Eu și tehnologia?

În călătoria mea prin „universul” acestui concurs, a venit rândul probei a șasea, despre tehnologie. Mă uit fix, ca o capră (sau oricare alt animal) la ceas, preț de vreo cinci minute la enunțul probei și mă cuprinde brusc angoasa. Eu și tehnologia. Bineînțeles că recunosc rolul ei, bineînțeles că mi-ar fi greu să trăiesc fără ea, dar singurul lucru pe care știu foarte bine să-l fac este să-mi comand echipamentele electronice necesare.

Tehnologia la tine acasă este obiectivul principal al Spacer.ro, cel care de șapte ani are misiunea de a produce și livra în fiecare casă echipamente electronice și IT. Accesorii laptop, periferice PC, accesorii smartphone, componente PC, boxe, rucsacuri, scaune gaming sunt doar câteva dintre produsele pe care le comercializează.

N-am idee despre ce ar trebui să vă vorbesc, așa că iau lângă mine cafeaua și pachetul de ţigări (am voie să spun asta?) și privesc copacul de dincolo de fereastră. A venit toamna și frunzele i s-au cam îngălbenit. Privindu-l îmi amintesc o întâmplare hazlie. Anul trecut, pe vremea asta, am hotărât să-mi cumpăr alt telefon. Nu că cel pe care îl aveam nu mai era bun, dar voiam unul performant într-ale fotografiei și filmărilor. Mulţi spuneau că mai bine aș investi într-un aparat foto, care nu era cu mult mai scump decât telefonul, dar eu știam de ce vreau acest lucru. La concerte, dacă nu ai acreditare, nu te lasă să filmezi cu aparate foto profesionale, or de telefon nu te întreabă nimeni. Studiez eu bine oferta și mă decid. După o săptămână primesc coletul, desfac pachetul cu înfrigurare și extrag din cutie telefonul. Era, în sfârșit, al meu, puteam face fotografii și filmări după gustul meu, dar puteam asculta în căști și muzica preferată. Scot și căștile și pun bine cutia. Sunetul din căști bun, nimic de zis, dar vreo săptămână m-am tot chinuit cu ele pentru că îmi alunecau din urechi, deși alesesem silicoanele potrivite. Atunci îmi vine ideea să folosesc vechile mele căști de care eram mai mult decât mulțumită, dar stupoare (!) intrarea telefonului nu se potrivea. Caut pe internet adaptoare și îmi comand unul care nu întârzie să apară. Las totul de-o parte să fac proba. Nu funcționează, dar telefonul îmi transmite un mesaj simplu și inteligent: nu vrea decât cu adaptorul produs de firma lui. Și…atunci mi se aprinde un mare bec. Caut cutia, scotocesc prin ea și (bingo!) găsesc adaptorul original. Desigur, veţi spune că orice om cu scaun la cap (de ce scaun la cap?) ar fi verificat bine cutia telefonului, dar eu nu sunt „orice om” și am doar scaun gaming.

Sunt abonată la o anumită companie de internet, cablu și telefonie și, pentru că tot schimbă câte ceva în setările lor, routerul îmi făcea figuri. Informatica fiind o limbă grea pentru mine, apelam la specialistul care mă scotea din impas, o bagatelă pentru el. De la o vreme a cam obosit și, profitând de introducerea fibrei optice, am solicitat companiei să-mi instaleze routerul lor. Așa am scăpat de o grijă, sper. Când nu te descurci singur, trebuie găsită rapid o soluție.

Am primit în această vară o boxă inteligentă, de top, cu conectivitate wireless, ce poate fi controlată vocal de la distanță prin sistemul Alexa. Tare mi-aș fi dorit ca dimineața la cafea să stau la taifas cu Alexa. Să o întreb cum va fi vremea, cum e traficul, să o rog să-mi caute rapid o anumită melodie sau un post radio. Numai că, în România, Alexa nu „vorbește și nici n-aude”. Poate… în viitor.

Ne familiarizăm greu cu tehnologia nou apărută, câteodată simţim că este peste puterile noastre de înțelegere, dar trebuie să ţinem pasul cu ea, nu pentru că ar fi o modă, ci o necesitate. De la confort și până la informație, totul este tehnologie.

Sursa foto: spacer.ro

Articol scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă.

„Amintiri despre viitor”

Poţi face ocolul Pământului în câteva zile? Cum? Simplu. Tu știi foarte bine ce vrei să vizitezi și, dacă nu ai încă preferințe, Christian Tour te poate scoate din impas.

Pentru început voi alege circuite exotice Christian Tour. Bali, Maldive, Mauritius…Filipine, Barbados… Sună bine și arată și mai bine.

Albastrul cerului pierzându-se la orizont în albastrul intens al oceanului, palmierii, nisipul auriu, toate mă duc cu gândul la leneveală, plajă și scufundări.

Cred că totuși ar trebui să deschid și oferta de circuite culturale Christian Tour. Anglia-Benelux, Austria-Germania-Cehia, Bulgaria, Croazieră pe Nil…

Da, croaziera pe Nil poate fi prima alegere.

Prin generală m-am îndrăgostit iremediabil de arhitectura egipteană. Citeam despre sarcofage, mumii, temple, hieroglife… și celebra Moarte pe Nil a Agathei Christie.

Piramidele de la Gizeh (am să-i spun în continuare așa chiar dacă între timp am înțeles că este denumirea germană a ţinutului Giza) ale faraonilor Khufu (cea mai mare dintre ele, una din cele șapte minuni ale lumii antice), Khefre și Menkaure (denumiţi de greci Kheops, Khefren și Mykerinos) m-au determinat să citesc despre arta egipteană.

Mă fascinau prin precizia calculelor de rezistență, iar pentru mine era de ne-nţeles cum au transportat blocurile de piatră în deșert într-o perioadă pe care o numim preistorie, acum 5000 de ani. Scriitorul elvețian Erich von Däniken și cartea sa Amintiri despre viitor îmi alimentau imaginația adolescentină cu teoriile despre intervenția extratereștrilor în viața pământeană, în construcția piramidelor.

Nici acum nu-mi sunt prea clare explicațiile oferite de către specialiști (teoria rampei și a săniilor) căci, dacă munceau la ridicarea lor câteva mii de oameni, alte mii ar fi trebuit să le asigure apa, hrana, mii de animale trebuiau crescute pentru sacrificare, aveau nevoie de un loc pentru odihnă. Nu mai pun și timpul relativ scurt în care erau ridicate, fără a beneficia de utilajele performante de astăzi. Un bloc de piatră cântărește 2 tone. Numai pentru ridicarea piramidei lui Kheops a fost nevoie de două milioane de blocuri, iar teoria planului înclinat cu care le-ar fi ridicat până la 139 de metri nu-mi pare realistă.

Dar mai mult decât piramidele și Sfinxul mutilat de soldații lui Napoleon, m-au fascinat templele lor.

Luxor este vestitul și inegalabilul oraș construit parțial peste ruinele Tebei, vechea capitală a Egiptului de Sus, malul estic al Nilului fiind destinat celor vii, aici locuiau faraonii și supușii lor, iar malul vestic celor morţi.

Din templul închinat lui Amon-Ra din Karnak doar coloanele imense au rezistat timpului și sunt dovada unei civilivaţii demult apuse.

La Karnak se află și templul lui Ramses al II-lea, poate cel mai cunoscut faraon din istorie, faraonul pe care unii îl numesc „faraonul biblic”(deși s-ar părea că este confundat cu fiul său), cel căruia Moise i-a cerut eliberarea de sclavie a poporului lui Israel.

Valea Regilor denumită și valea din mijlocul munților este locul ales de faraoni pentru odihna trupurilor. Multe dintre morminte au fost devastate și jefuite de căutătorii de comori. Era și motivul pentru care intrările se ascundeau cu mare vicleșug, iar după înhumare se zideau. Egiptologii consideră că încă mai există multe morminte nedescoperite. Nu pentru toate este permis accesul vizitatorilor, ele intrând în conservare și restaurare pe rând. Cele mai vizitate sunt ale faraonului copil Tutankhamon, Ramses al IV-lea și Ramses al VI-lea. De la intrarea mormintelor pornesc coridoare și pasaje, ai căror pereţi sunt pictați cu scene din viața defuncţilor și pătrund adânc în munte până la camerele mortuare.

Templul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel închinat zeiţei Hathor a fost dedicat lui Nefertari, prima lui soție. Intrarea este străjuită de patru statui uriașe ce-i înfățișează pe faraon și Nefertari. De remarcat că statuile au dimensiuni egale, de regulă statuile femeilor erau mai mici.

Tot aici este mormântul singurei femei faraon, Hatshepsut, cunoscută ca un conducător pacifist într-o perioadă prosperă. Este un templu aparte ca și construcție. Coloanele sunt statui care o reprezintă pe femeia faraon cu barbă precum bărbații. După moartea acesteia, fiul vitreg Tutmes al III-lea a dispus ca numele ei să fie șters din scrierile vremii și din istorie, iar faţa statuilor a fost mutilată.

Și ce ar fi mai potivit pentru cineva atras de arhitectura vechilor egipteni decât o plimbare cu balonul cu aer cald peste Valea Regilor?

Din bucătăria tradiţională poate fi amintită baba ganoush, un fel de salată de vinete la care se adaugă pastă de susan, chimen, pudră de chili și zeamă de lămâie.

Shakshouka se prepară în două tigăi (de fier și de lut) și conține fasole boabe, carne, cartofi, roșii, condimente, deasupra cărora tronează două ouă ochiuri. Acest preparat se consumă la micul dejun.

Falafelul, preparat și la noi în ţară, este originar din Egipt, iar chiflele sunt făcute din boabe de fasole sau năut.

Am zăbovit mult timp în Egipt, ar trebui să pornesc spre următoarea destinaţie. Franţa castelelor și catedralelor, a muzeelor, a acordeonului și șansonetelor, a mâncărurilor rafinate și a vinurilor nobile este următoarea alegere pe care o fac. Parisul cu al lui Luvru, cartierul Montmartre, turnul Eiffel merită văzute măcar o dată în viață. De Montmartre se leagă numele unor pictori celebri precum Pissarro, Edgar Degas, Toulouse-Lautrec, Auguste Renoir sau Pablo Picasso, aici voi găsi Bazilica Sacre-Coeur, Muzeul Vieții Romantice, vestitele Moulin Rouge și Le Chat Noir, cafenele cu prăjitorie proprie de cafea, saloane de ceai și patiserie. Situat la 55 de km de centrul Parisului, în apropierea pădurii, Castelul Fontainebleau devenit ulterior palat este unul dintre cele mai mari din Franţa. Este locul în care Napoleon și-a luat rămas bun de la garda sa înainte de a pleca în exil. În anul 2008 nu am putut vizita decât parcul și am admirat frumoasa arhitectură a palatului.

De neratat Palatul Versailles, reședinţa lui Ludovic al XIV-lea, aflat la 20 de km de Paris.

Tocmai mă gândesc la cea de-a treia destinație și stabilesc să traversez Atlanticul și să vizitez New York-ul. Lista cu ce-mi doresc să văd este deja pregătită, dar ar trebui să mai reduc din ea. Rămân: Madison Square Garden, Muzeul Metropolitan de Artă Modernă, Empire State Building, Statuia Libertății, Carnegie Hall (poate prind vreun concert cu Joe Bonamassa la el acasă), Podul Brooklyn și Podul Manhattan. N-ar strica unul sau două spectacole pe Broadway. Salut, McDonalds, sosesc!

Până și gândul mi-a obosit de atâta umblătură. Zborul peste Oceanul Pacific spre ultima destinație, Tokio, s-a desfășurat în condiții perfecte, nici nu mă așteptam să fie altfel. Am auzit că poate fi vizitată Gradina de Est a Palatului Imperial. Construit pe locul fostului castel Edo, înconjurat de un parc mare, situat în centrul orașului Tokio, Palatul Imperial este protejat de șanțuri și pereți masivi de piatră. Am mai notat de vizitat Podul Jingu-Bashi și Muzeul Naţional și să nu cumva să uit să mănânc un sushi într-un restaurant kaiten-zushi din cartierul Shibuya. Ce bucate tradiţionale mi-aș mai dori să mănânc? Pot spune cu certitudine ce n-aș mânca: pește Fugu, denumit și porcul de râu. Desigur ar mai fi de văzut Tokyo Skytree, Turnul Tokio, Templul Meiji și…ar cam fi cazul să mă opresc.

Am ajuns la finalul călătoriei stabilind un record absolut, doar câteva ore. Bagajul meu a fost spiritul de aventură, imaginația și un telefon, însoțitorul meu fidel. De ce „Amintiri despre viitor”? Acest articol leagă o dragoste veche de o posibilă aventură în viitor.

Sursa foto: christiantour.ro, housingwire.com, wikipedia.org, nationalgeographic.com, britanica.com și portalturism.com

Articol scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă.

Începutul unei zile perfecte

Copil fiind îmi plăcea „să stau în calea” celor mari, cum spunea bunica. Să-i urmăresc, să ascult ce spun și, mai ales, ce fac. Era curiozitatea copilăriei, era vremea dezlegării misterelor fascinante și pe atunci mi se părea că sunt mistere la tot pasul.

Când prietenele mătușii mele veneau în vizită, porneam în aventura cunoașterii. Așa am descoperit ritualul ibricului de cafea. Le auzeam râsetele înainte de a intra în curte și dădeam fuga la mama să o întreb dacă nu trebuie să-i duc ceva mătușii. Mama nu bănuia cauza întrebării mele pentru că de multe ori eram curierul lor. De altfel, locuiam într-o curte comună pentru că bunica nu a fost de acord să se construiască gard între casele celor doi copii ai ei. Și, cât a trăit, dorinţa i-a fost respectată. Câteodată se întâmpla să nu fie nimic de dus și atunci era musai să inventez ceva, de cele mai multe ori eram în căutarea motanului dispărut, care dormea bine mersi la umbră în grădină.

Nici nu intrau bine în casă gălăgioasele, că mătușă-mea trântea pe plita mașinii de gătit un ibric în care turna apă, iar mai apoi număra câteva lingurițe de praf maro dintr-o cutie de tablă de pe care zâmbea o femeie cu bucle blonde. Mai târziu am aflat că acel praf era un amestec de cafea cu năut. După ce își beau cafeaua condimentată cu toate povestioarele de prin oraș, duduile roteau ceștile cu mișcări circulare și le răsturnau pe farfurioarele de dedesubt. Urma să o roage în cor pe mătușa să le ghicească. Nu știu cât era ea de pricepută în materie de ghicit, dar ele plecau la fel de gălăgioase precum veniseră.

Am descoperit cu adevărat cafeaua și beneficiile ei mult mai târziu, în facultate, când îmi ţinea de urât în nopțile de studiu intens. La început i-am apreciat doar efectul, cu timpul m-a cucerit aroma. Îmi amintesc de cafeneaua lui Agop, de mirosul boabelor proaspăt prăjite după reţeta lui secretă, de cafeaua făcută în ibricul de cupru pe nisipul încins.

Nu fac parte din categoria împătimiţilor cafelei, nu beau mai mult de două pe zi și asta rar, îmi place să degust reţetele mai puţin cunoscute, cum ar fi cafeaua cu cardamon sau ghimbir, nu am făcut din ea o pasiune, precum cei care colindând lumea nu ratează momentul descoperirii unor reţete noi, dar fără o cafea aromată nu mi-aș putea porni motoarele dimineața.

Filtrul de cafea demult mă nemulţumește și am impresia că oricâtă cafea aș pune, rezultatul nu este cel așteptat. O bună prietenă m-a sfătuit să caut pe internet magazin online magNET.ro.

De aici și-a cumpărat espressorul automat Philips EP2235/40, dotat cu sistem de lapte LatteGo.

Prevăzut cu o tehnologie avansată, ajustează concentraţia și aroma băuturii, prepară 3 varietăţi de cafea: espresso, cafea și o reţetă pe bază de lapte, ajustează cantitatea de cafea și de lapte prin personalizare la o atingere de buton.

Funcționează cu cafea boabe și măcinată.

Este dotat cu râșniţă ceramică, și un filtru de apă AquaClean.

Având lângă mine un espressor atât de performant, nu voi mai face cafeaua la întâmplare, ci cu maximă precizie, având intensitatea, aroma și savoarea pe care mi-o doresc și totodată voi câstiga timp prețios dimineața, când fiecare minut contează.

Cu ea va începe o dimineață perfectă.

Sursa foto: magnet.ro, @magNET.ro și arhiva personală

Articol scris pentru SuperBlog 2019, ediția de toamnă.

Low-cost?

Călătoresc de unsprezece ani cu avionul, chiar și de două ori pe an. Nu zic că-i mult comparativ cu cei care fac zboruri lunare, poate și mai des, doar că după atâta timp, nu pot depăși un stereotip.

Cu două săptămâni înaintea plecării îmi instalez trolerul de cală în „mijlocul” livingului și tot pun sau înlătur obiectele în încercarea de a selecta bagajul. De ce am nevoie de atât de mult timp? Pentru că nu-mi place „în ultimul moment” când poți uita lucruri importante și pentru că sunt schimbătoare precum vremea. Ei, da, nu vreau să car „toată casa” cu mine, așa că trebuie să fiu selectivă.

Totul începe cu câteva luni înainte, când online achiziționez biletul de la Wizz Air. La început, pentru câțiva ani, compania Blue Air a asigurat transportul aerian Sibiu-Londra. Retragerea lor de pe această linie a cauzat prejudicii materiale celor pe care i-a anunțat în ultimul moment și care cumpăraseră cu mult timp înainte biletele. În această situaţie s-a aflat și fiica mea care nu a primit contravaloarea biletelor pierdute, deși a solicitat în repetate rânduri recuperarea pagubei.

Pentru călătorii prefer perioada de vară și vă voi spune de ce. În decembrie 2017 mă aflam pe Aeroportul Luton situat în nordul Londrei și așteptam îmbarcarea spre România, dar pe monitoare se afișau întruna zboruri anulate: spre Franţa, Italia, Germania, Olanda, Portugalia, Spania. Iarna grea se abătuse peste Europa. În zona de check-in vreo 40 de români, obosiți de așteptarea ce dura de cinci zile, voiau să ajungă la Bacău, dar zborul fusese anulat din cauza vremii. Cinci zile la rând reveniseră sperând să li se găsească locuri la zborurile spre România, indiferent de aeroport. Panicându-mă am sunat la Aeroportul Sibiu să întreb dacă voi putea zbura în acea zi. M-au liniștit spunându-mi că avionul a plecat din Sibiu spre Londra, dar cu foarte mare întârziere. Tot era ceva, știam că am cu ce mă întoarce, chiar dacă întârzierea a fost de 6 ore. Așa arată norocul, gândesc acum.

Odată cu achiziționarea biletului selectez și serviciul priority (10 euro dus-întors), deoarece dacă o faci ulterior online sau în aeroport costurile sunt mult mai mari. Nu o dată m-am întrebat, de ce acestor zboruri li se spune low-cost? Am calculat și de multe ori costul final al biletelor este chiar mai mare decât la o companie de linie (clasa Economy) unde pentru bagajul de mână până la 10 kg nu plătești, pentru bagajul de cală până la 23 de kg nu plătești, iar serviciile la bord sunt gratuite. O fi el biletul în sine mai ieftin la companiile low-cost, dar după ce se adaugă taxa pentru bagajul de cală, taxa pentru bagajul de mână (priority), taxa de serviciu, constați cu stupoare că prețul biletului s-a dublat (chiar dacă ai făcut rezervarea cu multe luni înainte) și nu mai este deloc low. Nu mai vorbesc despre penalitățile în cazul depășirii dimensiunilor sau greutăţii bagajelor ori suprataxarea în cazul check-in-ului online cu câteva ore înaintea zborului sau direct la aeroport. Din Sibiu este singura variantă de zbor spre Londra, deci nu am de ales.

Dacă la bagajul de cală dimensiunile maxime impuse de operatorul Wizz Air nu-mi creează probleme (149/119/171 cm), preferând trolere mult mai mici și greutatea sub 15 kg, nu același lucru pot spune despre politica Wizz Air relativ la bagajul de mână, politică ce se schimbă tot mai des. Întâmplător am găsit un bilet din vara anului 2017 unde se poate vedea că dimensiunile erau mai mari, atât la bagajul de mână gratuit, cât și la cel priority, dar și greutatea admisă era mai mare.

Mă întreb, cât va mai dura până vor înființa „taxa pe poșetă”? Portmoneul ni-l taxează bine!

Dacă anul acesta am cumpărat un troler de cală nou (am intrat într-un magazin împreună cu o prietenă care își căuta un astfel de obiect și am ieșit eu cu unul), îmi doresc ca până la următorul zbor să schimb și trolerul priority. Mărturisesc că m-am bucurat să descopăr Travelkit, magazinul specializat în bagaje de avion și accesorii de călătorie. Am aflat că sunt la curent cu toate modificările politicii de bagaje de mână Wizz Air, oferind sfaturi importante privind achiziționarea biletelor, cum și ce poți lua cu tine în bagajul de mână, ce este interzis să transporți cu avionul, inclusiv la cală.

Pe site-ul lor am găsit trolere ieftine, ieftin neînsemnând de calitate inferioară, ci faptul că Travelkit este distribuitorul direct al acestor bunuri destinate călătoriei, iar prețul nu este influențat de adaosurile intermediarilor. Dilema mea este vizavi de alegerea pe care urmează să o fac.

Elegantul Troler Aero Hard (55x40x20 cm) face parte din gama premium, cu carcasa din material rezistent de tip ABS, prevăzut cu 2 „roţi îngropate” ultra-rezistente, ce oferă capacitate mărită compartimentului destinat bagajului, fermoare de calitate superioară, bretele pentru fixarea hainelor, lacăt cifru-3 digiţi, la prețul promoțional de 199 lei.

Practicul Troler/Rucsac Smart 55 cm este ușor și solid, are mâner retractabil în interior și 2 roţi rezistente (perfect ca bagaj de mână), dar și bretele, putând fi folosit ca rucsac. Materialul din care este confecționat este foarte rezistent și are o greutate de numai 1,67 kg. Prețul promoțional este de 199 lei.

Pe de-o parte eleganţa, de cealaltă parte utilitatea. Ce mă sfătuiți să aleg?

Sursa foto:travelkit.ro și arhiva personală

Articol scris pentru SuperBlog 2019, ediția de toamnă.

3,2,1, Start!

În faţă văd semaforul, cobor frâna de mână, mut piciorul drept pe accelerație, ambalez motorul și aștept startul.

Sunt 20 de mașini aliniate la startul antrenamentelor pe circuitul de la Nürburgring, iar în dreapta mea am un copilot experimentat. Era și cazul, la turele de recunoaștere nu am reținut decât cele 15 curbe.

Stau încordată ca un arc cu mâinile pe volan și încerc să-mi controlez emoțiile.

– Hei, fii mai relaxată! Doar conduci o Honda Civic Type R, aud vocea liniștită a lui Michael.

Da, copilotul meu este Michael Schumacher. Când a deschis pentru prima dată portiera din dreapta a Hondei Civic, Type R, am rămas cu gura căscată. Abia am apucat să bâigui:

– Cum…? Ești bine?

– Da, da, a răspuns rapid. Hai să ne concentrăm pe ce avem de făcut. Cunosc bine acest circuit, iar tu ești talentată.

Nu vorbește mult, dar este tot timpul zâmbitor. Îmi spune că i-a lipsit adrenalina concursurilor și așa a acceptat să devină copilot. Nu îndrăznesc să reamintesc de accidentul avut la schi în decembrie 2013, nu scot un cuvânt despre perioada de comă indusă și nici despre tratamente. Simt că evită aceste discuții și tac.

Tac și privesc semaforul. Și, deodată îl aud în cască:

– 3, 2, 1, Start! Iar startul lui se suprapune cu culoarea verde a semaforului.

Cu piciorul drept pe accelerație, cobor frâna de mână și ridic piciorul stâng de pe ambreiaj. Mașina se zmucește și prinde viteză. Sunt atentă la drum, dar vocea lui mă avertizează:

– Viraj dreapta. Ușor…ușor și din nou viraj dreapta. Urmează viraj stânga…viraj dreapta…viraj stânga…frână…ac de păr, viraj dreapta…

Schimb vitezele asemeni unui robot. Sunt porțiuni unde viteza scade sub 100 km/h, dar și câteva linii drepte unde ajungi la 270 km/h. Știu că o greșeală ne-ar răsturna. La antrenamentele de ieri, în cel mai bun tur, am scos 6 minute și 42 secunde pe un circuit de 20.600 metri, iar astăzi încerc să reduc timpul. Aud în căști vocea lui Michael, o voce sigură care îmi dă încredere și siguranță. Intru pe o porțiune de circuit dreaptă și bolidul rulează cu viteză foarte mare.

Viraj stânga…frână…aud motorul…pneurile freacă asfaltul…vocea lui Joe Bonamassa și al lui Blue and Evil se aud peste motor. Deschid ochii speriată. A dispărut circuitul, a dispărut și Michael Schumacher. E dimineață și începe încă o zi de lucru.

– Te-ai trezit, iubito? Am făcut deja cafeaua, ies cu Tess și Ozzy, până mă întorc poate ești gata.

– Da, da, îi răspund soțului meu morocănoasă în drumul spre baie.

Abia apuc să torn cafeaua în cești, când apar plimbăreţii matinali. Tess și Ozzy sar pe mine dând bucuroși din codiţe.

– Te duc la serviciu astăzi? aud întrebarea bărbatului.

Dau afirmativ din cap în timp ce sorb ultima înghițitură de cafea și înșfac poșeta.

Distanţa până la instituția la care lucrez nu este mare, dar aglomerația din trafic îţi transformă uneori o dimineață senină într-un calvar. Un sărut rapid și cobor un picior din mașină pe dalele de piatră, când îl aud zicându-mi:

– Astăzi, după program, suntem așteptaţi la un showroom de mașini.

– Atunci să fie Honda România, îi răspund veselă fluturând o mână.

La birou orele trec greu și, din când în când, nu mă pot abține să nu arunc o privire pe pagina Honda Civic de vânzare deschisă pe monitorul calculatorului. Am studiat de câteva ori ofertele Honda, dar tot modelul Civic Type R mă atrage. Când, într-un târziu, programul de lucru se termină, o zbughesc luându-mi din fugă la revedere de la colegi. M-au tot studiat astăzi neînțelegând ce se întâmplă cu mine și neștiind cum să interpreteze tăcerea mea, care, fie vorba între noi, nu mă caracterizează deloc.

Sunt așteptată și urc în mașină radiind.

– De astăzi scapi de corvoada cu transportul meu la serviciu, îi zic.

– Ei, nu este o corvoadă, dar ne-ar fi mai ușor amândurora, dat fiind distanţa dintre locurile noastre de muncă și programul diferit. Ai avut timp să te uiţi peste modelele Honda? Care ţi-a făcut cu ochiul?

Type R, Civic, îi răspund pe nerăsuflate. Am motivele mele să fac această alegere și încep să turui ca o moară stricată: ajunge de la 0 la 100 de km în 5,8 secunde, viteza maximă este de 272 km/h, are Euro 6, consumul mixt este de 8,5 l/100 km, are motor 2.0 VTEC Turbo, interiorul m-a cucerit prin design și prin dotări, cadrane de bord clare, are noul sistem multimedia Honda Connect cu ecran touchscreen de 7″ și dispune de sisteme de protecţie sporită a pasagerilor.

Mă opresc din expunere pentru că rămân fără suflare, dar caut rapid în poșetă printurile de pe calculator. Noroc că așteptăm la semafor pentru că sunt multe pagini cu specificații. Aruncând o privire peste ele, soţul meu zâmbește de elocvenţa și patosul cu care îi vorbesc despre acest model Honda. Știe că așa mă comport de fiecare dată când vreau să-l conving de ceva anume.

– Și mai e ceva de adăugat, îi spun umflându-mă în pene, modelul mi l-a recomandat Michael Schumacher.

De această dată mă privește ca pe OZN-uri, iar eu izbucnesc în râs neștiind cum e mai bine, să-i povestesc sau nu visul.

Sursa foto: hondatrading.ro

Articol scris pentru concursul SuperBlog, ediția de toamnă

Specialistul.

Din doi în doi ani legea ne obligă, iar eu consider îndreptăţit dat fiind pericolul care ne-ar paște, să facem verificările tehnice la gaz și la centrala termică.

Cum nu știam nimic despre nicio firmă care asigură aceste servicii, am aplicat metoda primul venit, primul servit. Singura mea grijă a fost să aibă acreditarea celor de la e.on gaz.

Nu-mi mai amintesc motivul pentru decalajul de câteva luni dintre cele două verificări, ideea este că în mai, când s-a făcut verificarea gazului, am primit un număr de telefon la care să sun în septembrie pentru verificarea centralei.

Timpul trece, vine vremea ca centrala mea să-și primească vizitatorii, pun mâna pe telefon și sun. Răspunde un domn amabil și îi explic cum stau lucrurile. La fel de amabil, îmi spune că este plecat din localitate, dar că va lua legatura cu un alt „specialist” care va rezolva de îndată problema. „Specialistul” întârzie, iar eu aproape uitasem, când sună un număr necunoscut.

– Alo, sunt…și vă caut din partea domnului X. Am înțeles că aveţi probleme cu curentul electric și că vreţi să montaţi niște lustre.

În prima fază rămân ca la dentist, apoi mă bufnește râsul.

– Nici vorbă de așa ceva, îi răspund. Cu curentul (electric) stau bine și nici de lustre nu mai am nevoie. Sigur este o neînțelegere și îi refuz ajutorul.

Îl sun pe domnul X și îi povestesc întâmplarea , iar dumnealui neagă că ar fi apelat la cineva.

În această situaţie, eu ce să mai cred? În convorbirea precedentă a afirmat că va contacta un „specialist”, el fiind plecat. Pe de altă parte, nu văd de unde ar fi avut numărul meu de telefon specialistul cu lustrele.

Renunț să-mi mai bat capul cu astfel de „enigme”, convinsă fiind că nu sunt eu singura care întâlnește astfel de specimene.

Sursa foto:totulaici.ro

Trendul meu favorit vs. cel pe care îl apreciez cel mai puțin

Trăim în societate și, fără să vrem, ne interesează cum arătăm, modul în care ne îmbrăcăm. Nu voi spune că haina îl „face” pe om, dar haina, de cele mai multe ori, îi poate dezvălui personalitatea.

Sunt rocker, deci este firesc să prefer o anumită vestimentație, pentru mulţi asta însemnând hainele negre: tricou negru simplu sau inscripționat cu formaţii, pantaloni negri, de preferință de piele, fustă neagră, careia să nu-i lipsească fermoarul, geacă de piele cu multe fermoare, la care asociezi bocanci negri cu platformă și obligatoriu cu șireturi, ţinte și multe catarame.

Evident că în dressingul meu există toată această recuzită, dar lucrurile nu stau chiar așa. Poţi fi rocker și dacă porţi vestimentație din denim: jeans, de cele mai multe ori rupţi, fustă, vestă sau geacă. Au revenit la modă cizmele din denim. Recunosc, m-a bucurat că, de câţiva ani buni, elemente din această vestimentație au pătruns în ţinutele de zi cu zi. În parte și datorită lejerităţii pe care ţi-o conferă.

Cârcotașii vor spune că poţi fi rocker oricum, dacă îţi place acest gen muzical. Și totuși hainele îţi conferă o anumită atitudine sau se mulează mai bine pe trăirile muzicale.

Desigur, nu așa mă îmbrac pentru serviciu, unde prefer ţinutele casual. Pantaloni conici, cu talie înală, bluze cu volane sau broderii. La capitolul rochii am o adevărată slăbiciune la materialele de diferite texturi suprapuse, croite asimetric, cu volane de mărimi diferite și broderii preţioase.

Știm cu toţii că negrul este nonculoare, dar îmi plac și culorile: roșul aprins, maroul, albastrul, movul, galbenul. Însă cel mai mult îndrăgesc nuanțele de bej, caramel și gri.

Îmi place vestimentația uni, dar și cea cu imprimeuri florale, stilizate, carouri, buline, dungi verticale și orizontale, animal print.

Am observat că trendul în moda feminină toamna 2019/iarna 2020 al unor cunoscute mărci, precum Michael Kors și Mango, promovate în România de Answear, retailerul multibrand lansat în Polonia, pune în valoare obiectele vestimentare confortabile, din materiale ce-ţi dau senzația de pluș la atingere, readucând în actualitate moda anilor ’90. Sunt la modă ţesăturile în carouri (de diferite dimensiuni, chiar și combinate), iar culorile preferate sunt nuanțele de bej și caramel.

Diesel propune pantaloni din denim cu talie înaltă, fuste de denim cu volane mari asimetrice, îmbrăcăminte sport cu logo-ul și denumirea firmei imprimate în dimensiuni mari, la vedere.

Gama diversificată în materie de încălţăminte pornește de la cizmele cu toc înalt și vârful ascuțit, la cele cu toc pătrat sau evazat, mult mai comode. Botinele de damă, indiferent că sunt cu platformă, cu toc de mici dimensiuni sau toc înalt, ori sunt inspirate de botinele western, sunt accesorizate cu ţinte, fermoare, catarame și cusături ornamentale. Lor li se acordă o atenţie sporită. Apreciez că au revenit la modă „ciocatele”.

Nu puteau fi neglijate genţile de damă, accesorii nelipsite din dressingul oricărei femei. Adaptate evenimentelor sau diferitelor momente ale zilei, ele pot fi purtate pe umăr, pe braţ sau în mână. Gama lor este extrem de variată: cu curea lungă cu reglaj, cu curea lungă detașabilă, de dimensiuni mari (în care să intre și vrute și nevrute) sau mici și delicate. Brandul spaniol Desigual aduce în atenţie poșetele matlasate, cu imprimeuri florale sau stilizate, bogate cromatic, îmbinând materiale de diferite texturi: imitație de piele, material textil, dantelă, broderie decorativă.

Ce trend apreciez cel mai puţin? Nu cred că există unul anume. Pot spune că îmi displace modul nefericit în care sunt purtate uneori obiectele vestimentare sau accesoriile. Nu de puţine ori am văzut persoane îmbrăcate cu echipament sportiv (chiar dacă era de firmă) la evenimente nepotrivite. Nu de puţine ori am văzut persoane încălţate neadecvat. Despre genţi ce să mai spun…?

Sursa foto:answear

Articol scris pentru SuperBlog 2019, ediția de toamnă

Podul Minciunilor sau „Podul culcat”

Datează din anul 1859, când edilul orașului a hotărât să înlocuiască podul de lemn cu unul de fontă. El este o pasarelă pietonală ce face legătura dintre Piaţa Mică și Piaţa Huet, are lungimea de 10,40 m și este cel mai vechi pod din fontă din România.

A fost construit fără piloni de susținere și din această cauză i s-a spus Podul Culcat. În dialectul săsesc „culcat” (lugenmarchen) este omonimul cuvântului minciună, de aici și confuzia în denumirea podului.

Are patru traverse metalice arcuite, decorate cu rozete și ornamente vegetale sau geometrice în stil neogotic. Pe latura de sud (către Turnul Sfatului) pe traversa frontală a fost pusă stema Sibiului. Cea din partea de nord poartă inscripțiile 1859 (anul construcţiei) și Friedrichs Hütte.

Pe sub el trece strada Ocnei, care leagă Orașul de Jos cu Orașul de Sus.

Vedere de pe pod spre Piaţa Mică

Vedere de pe pod spre Turnul Sfatului

Vedere de pe pod spre Orașul de Jos

La extremitățile podului sunt patru corpuri de iluminat duble.

Vedere spre Piaţa Huet și Biserica Evanghelică

În extremitatea estică a podului se află Casa Artelor (datează din secolul XIV) ce aparține Muzeului Astra și care adăpostește Galeriile de Artă Populară.

Dinspre Orașul de Jos accesul pe pod se face pe scările laterale aflate pe o singură parte.

Nu pot să nu amintesc legendele acestui pod.

Unele spun că de pe el erau aruncați negustorii adunaţi în Piaţa Mică, prinși cu minciuna sau care își înșelau cumpărătorii. Se dusese zvonul că de aici erau aruncate tinerele care și-au înșelat soţii. Mai târziu se spunea că pe acest pod își dădeau întâlnire ofițerii cu iubitele, dar „uitau” să mai apară la întâlniri. Mulţi erau convinși că podul vibra de câte ori tinerii își spuneau minciuni.

Și toate acestea dintr-o simplă confuzie.

În anul 2006, când podul a fost restaurat, de pe cele două balustrade au fost înlăturate lacătele prinse de îndrăgostiţi. Dar…alţi îndrăgostiţi, alte lacăte.

Fotografiile din acest articol fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite fără acordul meu expres.

Toamna în imagini

Îmi place să străbat aleile de pământ, bătătorite sau pietruite, ale parcului Sub Arini pentru liniștea cu care te întâmpină și pentru relaxarea binemeritată . Evit cu bună știință toate aleile asfaltate, amenajate pentru pietoni sau bicicliști.

De cum treci de coroanele bătrânilor arini, zgomotul orașului pare o amintire.

Astăzi nu-mi propun să prezint parcul, poate altă dată. Am venit la întâlnirea cu toamna pe alei.

Eu, toamna și (în căști) Dream Theater.

Fotografiile din acest articol fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite fără acordul meu expres.

CibinFEST 2019

Inspirat de Oktoberfest-ul bavarez, CibinFEST este sărbătoarea anuală care adună sibienii și vizitatorii români și străini la distracția din cortul amplasat în Piaţa Mare.

Timp de 10 zile berea curge în pahare (anul trecut s-au băut nu mai puţin de 100000 de litri), grătarele sfârâie până noaptea târziu și muzica germană tradițională încinge atmosfera.

În ciuda celorlalți, noi preferăm mustul tradițional românesc.😃

Și cei mici au locul lor de distracție.

Organizatorii estimează peste 4000 de participanți în fiecare zi.

Fotografiile și filmările fac parte din arhiva personală și nu pot fi folosite decât cu acordul meu expres.