PROTEST !

Foto: az. wikipedia.org

Părea o zi liniștită și normală de sâmbătă. Aș fi dorit să fie așa… Surpriza a venit de la Facebook. Mi-am găsit inbox-ul plin de mesaje prin care mă anunțau că articolele scrise de mine pe blogg și promovate prin intermediul paginii de Facebook Dorite și Nedorite încalcă standardele comunității.

M-a cuprins cea mai profundă furie. Mi-au blocat aproape toate articolele scrise începând cu noiembrie 2018. Nu au scăpat nici articolele despre concerte (fotografiile și filmările fiind private, făcute cu acceptul celor implicați, descărcate pe canalul meu de YouTube), articolele despre Târgul de Crăciun din Sibiu, despre iarna în parc, despre Eminescu, pildele și poveștile. Numărul mare de urmăritori ai acestei pagini, într-un timp relativ scurt, aciditatea cuvintelor mele din finalul fiecărui articol m-au transformat într-o persoană indezirabilă pentru „anumite persoane” care au considerat necesar să-mi „taie elanul”. Nici pe pagina de profil nu am putut să scriu, încercând să-mi avertizez urmăritorii și să le mulţumesc pentru sprijin,deci politica „pumnului în gură”.

Am solicitat Facebook să revizuiască fiecare articol în parte, considerând că nu am încălcat niciun standard. Am fost permanent vigilentă în folosirea cuvintelor, nu am incitat la violență sau proteste de stradă, am reflectat realitatea așa cum am perceput-o prin participare directă la evenimente sau în baza unor documente.

Aștept răspunsul din partea Facebook și îmi doresc să mă lămuresc dacă în România mai există libera exprimare, dacă mai există vreun dram de democrație. Voi continua proiectul pe care l-am demarat în noiembrie anul trecut, cu sau fără Facebook.

S-auzim numai de bine!

Subiect de weekend: postura

Ţinuta corpului nostru spune multe despre noi.

Foto: conceito.de

De multe ori ea este determinată de îndeletnicirile noastre zilnice sau de efortul fizic, dar are și implicații psihologice.

Nu iau în discuție deficiențele posturii datorate unor dizabilități sau unor accidente și nici celelalte semnificații ale acestui substantiv.

Activitatea ce implică folosirea zilnică a calculatorului, ridicarea sau căratul unor greutăți pot deforma poziția corpului în măsura în care nu conștientizăm și nu încercăm să corectăm acest lucru.

Posturile nenaturale determinate de factori de natură fizică provoacă durere, disconfort și pot fi corectate prin diverse terapii.

Dar dezechilibrele posturale ne pot oferi și informații despre psihicul nostru, despre modul nostru de a gândi, despre atitudinea noastră faţă de temerile, de tensiunile din interiorul nostru.

O persoană care are încredere în sine va ţine capul înclinat în sus, în timp ce capul înclinat în jos denotă temere, neliniște. Înclinarea în faţă a corpului poate exprima interesul pentru interlocutor, dar și supunere. Poziția așezat, cu toracele împins spre spătarul scaunului exprimă relaxarea, dar și plictiseala.

Alături de postură foarte importante sunt gestica, mimica și, nu în ultimul rând, privirea.

Toate la un loc alcătuiesc așa numitul „body language” comunicarea non-verbală, cea care are un rol important în percepția intuitivă a unei persoane, cea care ne oferă indicii cu privire la atitudinea și starea ei de spirit.

Calul și vânătorul

Foto: efamilia.ro

Odată, demult, calul trăia pe o pajiște verde, mărginită de stânci semețe printre care susurau pâraie limpezi și răcoroase. Liniștea lui era tulburată doar de cerb care, în goana lui nebună, strivea iarba și murdărea apa. Dar, cum nu avea iuțeala cerbului, calul nu se putea răzbuna.

Într-o zi, pe la amiază, pe pajiște își face apariția un vânător care, tăcut și gânditor, ascultă nemulțumirea calului, iar după câteva clipe se oferă să îl ajute:

– Făgăduiesc să-ţi îndepărtez dușmanul, dacă mă lași să-ţi pun căpăstru și să mă urc pe spinarea ta.

Calul, fără să stea prea mult pe gânduri, este de acord, iar vânătorul îi pune frâul și îl încalecă. Curând, cerbul zace străpuns de suliţă, dar calul își dă seama prea târziu că a devenit sclavul vânătorului.

În povestea noastră calul este personajul liniștit, mulţumit de condiția lui, tulburat doar de năstrușniciile cerbului. Cerbul, în mitologia multor popoare, este asemuit arborelui vieții, reprezintă regenerarea, renașterea (sinonim schimbării coarnelor), simbol al harului mistic sau distrugător al răului. Vânătorul este personajul pragmatic care evaluează situația și consideră că poate, prin viclenie, să omoare și cerbul, să subjuge și calul.

Morala ? Naivitatea, mulțumirea de sine, lipsa de judecată atrag pe cei care vor specula totul în defavoarea ta încercând să „îți pună frâul”, să te subjuge. Pentru ei aceste defecte constituie o oportunitate și vor apela la viclenie, minciună pentru a te transforma în sclavul lor.

Sfat: nu vă distrugeți idealurile, gândiți dacă pentru lucruri mărunte merită să sacrificați totul îngenunchind în faţa celor lipsiți de scrupule, mânați de gânduri ascunse!

Tudorică Minciunică

După ce ieri, în declarația de presă, a vrut să ne convingă că „forțele răului” vis a vis de recursul compensatoriu sunt partidele din opoziție care au votat la rândul lor legea, astăzi adevărul a ieșit la iveală. Voi prezenta în continuare cum au votat aceste partide: PNL – un singur vot pentru, două abțineri, restul împotrivă, USR – toți deputații au votat împotrivă, PMP – toți deputații s-au abținut.

Legea a fost votată de alianța PSD-ALDE, grupul minorităților naționale şi UDMR.

Am făcut această precizare în numele adevărului şi scârbită de atitudinea acestui personaj.

Recursul compensatoriu în discuție

Foto: digi24.ro

Pe fondul creșterii fenomenului infracțional, în cadrul unei declaraţii de presă ce a avut loc astăzi, președintele Klaus Iohannis a solicitat guvernului Romaniei să facă o analiză profundă privind recursul compensatoriu și să vină cu soluții, subliniind că trebuie intrat rapid în Parlament pentru a se corecta legislația.

Crimele, violurile, tâlhăriile, faptele săvârșite cu violență de către beneficiarii „vestitului” recurs compensatoriu, menit să micșoreze numărul deţinuţilor din pușcării în detrimentul siguranței și liniștii cetățenilor, au constituit motivul acestei luări de poziție.

Tudorel Toader, Ministrul Justiției, în urma consultării cu premierul Viorica Dăncilă, organizează declaraţie de presă și se disculpă afirmând că legea recursului compensatoriu a fost aprobată inclusiv de partidele din opoziție și nu a fost atacată de către președintele ţării la Curtea Constituțională.

Apoi ne prezintă o scurtă statistică afirmând că în anul 2014 au beneficiat de reducerea pedepsei un număr de 11392 de condamnați, în timp ce în anul 2018 numărul lor (ca urmare a recursului compensatoriu) a fost în scădere,8859. Același lucru și în privința celor care se reîntorc în închisoare. Dacă în anul 2014 reveneau în penitenciare 3598 de foști condamnaţi, în 2018 numărul lor a fost de 448. În declaraţie a mai făcut precizarea că autorul crimei de la Mediaș nu este beneficiar al recursului compensatoriu.

Am ascultat declaraţia de presă (Tudorel Toader nedorind să răspundă la nicio întrebare) și am rămas perplexă. Noi, cetățenii acestei ţări suntem pentru ei doar niște date statistice și nimic altceva. Apoi n-am înțeles de ce se aruncă mizeria în „curtea celuilalt” în loc să se găsească o soluție. Dar ce m-a intrigat cel mai tare a fost faptul că s-au raportat la datele statistice din 2014 și nu din 2017, adică anterior adoptării legii recursului compensatoriu.

Situație incertă

Foto: standard.co.uk

Parlamentul de la Londra a respins acordul negociat între Londra si Bruxelles privind Brexitul cu 202 voturi pentru şi 432 împotrivă. Mărul discordiei l-a constituit clauza backstop (pentru frontiera nord-irlandeză) conform căreia Regatul Unit rămâne în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană până va fi găsită, de comun acord, o soluție mai bună în privința acestei frontiere.

Până luni premierul Theresa May ar trebui să prezinte în faţa Camerei Comunelor alte opțiuni posibile: ieșirea din Uniunea Europeană fără acord, amânarea ieșirii, convocarea unui nou referendum, preluarea controlului procesului de ieșire de către parlament sau anularea Brexitului.

E ziua LUI

Pe 15 ianuarie 1850 venea pe lume Mihai Eminescu, poet, prozator și jurnalist român, socotit, atât de criticii literari postumi, cât și de cititorii români drept vocea cea mai de seamă a poeziei românești.

Acesta este singurul volum de versuri tipărit în timpul vieții sale scurte, la editura Socea, în anul 1884.

Nu despre viaţa lui vreau să scriu (e cunoscută), nu despre poezia lui vreau să scriu (au făcut-o critici literari consacraţi), vreau doar să reproduc un fragment dintr-un articol scris de Mihai Eminescu în 1877 în ziarul „Timpul”.

Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută acești oameni care pe calea statului voiesc să câștige averi și onoruri, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omenești? Ce sunt aceste păpuși care doresc a trăi fără muncă, fără știință, fără avere moștenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să îndeplinească nici pe una în deplină conștiință?

Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioșii și haimanalele, oameni a căror muncă și inteligenţă nu plătește un ban roșu, stârpiturile, plebea intelectuală și morală”.

Mihai Eminescu, „Icoane vechi și icoane nouă”

Nu voi reda integral articolul, lăsându-vă plăcerea și curiozitatea de a-l descoperi. Dar asemănarea cu realitatea zilelor noaste nu este pur întâmplătoare.