care o crează, Galateea.

„Aria Bijuteriilor” face parte din opera Faust compusă de Charles Gounod. Frumoasa Margareta găsește pe treptele casei o cutie plină de bijuterii lăsată de Mefistofele, trimisul lui Faust, cel care dorea să o seducă.

Polka „Eljan a Magyar aparține compozitorului austriac Johann Strauss II.

Din program a mai făcut parte: Piotr Ilici Ceaikovski – suita din muzica baletului Spărgătorul de nuci, Giaccomo Puccini – aria Quando m’en vo din opera Boema, Johann Strauss II – Trandafirii Sudului, Leroy Anderson – Bugler’s Holiday, Johann Strauss II – Cdardas din opereta Liliacul și Paul Linke – marșul Folies Bergers.

Concertul a luat sfârșit în ropotele de aplauze ale spectatorilor.

4 comentarii

  1. blogul lui icre · ianuarie 13

    Tot respectul pentru acești oameni, pe care mărturisesc că nu îi înțeleg la justa lor valoare, sunt limitat recunosc!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.