BIBLIA: Exodul 20:1-17 Porunca a II-a

Ei, da, recunosc. Și pentru mine este o mare provocare să scriu acest articol. O fac mai mult din necesitatea de a-mi exprima gândurile (departe de a mă considera un analist în domeniu) și mă voi referi doar la una dintre cele 10 porunci.

A II-a poruncă a lui Dumnezeu, în esență, spune: „Să nu-ţi faci chip cioplit și niciun fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujești…” Pe înțelesul nostru, să nu ne facem idoli, nu neapărat ciopliţi, la care să ne închinăm. Întrebarea care ar urma este dacă icoanele sunt „chipuri cioplite”. Răspunsul a fost dat deja, nu, pentru că nu te închini și nu te rogi lemnului sau pânzei respective din care este făcută, ci imaginii entității pe care o reprezintă. Și lucrurile ar fi fost clare, dacă porunca nu continua cu ” și niciun fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus”. Aici deja problema se complică pentru că, în mod cert, nu se referă la păsări și avioane, după părerea mea umilă. Dar Biserica a stabilit pe baza Sfintei Scripturi că preamărirea icoanelor nu este un păcat.

Lucrurile au devenit și mai de neînțeles când au apărut pictate în biserici diferite feţe politice și bisericești. Vezi cazul lui Laurențiu Nistor, președinte PSD Hunedoara și membru al Bisericii Ortodoxe Romane. Consider că, indiferent de calitatea sa de politician sau cleric, locul său nu era în biserică, între cei sfinți, ci, mai degrabă, pe peretele locuinței personale. Și pentru a justifica cele afirmate vă rog să mai citiți o dată porunca de la care am pornit. Știu, știu îmi veți spune că a contribuit cu bani la biserică. Ei și ce-i ? Nu era suficient dacă ar fi fost menționat doar numele? Mai rămâne să vedem în Catedrala (Mântuirii) Neamului niște imagini cu Guvernul și Primăria Capitalei, că și aceste instituții au contribuit (nu cu bani puțini). Dumnezeu ne îndeamnă să fim buni, cumpătați și să avem credința în suflet.

Foto: libertatea.ro, digi24.ro

Ba, mai mult, acum ne-am pricopsit și cu chipul Preafericitului pe clopotul Catedralei (Mântuirii) Neamului. Veți spune că nu ne închinăm la clopot, dar aţi uitat esențialul și anume că prin porunca a II-a imperativ ni se interzic aceste lucruri. Și cine credeți că o încalcă ? Prea luminatele feţe bisericești, oastea Domnului. Ei, cei care la procesiuni își iau hainele cele mai sclipitoare (de parcă ar fi la paradă), uitând de smerenia și modestia lui Isus. Cât despre averile lor ce să mai zic ? Știm din presă că fețele bisericești preferă mașinile scumpe precum Maserati, Porsche, ultimele modele de Audi și BMW.

Ce bine ar fi dacă mesajul Papei Francisc ar fi recepționat și de către B.O.R. Dar credeți că ar renunța la averile lor în folosul săracilor ? Nu, eu nu cred. Nu toți preoții au înțeles pe cine slujesc și a cărui învățătură o propovăduiesc.

4 comentarii

  1. inaloveworld · decembrie 13

    În opinia mea, ar trebui ca mai întâi ei să facă ceea ce propovăduiesc „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Aproapele lor e copilul ce nu este botezat, tinerii care nu sunt cununați sau morții neîngropați … fără taxele bisericii. Mulțumesc pentru acest articol plin de adevăr!

    Apreciat de 1 persoană

    • Constanta Cretu · decembrie 13

      Din nefericire, cred că mulţi dintre preoții de astăzi au uitat de harul lor și privesc preoția ca pe-o „meserie”, care le aduce beneficii.

      Apreciat de 1 persoană

  2. dininimapentrutine · decembrie 19

    Felicitări pentru articol și pentru abordare

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.