Despre ce mâncăm și ne scurtează viața

Am devenit tot mai numeroși pentru această planetă, iar resursele naturale de hrană nu ne mai sunt suficiente, au apărut „biochimiștii” care au inventat înlocuitori în parte sau în totalitate ale acestora, dar care ne pun sănătatea în pericol.

Vă întrebați de ce tot mai mulţi avem probleme de sănătate, de ce tot mai multe cazuri de boli cardiace, hepato-renale, biliare, de Alzheimer? Răspunsul se află în mare parte în modul în care ne alimentăm. Pe internet circulă de vreo câţiva ani filme cu modul în care este procesată carnea care constituie unul dintre alimentele noastre de bază. De la filme care șochează în care păsările vii sunt introduse în procesatoare, iar la final ies sub formă de carne tocată, până la injectarea cărnii cu „saramură”.

Acum câţiva ani în Marea Britanie a izbucnit scandalul cărnii lipite cu „meat glue”. Resturile de carne de vită, porc, pește, miel sau găină, care în mod normal ar fi trebuit aruncate, erau amestecate cu o pudră albă, rulate într-o folie de plastic și refrigerate. Ce conținea acel praf alb? Transglutaminaza. Un lipici pentru carne obținut din derivaţi ai plasmei din sângele animalelor. Tăiată felii carnea ar fi înșelat și un bucătar.

În România oamenii au înțeles că este indicat să mănânci carne cât mai puţin procesată, dar până și aceasta este „tratată” pe măsură. În Uniunea Europeană este permisă injectarea cu „saramură” doar a cărnii de pui și în procent de 5%. La noi se folosește această metodă și la carnea de porc și vită. Am pus ghilimelele la saramură pentru că soluția nu conține numai apă și sare, ci și polifosfaţi, nitriţi și roșu carmin (care are impact major în cazurile de Alzheimer). Injectarea cărnii, în special costiţele și pulpele de porc, are drept scop maturarea rapidă, în 24 de ore a acesteia, conservarea pentru o perioadă mai lungă, dar și creșterea în greutate. Astfel că, în România, în urma acestui proces greutatea poate crește și cu 50%.

Apele reziduale rezultate în urma spălării carcaselor, măruntaielor, blaturilor sunt colectate, tratate chimic și refolosite.

Aţi auzit de brânza „specialitate bulgărească” ce de fapt era produsă în România ? Se găsea în frigiderele din magazine până când, în urma unui reportaj, a fost scoasă de la vânzare. De fapt era brânza cu 0% lapte. Avea o consistență ca de cauciuc, iar în urma analizelor de laborator s-a constatat că nu conținea deloc lapte, dar avea 30% ulei de palmier (care s-a dovedit că este foarte periculos pentru organism), acid citric și clorură de calciu. Aţi citit bine clorură de calciu, cea cu ajutorul căreia se topește iarna gheața de pe străzi.

Și te întrebi de ce tot mai multe persoane bolnave și tot mai tinere ? Educarea consumatorului ar fi o soluție. Aceste produse contrafăcute sunt mai ieftine. Dar ce poți face când puterea de cumpărare a leului este tot mai scăzută ? Iar pe de altă parte nu trebuie să fim cu toții chimiști și când mergi la cumpărături nu poți sta tot pe internet ca să descoperi ce „otrăvuri” conţin alimentele din rafturi și vitrine. Cine ar trebui să facă asta pentru noi ? Autoritatea Națională Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor mai pe scurt ANSVSA, cei care sunt plătiți pentru a garanta siguranța alimentelor și care prin controalele lor ar trebui să împiedice ajungerea acestor produse în magazine. Din nefericire lucrurile nu stau așa, iar sănătatea noastră este afectată de produsele alimentare pe care le consumăm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.