Vulturul și vulpea

Am văzut că vă plac poveștile cu tâlc, așa că am să vă mai spun una.

Foto: toateanimalele.ro

Un vultur s-a împrietenit cu o vulpiţă roșcată și într-o zi au hotărât să locuiască aproape unul de celălalt. Vulturul a construit cuibul în vârful unui copac înalt, iar vulpea și-a făcut vizuina la rădăcinile lui. Zilele treceau liniștite, până când vulturul n-a mai avut cu ce hrăni vulturașii și, în timp ce vulpea era plecată, a luat unul dintre puii ei. Când a văzut ce s-a întâmplat în lipsă, vulpea a suferit mult, dar a început să se gândească la răzbunare.

Nu după mult timp vulturul a văzut un foc ce ardea mocnit și pe care niște săteni puseseră o capră sacrificată să o prăjească. După câteva cercuri în aer s-a repezit și a luat în ghiare o bucată mare de carne, dar fără să observe că de ea rămăsese lipită o bucată de jar. În timp ce se ospătau, o pală de vânt a aprins jarul, focul a cuprins cuibul, iar vulturașii au ars de vii și au căzut la pământ. Vulpea, care era prin apropiere, i-a mâncat sub privirile vulturului.

Aceasta este povestea, iar acum urmează să descifrăm împreună tâlcul ei.

Vulturul, animal semeț și cutezător, personifică elita. El stă în vârful ierarhiei, mult deasupra plebei reprezentată în acestă poveste de vulpe. Pentru el și familia lui nu contează prietenia, putând sacrifica orice și pe oricine. Plin de îngâmfare, vulturul se consideră de neatins în turnul lui de fildeș. Numai că vulpea se caracterizează prin viclenie, iar ea pune la cale o răzbunare. Soarta face să i se ivească mai repede ocazia și „mândrul” vultur să-și primească pedeapsa.

Morala constă în faptul că „stăpânii” nu se pot pune la adăpost niciodată de răzbunarea celor oprimaţi, iar mai curând sau mai târziu vor răspunde pentru faptele lor.

7 comentarii

  1. Dora · ianuarie 8

    Frumos!!!
    Această povestioară o dedic celor din P.S.D. 😉
    O zi minunată draga mea!!!☕🍰☘😘

    Apreciat de 2 persoane

  2. Constanta Cretu · ianuarie 8

    În timp ce scriam la ei mă gândeam. Mulțumesc ! Să ai o zi excelentă !

    Apreciat de 1 persoană

  3. blogul lui icre · ianuarie 8

    O poveste simplă, dar atât de frumos construită, încât cititorul fin, nu are cum să nu zăbovească în interiorul ei, de plăcere. Am citit, și din mers mă gândeam la partea vegană a poveștii.
    Merge de minune povestea și la curele politice.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.