Facebook, un fenomen dorit sau nedorit

   
Povesteam astăzi prietenei mele că îl admir pe co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, pentru viziunea în crearea imperiului Facebook. M-a sfătuit să vizionez The Social Network. Nu știu cât de reală este acțiunea filmului și cât e ficțiune, dar o idee îmi stăruie în minte. Facebook este un lucru dorit sau nedorit ?

    Că este dorit nu am nicio îndoială, altfel de ce ar avea atât de mulți utilizatori ? De câte ori pe zi intrați pe Facebook ? Nu sunt lupul moralist. Și eu fac la fel. Ba am și două conturi, că unul nu-mi ajungea. Glumesc, desigur. Cine poate nega rolul acestei platforme ? Aici îți găsești prieteni, aici îți găsești mărcile de îmbrăcăminte preferate, de încălțăminte, de electonice, muzica preferată, evenimentele de care ești interesat… Ce nu găsești pe Facebook ? Aici au conturi firmele, ba chiar și instituțiile. Suntem cu toții o armată, armata Facebook. Obama a câștigat alegerile datorită acestei platforme. Ea i-a reunit pe simpatizanții președintelui american. Dacă ne-am apleca urechile la ce spune media și căștigarea alegerilor prezidențiale de către Iohannis se datorează Facebook-ului. Revenind în prezent, convocarea la acțiunile de protest din întreaga țară prin Facebook se face. Recunosc că el este convocatorul meu de fiecare dată. Copiii își găsesc părinții despre care nu mai știau nimic sau pe care, poate, nici nu i-au cunoscut, câteodată poliția găsește infractorii nevigilenți, iar organele fiscale pe contribuabilii rău platnici. Prin urmare, trebuie să recunoaștem că are o influență socială și politică uriașă.

    Dar Facebook ne dă fiori și temeri. Pe considerentul că este dorința ta să fii utilizator, la crearea contului îți cere datele personale: nume, data și locul nașterii, studii absolvite, locul de muncă, email,  ce cărti ai citit, ce filme ai vizionat, ce muzică îți place. Desigur, unele date pot fi private pentru alți utilizatori, dar ele sunt stocate în baza de date a acestei aplicații, în imensa memorie Facebook. Nu o dată s-a întâmplat ca schimbănd politicile de confidențialitate date private să devină publice, încălcând dreptul fiecăruia la intimitate. Aplicația știe tot ce vizualizează utilizatorii săi. Intri o dată pe o ofertă de bunuri și servicii, că ai dat like sau nu, vei primi tot timpul noi oferte de la site-ul respectiv. Asta nu se poate numi manipulare, chiar și în subconștient ? Este ajutor sau ingerință ? Nu mai vorbesc despre imensul scandal în care a fost implicată compania Cambridge Analytica, care sub pretextul unui sondaj online, o înșelătorie de altfel, a accesat ilegal datele multor utilizatori. A fost implicată în campania președintelui Donald Trump și pro-Brexit. E adevărat că s-au luat măsuri împotriva acestei companii, dar dacă nu s-a învățat nimic din asta, oricând lucrurile s-ar putea repeta.

    Ideea este că Facebook pe viitor trebuie să asigure o protecție mai bună a datelor utilizatorilor. Dar și utilizatorii ar face bine să fie mai vigilenți și să nu mai permită cu atâta ușurință altor aplicații de pe Facebook să aibă acces la datele lor private și la datele prietenilor din listă.

     Acestea fiind spuse la oră de noapte, când vin cele mai bune idei, sper ca Zuckerberg să nu-mi blocheze conturile. Oricum îl admir pentru ceea ce se cheamă FACEBOOK, o mare organizație.

    

4 comentarii

  1. ioansperling · noiembrie 18

    Nu mai am cont pe facebook și nici „prieteni” si si dumneata o sa-ti dai seama cândva ca acolo (ca si aici) este o viață surogat, falsă care iti crează false păreri despre altul si despre tine! Diferenta dintre un cuvant scris si altul o poate face un ani mi pe care unul il scrie altul nu. Diferenta dintre un cerșetor care se da ministru nu se vede pe facebook in realitate ei se deosebesc de la prima vedere samd. Fcebookul este dupa mine o crimă împotriva umanității! Am ajuns sa credem in numere si sa ne organizăm viață după ele!

    Apreciat de 1 persoană

    • Constanta Cretu · noiembrie 18

      Eu nu văd așa lucrurile. Îmi spui că pe net toți suntem la fel, iar cei mai mulţi vor să pară ceea ce nu sunt. Aici ai perfectă dreptate. Numai că nu vor reuși pentru mult timp să-și joace bine rolul. Facebook-ul creează dependenţă ? Este un drog? Da, pentru cine fuge de viața reală. Pentru neadaptaţi este un refugiu. Nu și pentru ceilalți. Eu consider că are mai multe avantaje decât dezavantaje.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.